2% pentru Smurd

Anii trecuti am redirectinoat cei 2 % din impozitul pe venit catre Smurd.

2% pentru smurd
smurd

Daca pana acum scopul acestei colecte a fost acela de a aduna fonduri pentru achizitia, imbunatatirea si mentinerea in standarde a logisticii SMURD in general, de aceasta data campania isi propune atingerea unui obiectiv concret, punctual.

Cu siguranta va este cunoscut faptul ca un procent destul de mare dintre vietile pe care SMURD reuseste sa le salveze se datoreaza vitezei de reactie si a timpului scurt de interventie, mai ales atunci cand este vorba despre cazuri care necesita transportul pacientului cu elicopterul. Din pacate, insa, ca orice aparat de zbor usor, elicopterul are neajunsurile sale. Au fost cazuri cand interventiile SMURD s-au complicat pentru simplul fapt ca vremea nu a permis pilotilor elicopterului sa decoleze. Au existat, de asemenea, situatii in care distanta pana la prima unitate spitaliceasca abilitata sa intervina a fost prea mare iar aceasta s-a constituit intr-un factor determinant in evolutia cazului, fiind ingreunata efectuarea unor misiuni aeromedicale SMURD.

Tocmai din aceste motive ne-am gandit ca a sosit momentul urmatorului pas – achizitionarea unui avion medical pentru urgente. Achizitionarea unui astfel de aparat de zbor, dotat ca atare, gandit pentru a fi o „ambulanta aeromedicala” care sa puna la dispozitia medicilor si asistentilor care il deservesc tot ce este nevoie pentru protejarea vietii pacientului, presupune, insa, un efort financiar mai sustinut si mai multa bunavointa din partea societatii civile.

ambulanta
salvarea smurd

Anul acesta voi face la fel ! Voi ce veti face?

fotostefan

2 thoughts on “2% pentru Smurd”

  1. Anii trecuti am directionat si eu catre SMURD, acum voi directiona catre Asociatia SOS Infertilitatea.

  2. Pingback: Doi la suta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.