Benzi desenate spaniole – 20 de laureati ai Premiilor Injuve

Miercuri, 2 iunie 2021, a avut loc, la Modul Cărturești din București, vernisajul expoziției „20 de ani de benzi desenate spaniole. Premiile Injuve”, realizată de Institutul Cervantes și Instituto de la Juventud (Injuve), în colaborare cu Modul Cărturești.

Benzi desenate spaniole fotografii bucuresti modul carturesti
Roberto Masso – Benzi desenate spaniole – 20 de laureati ai Premiilor Injuve

Proiectul reunește o selecție de 20 de câștigători ai Premiului pentru Benzi desenate spaniole și Ilustrații Injuve și beneficiari ai Ayudas Injuve para la Creación Joven (granturi pentru tinerii creatori), nume precum: Francisco Marchante, Carlos Maiques, Pablo Auladell, Lorenzo Gómez, Gabriel Hernández Walta, Álvaro Ortiz, José Luis López Rubiño, Álex Romero, David Rubín, Martín Romero, Martín López Lam, José Pablo García, Brais Rodríguez, Pau Valls, Elías Taño, Libertad Ballester, Gabriela Pavinski, Antonio Hitos, Marta Chaves, Peter Jojaio, Roberto Massó, Yeyei Gómez.

poza banda desenata spaniola expozitie bucuresti
Jose Pablo Garcia

Expoziția este curatoriată de Gerardo Vilches, care va fi prezent la vernisaj. Gerardo Vilches este critic, istoric și profesor de științe sociale la Universidad Europea, autor al cărților Breve historia del cómic (Nowtilus, 2014) și El guión de cómic (Diminuta Editorial, 2016), coordonator al revistei CuCo, Cuadernos de comic.

poza Gerardo Vilches critic istoric Benzi desenate spaniole comics
Gerardo Vilches – Bucuresti – vernisaj expozitia Benzi desenate spaniole – 20 de laureati ai Premiilor Injuve

Teza sa de doctorat, în care analizează presa satirică în timpul perioadei de tranziție din Spania, a apărut în volumul La satírica transición. Revistas de humor político en España (1975-1982) (Marcial Pons, 2021). A coordonat antologia Del boom al crack. La explosión del cómic adulto en España (1979-1995) (Diminuta Editorial, 2018) și a fost inclus în antologii precum Watchmen: Radiografías de una explosión (Modernito Books, 2013), Premio Nacional de Cómic: 10 años. 2007-2017 (Servicio de publicaciones y divulgación científica de la Universidad de Málaga, 2018), Memoria y viñetas. La memoria histórica en el aula a través del cómic (Desfiladero, 2019) sau Spanish Comics. Historical and Cultural Perspectives (Berghahn Books, 2020).

cel.ro

Colaborează la emisiunea de radio El ojo crítico (Radio Nacional de España) și, din 2007, scrie constant pe blogul său The Watcher and the Tower.

Citește și: Testul culorilor ce te ajuta sa-ti verifici ochii si monitorul

„20 de ani de benzi desenate” pune în valoare parcursul profesional al artiștilor și invită publicul să descopere autori și autoare de diferite generații, precum și să le citească operele, căci benzile desenate reprezintă o artă creată pentru a fi citită.

Dialogul între lucrările de tinerețe, care au primit premiul Injuve, și cele mai recente servește nu doar ca o mărturie a evoluției acestor artiști, dar este și o mostră a stadiului în care se află domeniul benzilor desenate în Spania: de la eterogenitatea și bogăția genurilor, stilurilor și tematicii în cei 20 de ani fundamentali pentru consolidarea sa drept mediu de expresie artistică, perioadă în care Injuve a reprezentat unul dintre cele mai importante ajutoare instituționale din Spania pentru domeniul benzilor desenate.

vernisaj expozitie benzi desenate spaniole modul carturesti bucuresti
expozitie banda desenata

Printre câștigători se numără artiști care, ulterior, au câștigat cele mai importante premii în domeniu, de la Premiul Național pentru Benzi desenate, oferit de Ministerul Culturii, până la Premiile Eisner din Statele Unite sau Premiile Saló del Cómic din Barcelona.

vernisaj expozitie laureati ai Premiilor Injuve
vernisaj

Premiul pentru Benzi desenate, destinat artiștilor cu vârsta până în 30 de ani, a fost inițiat în 1998 de Instituto de la Juventud de España pentru a valorifica un domeniu emergent, care avea să devină unul dintre cele mai complexe și creative medii artistice în Spania în următorii 20 de ani. În diferitele sale ediții, acest premiu a încurajat tinerele talente, dar și curajul experimentului și relațiile cu alte medii de expresie.

poze Benzi desenate spaniole 20 de laureati ai Premiilor Injuve
Benzi desenate spaniole – 20 de laureati ai Premiilor Injuve

De-a lungul anilor, acest premiu și-a schimbat denumirea și modul de funcționare, ceea ce demonstrează capacitatea sa de adaptare la schimbările din mediu și din societate. Începând din 2000, este cunoscut drept Premiul pentru Benzi desenate și Ilustrații și, în 2013, a avut loc cea mai semnificativă schimbare, când s-a transformat în Ayudas Injuve para la Creación Joven (Granturile Injuve pentru tineri creatori).

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 26 iunie, cu acces gratuit, în timpul orelor de funcționare ale Librăriei Modul Cărturești (str. Academiei, 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”): luni-joi: 12:00-20:00, vineri-sâmbătă: 10:00-18:00.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

One thought on “Benzi desenate spaniole – 20 de laureati ai Premiilor Injuve”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.