Frederik Buyckx desemnat Fotograful Anului la Sony World Photography Awards 2017

World Photography Organisation anunță că fotograful belgian Frederik Buyckx este câștigătorul premiului Fotograful Anului din cadrul Sony World Photography Awards 2017.

Frederik Buyckx winner swpa 2017 peisaj iarna zapada
©Frederik Buyckx – Kalaja e Dodes (Doda’s Castle) is a region in Albania including Albania’s highest mountain Mount Korabi and it’s surrounding 7 villages. This region still remains one of the most authentic regions in Albania and much of it’s lifestyle has remained unchanged during the last decades. Traditions are kept alive in this region, although it’s hard with modernization creeping in and a flux of people trading the mountain villages for a life in the capital or abroad.
But also in the past under the leadership of Doda they didn’t surrender easily to invaders. Doda came up with a ruse by offering 300 veiled woman to the army of the Ottomans as a gift to keep the enemy away. The women were actually 300 veiled warriors that slaughtered the ottoman army.

Misiunea juriului competiției a fost să găsească cea mai bună serie de fotografii, fiind fascinat de frumusețea, amploarea și efortul implicate în lucrarea câștigătoare a lui Buyckx intitulată „Whiteout” („Ninsoare”).

Frederik Buyckx fotograful anului swpa 2017 peisaj iarna zapada
©Frederik Buyckx – fotograful anului SWPA 2017

Sony World Photography Awards este cea mai mare competiție de fotografie din lume, ediția din 2017 atrăgând peste 227.000 de înscrieri din 183 de țări.

Lucrările câștigătoare vor fi expuse la Somerset House din Londra între 21 aprilie – 7 mai, alături de fotografiile finaliștilor și de o serie de lucrări rar prezentate în public ale fotografului britanic Martin Parr, laureat al premiului Outstanding Contribution to Photography.

Președintele juriului, Zelda Cheatle, vorbește despre seria de fotografii realizată de Frederik Buyckx și aleasă dintre câștigătorii celor zece categorii din competiția Professional: „Am ales o serie de peisaje, revenind astfel la esența modului în care privim fotografia. Peisajul este adesea trecut cu vederea, însă este esențial pentru existența noastră. Sunt fotografii frumoase realizate de un fotograf serios, de care trebuie să ne bucurăm. Sper că acest premiu va inspira mulți alți fotografi să facă fotografii care nu ilustrează numai aspectele teribile ale vieții din aceste vremuri tulburi, ci surprind bucuria și frumusețea care ne înconjoară.”

Buyckx a fost desemnat Fotograful Anului și a primit un premiu de 25.000 de dolari în cadrul ceremoniei de premiere din Londra, la care au participat experți internaționali din industrie. În cadrul aceleiași ceremonii, au fost anunțați câștigătorii categoriilor din competiția Professional, dar și câștigătorii competițiilor Open, Youth și Student.

Scott Gray, CEO World Photography Organisation, a declarat: „Sunt deosebit de mândru de alegerea Fotografului Anului din cadrul acestei ediții. Cred că e ușor să șochezi în multe cazuri, însă se poate dovedi extrem de greu să surprinzi eleganța sofisticată, care este atât de frumoasă încât ilustrează fotografia la cel mai înalt nivel.”

Toți fotografii câștigători au fost prezenți la ceremonia de premiere de la Londra și au primit premii care constau în echipamente foto Sony de ultimă generație.

Competiția Sony World Photography Awards aniversează în 2017 cea de-a zecea ediție și recompensează anual cele mai bune fotografii contemporane realizate anul anterior. Înscrierile sunt gratuite și deschise tuturor fotografilor, competiția reprezentând una dintre vocile autorizate din industria fotografiei mondiale, care poate influența și modela carierele fotografilor câștigători și finaliști. Înscrierile pentru Sony World Photography Awards
2018 se deschid pe 1 iunie 2017.

FOTOGRAFUL ANULUI – FREDERIK BUYCKX, BELGIA

Născut în Antwerp în 1984, Frederik Buyckx este un fotograf freelancer, colaborator al cotidianului belgian De Standaard. Fotografiile lui Buyckx au fost publicate și expuse pe plan internațional, fiind recent nominalizat la premiile ZEISS Photography Award.

Seria de fotografii câștigătoare „Whiteout” („Ninsoare”) a fost realizată în Balcani, Scandinavia și Asia Centrală, în zone izolate unde oamenii trăiesc adesea în solitudine și în strânsă legătură cu natura. Buyckx explică: „La sosirea iernii, natura se transformă într-un mod aparte, zăpada și gheața pun stăpânire pe întreg peisajul, iar oamenii și animalele se confruntă cu condiții meteorologice extreme. Această serie de fotografii investighează această luptă împotriva dispariției.”

