Canon PowerShot G7 X Mark II review

Canon PowerShot G7 X Mark II este un aparat de fotografiat recomandat fotografilor entuziaşti şi/sau profesionişti care doresc ceva mic, robust, compact și cu performanţe ridicate. Are un senzor cu dimensiunea de 1 inch (13.2 x 8.8 mm) şi rezoluţia de 20mpx, un zoom optic de 4.2x echivalent cu 24-100mm, filmare Full-HD 60p şi ecran rabatabil de 3 inch (7,6 cm).

poza aparat foto compact Canon PowerShot G7 X Mark II
Canon PowerShot G7 X Mark II – aparat foto compact performant

Nu o să mă afund prea mult în detalii tehnice, cum nici nu o să fac un review așa ca la carte, deoarece acestea sunt suficiente deja peste tot pe internet, însă o să mă axez pe ce îmi place, dar şi ce nu-mi prea place la acest G7 X Mark II într-un mod cât de subiectiv posibil, ca un utilizator al camerei telefonului și DSLR.

poza aparat foto compact performant Canon PowerShot G7 X Mark II
Canon G7 X Mark II

Timp de aproximativ patru ani am avut și un aparat foto compact, Nikon Coolpix P7800 , deși la vremea respectivă și câțiva ani după a fost un compact performant, totuși, din păcate, cei de la Nikon au hotărât să oprească dezvoltarea acestui model. Astfel, în momentul în care m-am hotărât să schimb Nikon-ul, am fost nevoit să mă orientez către alte mărci.
Am stat destul de mult în cumpănă între Canon G7 X Mark II și Sony RX100 III (review-ul este aici) ambele compacte cu multe plusuri, dar în final am ales Canon-ul deoarece pentru mine zoom-ul optic 4,2x (versus 3x la RX100 III) a contat mai mult.

Construcţie şi utilizare

Dispunând de un corp metalic, cu un design modern și o construcție robustă, Canon PowerShot G7 X Mark II se vede și mai ales se simte că este într-adevăr foarte bine construit, iar controalele externe – butoanele/rotițele – oferă rigiditatea și rezistența potrivită, fiind suficient de mari pentru a fi accesate ușor și rapid.

Canon PowerShot G7 X Mark II review test
blit – Canon G7 X Mark II

Aranjarea butoanelor mi se pare foarte reușită pentru un aparat atât de compact. Îmi place că are buton pentru Compensare Expunerii, iar rotița “Ring Function” din spatele camerei, care, printre altele, vă permite să schimbați rapid funcția inelului de control din jurul obiectivului. Inelul de control în sine oferă o senzație excelentă, mai ales atunci când este setat să facă clic pe măsură ce îl rotiți. Chiar dacă inelul din jurul obiectivului este îngust, textura cu nervuri stil diamant asigură o bună prindere. De asemenea mișcarea inelului poate fi setată pe o cursă lină, fără clicuri util când vreți să faceți zoom în timpul filmării.

obiectiv zoom Canon PowerShot G7 X Mark II
obiectiv zoom Canon G7 X Mark II
aparat foto compact performant Canon PowerShot G7 X Mark II
aparat foto compact Canon G7 X Mark II

Pentru a schimba celelalte setări manuale, puteți utiliza selectorul de derulare de pe partea din spate a camerei (acel ring function), împreună cu un meniu rapid – accesat printr-un buton marcat cu “Q”. Acest meniu oferă setări pe care este posibil să le schimbați frecvent, cum ar fi balansul de alb, măsurarea luminii, ISO și așa mai departe.

lcd mobil touchscreen Canon PowerShot G7 X Mark II
lcd mobil Canon G7 X Mark II
lcd rabatabil mobil Canon G7 X Mark II
lcd mobil – Canon G7 X Mark II

De asemenea foarte util este și ecranul tactil (touchscreen). Acesta poate fi folosit pentru a schimba setările aparatului, a modifica punctul de focus, vizualiza imaginile salvat pe cardul SD inclusiv zoom pe imagine prin acea mișcare numită zoom-pinch.

