Avionul Smurd

Principalul motiv pentru care prefer să donez cei 2 la suta din impozitul pe venit către fundaţia Smurd este faptul că se vede ce se întâmplă cu banii respectivi.

dotare smurd
smurd – utilitare speciale

Anul acesta din sumele strânse ca urmare a redirecţionării de către populaţie a 2% din impozitul pe venit cei de la Smurd (Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare) au cumpărat un avion medical pentru urgenţe.

Avionul este botezat după numele doctorului Monica Cardoş, aceasta fiind primul medic SMURD căzut la datorie în urma prăbuşirii elicopterului SMURD Mureş din 2003, la Cojocna, în judeţul Cluj.

Avionul de tip Piper PA-42 Cheyenne III, fabricat în SUA poate zbura la o altitudine maximă de 10.000 de metri, are autonomie de zbor 3.000 de kilometri sau aproximativ cinci ore şi poate atinge viteza maximă de 560 km/h. Are o lungime de13,23 de metri, anvergură – 14,53 metri, înălţime – 4,5 metri şi capacitate pentru doi piloţi, două cadre medicale şi două tărgi (variantă medicală) sau doi piloţi şi nouă pasageri (transport persoane).

elicopter salvare
Smurd

Elicopterul Smurd are dezavantajul că nu poate zbura pe distanţe mari, iar condiţiile meteo trebuie să fie foarte bune ca să poată decola şi zbura (din căte am înţeles eu avionul poate decola şi pe vreme mai dificilă şi în cazul condiţiilor meteo nefavorabile, avionul este un mijloc de transport mult mai sigur).

Prezentarea avionului Smurd a avut loc pe Aeroportul Băneasa din Bucuresti, sâmbătă, 13 iulie 2013. Imagini de la eveniment vedeţi pe Intactimages.

În plus am mai aflat că dotarea Smurd s-a mărit şi cu două autospeciale BMW X3.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.