CÂȘTIGĂTORII ȘI FINALIȘTII CATEGORIILOR DIN CADRUL COMPETIȚIEI PROFESSIONAL

Un juriu format din experți internaționali a avut misiunea de a alege cea mai bună serie de fotografii (între 5-10 imagini) din cele zece categorii ale competiției Professional. Iată lista fotografilor câștigători și finaliști:

Câștigătorul categoriei Architecture: Dongni, China

2nd – Julien Chatelin, Franța / 3rd – Diego Mayon, Italia

Câștigătorul categoriei Conceptual – Sabine Cattaneo, Elveția

2nd – Gao Peng, China / 3rd – Alexander Anufriev, Rusia

Câștigătorul categoriei Contemporary Issues – Tasneem Alsultan, Arabia Saudită

2nd – Li Sony, China / 3rd – Lorzenzo Maccotta, Italia

Câștigătorul categoriei Current Affairs & News – Alessio Romenzi, Italia

2nd – Joe Raedle, SUA / 3rd – Ivor Prickett, Irlanda

Câștigătorul categoriei Daily Life: Sandra Hoyn, Germania

2nd – Christina Simons, Islanda / 3rd – Alice Cannara Malan, Italia

Câștigătorul categoriei Landscape: Frederik Buyckx, Belgia

2nd – Kurt Tong, Marea Britanie / 3rd – Peter Franck, Germania

Câștigătorul categoriei Natural World: Will Burrard-Lucas, Marea Britanie

2nd – Ami Vitale, SUA / 3rd – Christian Vizl, Mexic

Câștigătorul categoriei Portraiture: George Mayer, Rusia

2nd – Romina Ressia, Argentina / 3rd – Ren shi Chen, China

Câștigătorul categoriei Still Life: Henry Agudelo , Columbia

2nd – Shinya Masuda, Japonia / 3rd – Christoffer Askman, Danemarca

Câștigătorul categoriei Sport: Yuan Peng, China

2nd – Eduard Korniyenko, Rusia / 3rd – Jason O’Brien, Australia

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI OPEN – ALEXANDER VINOGRADOV, RUSIA

„Mathilda”, lucrarea fotografului rus Alexander Vinogradov, a fost aleasă cea mai bună fotografie individuală din lume și premiată cu 5.000 de dolari și titlul de Fotograful Anului în cadrul competiției Open.

Alexander Vinogradov PORTRET CASTIGATOR CONCURS FOTO SONY
©Alexander Vinogradov – SWPA 2017

Vinogradov este un fotograf amator care locuiește în Moscova, iar fotografia câștigătoare reprezintă portretul unei fete, inspirat de filmul francez „Léon”. Fotograful a fost selectat dntre cei zece câștigători ai categoriilor competiției Open, anunțați în data de 28 martie de către juriul condus de jurnalistul și fotograful britanic Damien Demolder.

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI YOUTH – KATELYN WANG, SUA

Katelyn Wang, în vârstă de 16 ani din Los Angeles, California este laureata titlului de Fotograful Anului în cadrul competiției Youth. Competiția Youth le-a cerut tinerilor fotografi, cu vârste cuprinse între 12-19 ani, să înscrie o singură imagine care să răspundă unor cerințe impuse și temei „beauty” („frumusețe”).

Fotografia câștigătoare a lui Wang, intitulată „On Top of the World” a fost obținută în Parcul Național Torres del Paine din Chile și reprezintă o imagine obținută la înălțime a Lacului Pehoé, care surprinde frumosul peisaj.

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI STUDENT – MICHELLE DAIANA GENTILE, ARGENTINA

Michelle Daiana Gentile Sony World Photography Awards 2017
©Michelle Daiana Gentile

Michelle Daiana Gentile, în vârstă de 21 de ani și studentă în cadrul Escuela de Fotografía Motivarte, a câștigat titlul de Fotograful Anului în cadrul competiției Student, cu seria impresionantă de fotografii intitulată „Only Hope”. Răspunzând cerinței impuse, „Emotions”, Gentile a realizat fotografii puternice pe parcursul celor zece zile petrecute alături de muncitorii unei vechi fabrici de hârtie din Argentina.

Michelle Daiana Gentile fotoreportaj poze swpa 2017
©Michelle Daiana Gentile – Sony World Photography Awards 2017

În cadrul ceremoniei de premiere, Gentile a primit pentru universitatea în care studiază echipament foto Sony în valoare de 30.000 de dolari.

OUTSTANDING CONTRIBUTION TO PHOTOGRAPHY (CONTRIBUȚIE REMARCABILĂ ÎN FOTOGRAFIE) – MARTIN PARR

Fotograful britanic Martin Parr este laureatul premiului „Outstanding Contribution to Photography”, fiind distins cu acest titlu pentru limbajul vizual unic și forțarea limitelor.

Câștigătorii premiului Outstanding Contribution to Photography în edițiile trecute ale competiției Sony World Photography Awards sunt: Mary Ellen Mark, William Eggleston, Eve Arnold, Bruce Davidson, Marc Riboud, William Klein, RongRong & inri, Elliott Erwitt și Phil Stern.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.