Canon PowerShot G7 X Mark II cu dimensiunile 106 x 61 x 42 mm și cântărind 319g cu acumulator încape într-un buzunar de pantaloni sau a unei cămăși, dar este mai sigur/potrivit un buzunar adânc sau o mică geantă.

test review aparat foto compact Canon G7 X Mark II
Canon G7 X Mark II – compactul performant

În ciuda dimensiunilor sale compacte, Canon G7X II este destul de ușor de manevrat. Acel grip cauciucat este foarte util, asigurând o priză destul de bună. Probabil doar persoanele cu mâini mari nu vor fi prea încântate de dimensiunile reduse ale aparatului.
Canon G7 X Mark II nu are patină pentru bliț extern și nici vizor.

Meniurile sunt intuitive, chiar dacă sunt numeroase opțiuni. Conexiunea WiFI sau NFC se realizează destul de ușor cu smartphone-ul pe care este instalată aplicația Canon Camera Connect.

free app canon camera connect
Canon Camera Connect app

Cu aplicația pentru smartphone – „Camera Connect” poate fidescărcată gratuit din Google PLay sau Apple Store – puteți controla aparatul foto de la distanță sau puteți descărca imaginile în memorie telefonului.

Calitatea Imaginii

Cum spuneam mai sus, Canon PowerShot G7x Mark II are un sezor cu rezoluţia de 20mpx şi cu dimensiunea de 1 inch. Ca şi dimensiune practic se situează undeva între cel de 1/1.7″ şi Micro 4/3 (vedeți aici o comparație cu Olympus OM-D E-M10 II – un alt aparat de fotografiat avut în vedere, dar până la urmă m-am hotărât la un aparat foto compact).

8 secunde expunere poza test Canon G7 X Mark II
8 secunde expunere
poza curcubeu malta faleza Canon G7 X Mark II
curcubeu discret
Triton Fountain valletta malta poza calatorie
Triton Fountain – Valletta, Malta decembrie 2017
saluting battery valletta malta upper barrakka
Saluting battery – Upper Barrakka – Valletta, Malta

Astfel dimensiunea mai mare a senzorului presupune că fotografiile ar trebui să fie puțin mai bune, față de aparatele foto compacte și chiar bridge-uri din urmă cu doi-trei ani.

poza zoom Canon G7 X Mark II
parc – Malta 2017
test zoom Canon G7 X Mark II
parc – faleza Sliema – Malta

Culorile sunt foarte vii, însă nu excesiv de saturate menținând aspectul natural al fotografiilor. În plus aveți la dispoziție Picture Style, un fel de profile de culoare, care pot fi și ele la rândul lor personalizate.

fotografie aeriana poza munte Canon G7 X Mark II
in drum spre Malta – fotografie aeriana
fotografie aeriana poza umbra avion nori Canon G7 X Mark II
fotografie aeriana – calatorie spre Malta
fotografie aeriana Italia poza cladiri Canon G7 X Mark II
poza din avion – Italia

Binenţeles, toate aparatele, fie ele smartphone-uri, compacte, bridge-uri sau DSLR-uri, pe timpul zilei, la lumină suficientă toate fac poze excelente. Așadar, cum se descurcă Canon PowerShot G7 X Mark II în condiții de lumină dificile? Părerea mea că se descurcă bine până la ISO 3200, iar ISO 6400 încă este bine, dar valori ISO mai mari pot fi folosite dacă este neapărat necesar să faceți fotografia.

test iso 3200 Canon G7 X Mark II
Canon G7 X Mark II – ISO 3200 crop
test iso 3200 Canon G7 X Mark II
ISO 3200 – crop – Canon G7 X Mark II
test iso 6400 Canon G7 X Mark II
ISO 6400 – crop – Canon G7 X Mark II
Canon G7 X Mark II test iso 6400
ISO 6400 – crop – Canon G7 X Mark II

La Galeria Foto sunt pozele la rezoluție mai mare.

