A 3-a editie a Concursului naţional de design de carte

Înscrierile pentru Concursul naţional de design de carte, ediția a 3-a au loc până pe data de 29 august, iar fondul de premiere este de 5.000 de lei.

Concursul naţional de design de carte
concurs design de carte

Vor fi apreciate lucrările care au un grad crescut de originalitate și inovaţie în conceptul editorial, în abordarea designului de carte. Juriul din acest an va acorda următoarele distincții: Premiul I, Premiul II şi Premiul III, precum și următoarele premii speciale:

Premiul pentru ilustraţie se acordă pentru calitatea ilustraţiei de carte, originalitatea și creativitatea ilustratorului. Premiul pentru carte pentru copii este oferit pentru cea mai bună realizare de design de carte pentru copii, Premiul pentru album – cărţilor de artă, de fotografie, cataloagelor, iar Premiul pentru carte de artist (categorie specială cu lucrări jurizate separat) se acordă pentru idee și noutate.

Inedit este Premiul pentru tânăr designer, oferit cu sprijinul Institutului Cultural Român (pentru prima dată în acest an). Acesta constă în susținerea unei deplasări la Târgul Internaţional de Carte Salon du Livre, Paris 2015. Tânărul artist va fi unul dintre invitaţii Pavilionului României, în cadrul căruia va susţine o prezentare a realizărilor sale în domeniul designului de carte.

Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 septembrie, iar membrii juriului sunt: Arina Stoenescu, Timotei Nădășan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleț, Mihaela Paraschivu și Corinne Trovarelli.

Participarea specialistului din Franța, Corinne Trovarelli, este posibilă prin contribuţia Institutului Francez din Bucureşti. Corinne Trovarelli va susține și o conferință adresată profesioniștilor din mediul artistic și editorial, în cadrul căreia va împărtăşi cu participanţii experienţa de peste zece ani în cadrul Editurii Flammarion.

Editurile, graficienii sau designerii de carte din România şi Republica Moldova sunt invitaţi să înscrie cărţi apărute în ultimul an în Concursul naţional de design de carte, ediţia a 3-a. Regulamentul care descrie condiţiile de participare şi formularul de înscriere pot fi accesate la http://celemaifrumoasecarti.ro

Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Proiect cultural finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional

Arata acest articol si prietenilor tai!Sharing is carring!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *