Calatorie cu avionul in America – New York – informatii utile

Dacă vei pleca pentru prima oară într-o călătorie cu avionul în America de Nord (SUA), eventual și retur, cred că ți-ar prinde bine să știi câteva informații legate de cumpărarea biletului, efectuare check-in-ului, transferul în aeroport, zborul cu avionul, formalitățile vamale în SUA, etc.

calatorie avion america poza ecran lcd
calatorie avion america

De la bun început vreau să-ți spun faptul că ceea ce o să-ți povestesc mai jos a fost experiența proprie din călătoria din vara 2019 către New York și are scop orientativ. Călătoriile către America pot fi diferite, așa că, trebuie să verifici detaliilor zborului tău când vei decide să mergi în SUA!

Cumpărarea biletului de avionul pentru America de Nord – SUA

calatorie avion america new york sua amsterdam klm
calatorie avion america new york via amsterdam

Dacă pleci din România spre Statele Unite ale Americii, trebuie să ştii că în acest moment (data publicării acestor experiențe proprii) nu sunt zboruri directe. Așadar vei face o escală pe undeva prin Europa. Câteva din aeroporturile europene care fac legătură cu SUA sunt: Amsterdam Schiphol (AMS), Paris Charles de Gaules (CDG), Londra și dacă nu mă înșel Frankfurt (FRA)

Eu am zburat tur-retur București – New York în perioada 26 iunie – 5 iulie 2019, dar să-ți spun cum cumperi biletul de avion.

Am urmărit prețul biletelor de avion pentru New York dus-întors pe site-urile perfect-tour.eu , skyscanner.net, travelmint.ro și momondo.ro
În plus m-am abonat la newsletter-ele de la KLM și la AirFrance. Prin aceste newslettere eram anunțat, cam rar cei drept, de bilete de avion către New York de aproximativ 500 Euro (fără bagaj de cală) dar din păcate erau valabile pentru anumite perioade, când eu nu puteam merge în SUA.

poza munte calatorie avion america new york sua
calatorie avion america

Din curiozitate eu am urmărit prețul biletelor de avion pentru New York de prin decembrie 2018, dar le-am cumpărat online cu vreo 3 luni înainte de zbor. Pentru biletul de avion București – New York și retur am plătit aproximativ 830 Euro (100 Euro a fost bagajul de cală).
Prețul biletelor dus-întors nu a variat foarte mult, până la momentul cumpărării, fiind în intervalul 640 – 900 Euro. Prețul varia în funcție de orele de zbor dar și durata escalei: cu cât escala era mai lungă scădea prețul biletului.
La site-urile sugerate mai sus introduceți destinația din SUA și apoi aveți la dispoziție diverse opțiuni: zbor de dimineață, de amiază, de seară, durata escalei, o escală sau mai multe, etc.

f64.ro

Dacă vreți bilete de avion mai ieftine puteți alege escale mai lungi, de altfel mai jos vă povestesc ce am pățit eu cu escala la aeroportul Amsterdam Schiphol.
Altă variantă pentru a cumpăra online bilete de avion ceva mai ieftine ar fi să urmăriți prețul biletelor cu plecare din aeroporturile de legătură, iar până la acele aeroporturi zburați cu low-cost. Desigur această metodă implică o bună organizare și sincronizare a biletelor de avion.
De altfel, eu dacă aș fi avut timp aș fi ales escală de 2-3 zile, timp să revăd Amsterdamul sau Parisul.

Și să nu uit: pentru zborurile către America vi se cer datele din pașaport, așadar este bine să-l aveți la îndemână în momentul în care cumpărați biletele de avion, dar și când faceți check-in-ul online. Cred că este de la sine înțeles că este bine să cumpărați biletele de avion pentru SUA după ce ați obținut viza.

După ce am cumpărat online biletele de avion București – New York, le-am primit pe email. De menționat faptul că pentru zborul către Amsterdam check-in-ul s-a putut face cu 30 de ore înainte de zbor, iar către SUA cu 24 de ore înainte. Eu mi-am printat boarding pass-ul, dar am impresia că îl puteți primii și la aeroport.
Spre Amsterdam și New York am reușit să îmi aleg locurile în avion, la întoarcere, la check-in ceva nu a funcționat chiar bine pe site-ul Delta sau poate nu am fost eu atent, iar locurile mi-au fost alocate în mod automat în momentul îmbarcării.

drmax.ro/

Spuneam de greșeala mea cu escala la Amsterdam la zborul spre New York. Iată detaliile: spre New York am ales escală de doar 50 minute la aeroportul Amsterdam Schiphol. Problema a fost că din București avionul companiei KLM, a avut întârziere aproximativ 25 minute, iar dacă am înțeles eu bine căpitanul ne-a spus că și-a dat seama că a mai trebuit să alimenteze cu combustibil înainte de zbor! Bine că nu am rămas în pana prostului (!) dar, din cauza întârzierii, escala de 50 minute a scăzut la jumătate, iar în aeroportul Amsterdam Schiphol a trebuit să alerg tocmai la celălat capăt al terminalului unde era poarta de îmbarcare pentru zborul către New York. Noroc că nu a trebuit să merg la alt terminal, că nu cred că aveam timp să prind avionul.
Când ne apropiam de aeroportul Amsterdam Schiphol, căpitanul cursei KLM îi anunța pe cei care aveau legături către California la ce poartă să meargă direct, ca să nu piardă zborul respectiv.
Bagajul s-a tranferat automat la Schiphol și a ajuns odată cu mine în New York.

Citește și: Vessel si plimbare pe High Line din New York

Zborul București OTP – Schiphol AMS – New York JFK

poze calatorie avion america new york sua avioane otopeni
calatorie avion america – avioane otopeni

Până la Amsterdam Schiphol am zburat cu KLM, un avion Boeing 737-900, iar segmentul Schiphol – JFK cu Delta Airlines, care a folosit un avion Airbus 330-300.
Avioanele pentru curse lungi sunt mai mari decât cele cu care zburăm pe aici prin Europa. Asta înseamnă și un spațiu pentru picioare ceva mai mare. În plus sunt dotate cu priză pentru laptop, tabletă, smartphone, au și monitoare pe care puteți urmării informații despre zbor, dar și filme, seriale sau documentare.

poza interior avion transaltlantic calatorie avion america sua
ecrane – calatorie avion america

Ecranul amplasat în scaunul din față sau pe un braț articulat la scaunele de prin dreptul aripilor, au mufă pentru căști, iar dacă nu ai încredere în căștile oferite gratui de însoțitorii de bord poți să le folosești pe ale tale. Eu le-am folosit pe cele oferite și mi s-au părut ok.
La unele curse/avioane Delta Airlines puteți avea, contracost, acces wireless la internet.

Scurt videoclip zbor București – Amsterdam – New York:

În ceea ce privește mâncarea primită, ni s-au oferit 2 mese principale şi vreo 2 gustări, apă, sucuri, cafea, băuturi alcolice. Tot pentru confortul călătoriei, vei găsi pe scaun o pătură şi o pernuță. Le poţi folosi să-ți țină de cald pe toată durata zborului, dar este bine să ai la tine haine ceva mai groase.

poza mancare avion new york america sua
calatorie avion america – meniu pranz

Ce mi s-a părut mie interesant la zborul către New York, a fost faptul că am plecat la 7,30 dimineața din București, pe la 12 am plecat din Amsterdam și pe la ora 15 deja terminasem cu cazarea în New York și am ieșit în oraș. Adică eu mă așteptam să ajung seara târziu în New York, dar am uitat de fusul orar; practic în timp ce zburam spre America, în New York se făcea ziuă, iar în București se înnopta. Pe geamul avionului am văzut tot timpul lumina zilei.

Formalități în aeroportul JFK New York

După debarcare m-am îndreptat către controlul pașaportului. Dar înainte de prezentare pașaportului, a trebuit să mă opresc la un automat APC, un fel de ATM bancar, unde am scanat pașaportul, am așezat degetele pe un scaner pentru amprente, am completat online un formular cu câteva întrebări și mi-am făcut o poză, care a fost printată pe un bilet.

Cam așa decurge aceea procedură la chioșcul automat (APC):

Având acel bilet m-am așezat la coada pentru controlul pașaportului. La un momentdat un nenea, angajat al aeroportului, care se ocupa de dirijarea călătorilor către birourile controlul pașaportului mă trimite la un birou care părea liber. Zic părea, pentru că doamna de acolo m-a luat la rost că de ce am mers la ea, că nu m-a chemat ea?! Păi zic că m-a trimis nenea ală, la care ea repetă întrebarea: că de ce m-am dus la ea, dacă nu m-a chemat ea. Așa că m-am dus la alt birou, dar ideea este că nu toți new yorkezii sunt amabili să ofere servicii de calitate, așadar să nu vă mirați prea tare dacă ajungeți la New York și dați peste ciudați, ciufuți, plictisiți, etc.

La controlul pașaportului am fost întrebat dacă am mai fost la New York, unde voi sta, ce meserie am, câți bani am la mine, care este scopul vizitei, cât voi sta acolo.

Zborul JFK New York – CDG Paris – OTP București

Ca să revin în Romania, am vrut să fac check-in online pe site-ul KLM, dar de acolo am fost trimis pe site-ul Delta Airlines, unde am efectuat check-in. Doar locurile nu am reușit să le rezerv online, mi-au fost acordate automat la îmbarcare. Mi s-a recomandat să ajung la aeroportul JFK cu 2 ore înainte de îmbarcare, ceea ce am și făcut. Acolo mi-am printat un bilet la unul din aparatele din aeroport, apoi m-am așezat la coada pentru predarea bagajului de cală.

A urmat control de securitate, în America se folosește un scaner mare, ca la radiografie, dar și control corporal. Poarta de îmbarcare se afla în alt corp de clădiri a aeroportului, acolo am ajuns cu un autobuz.

Citește și: 10 aparate foto pentru calatorii

Și în New York a fost o întârziere de vreo 20 minute, pentru că se reparau niște piste, iar avioanele erau obligate să ruleze doar pe una dintre ele. Era o coadă destul de mare la decolare.
La aeroportul Charles de Gaulle Paris am avut timp berechet să fac formalitățile pentru transfer. Ca să ajung la terminalul corect am mers două stații cu un tren.

poza avion tarom aeroport paris cdg
avion bucuresti – tarom

Zborul spre București a fost asigurat de Tarom. Neîngrijite mai sunt avioanele Boeing 737-800 folosite de Tarom, în comparație cu alte companii, chiar și cu unele low-cost. Nu știu cât de vechi o fi fost avionul, dar la capitolul confort multe minusuri. Scaunele nu erau prea comode, iar spătarele păreau cam șubrede.

valea doftanei vanzare terenuri 12 euro negociabil

Alte poze din timpul călătoriei cu avionul spre New York USA pot fi văzute la Galeria Foto

Sper să-ți fie de folos aceste informații și-ți urez drum bun, vacanță plăcută!

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

5 thoughts on “Calatorie cu avionul in America – New York – informatii utile”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.