Calitatea imginilor este bună nu doar pentru că este folosit procesorul de imagine DIGIC 7, ci și un obiectiv luminos (f/1.8 la 24mm și f/2.8 de la 85mm până la 100mm) cu zoom optic 4.2x (o focală echivalentă 35mm de 24-100mm).

Canon G7 X Mark II poza calatorie malta cladiri
f/5.6 – Canon G7 X Mark II
elmo lighthouse valletta grand harbour malta Canon G7 X Mark II
Farul Elmo – Valletta, Malta
poza ambarcatiuni vele malta Canon G7 X Mark II
ambarcatiuni cu vele

Acest obiectiv, stabilizat optic (IS) pe 5 axe, împreună cu comportamentul bun la ISO ridicat face din G7 X Mark II un aparat foto potrivit atunci când lumina este dificilă.

Canon G7 X Mark II test stabilizare obiectiv zoom
stabilizare activata – 1/6 f/5 100mm
Canon G7 X Mark II test stabilizare optica zoom
stabilizare oprita – 1/6 f/5 100mm

Eu am avut ocazia să folosesc compactul G7x Mark II și într-o călătorie în Malta, în luna decembrie 2017, când au fost și zile înnourate, în plus unele muzee de acolo chiar erau dificile din punct de vedere al luminii reduse (de exemplu vedeți postul despre Muzeul Cavalerilor de Malta din Mdina sau chiar Lascaris War Rooms).

f64.ro

Alte poze realizate în călătoria de 4 zile în Malta pot fi văzute la Galeria Foto

De asemenea, în condiții potrivite de lumină, poate fi folosit și zoom-ul digital. Nava militară franceză F792 Premier-Maître L’Her a fost subiectul pentru testarea zoomului digital, care ajunge până la 4x.

review Canon PowerShot G7 X Mark II test zoom digital
Canon PowerShot G7 X Mark II – zoom digital 4x
zoom 100mm aparat foto compact performant Canon PowerShot G7 X Mark II
Canon PowerShot G7 X Mark II – zoom 100mm

În micul parc Upper Barrakka din Valletta încă mai erau flori în luna decembrie, așa că am profitat să mai fac un test cu obiectivul zoom al compactului Canon G7 X Mark II

test zoom digitla Canon G7 X Mark II poza flori
zoom digital 4x – Canon G7 X Mark II
test zoom digital Canon G7 X Mark II
zoom digital 2x – Canon G7 X Mark II
test obiectiv zoom review Canon G7 X Mark II flori rosii
100mm – Canon G7 X Mark II

activitati-cadou.ro

poza flori valletta malta test aparat foto Canon G7 X Mark II
85mm – Canon G7 X Mark II
poza flori upper barrakka valletta malta Canon G7 X Mark II
50mm – Canon G7 X Mark II
test obiectiv zoom aparat foto compact Canon G7 X Mark II
35mm – Canon G7 X Mark II
test zoom Canon G7 X Mark II poza flori valletta
28mm – Canon G7 X Mark II
test zoom optic Canon G7 X Mark II poza flori
24mm – Canon G7 X Mark II

Zoomul poate fi acționat de la rotița din jurul butonului de declanșare sau de la rotița din jurul obiectivului (dacă este setată astfel). Cum spuneam, se poate seta inclusiv viteza de funcționare a zoom-ului.

De asemenea, diafragma deschisă la maxim oferă un câmp de profunzime mic, fiind util dacă doriți să separați subiectul de fundal. De asemenea pentru portrete reuşite, cu un bokeh foarte plăcut, încercați să fotografiați la 100mm cu diafragma deschisă la f/2.8.

test diafragma f/1.8 Canon G7 X Mark II
f/1.8 – Canon G7 X Mark II
test diafragma f/11 Canon G7 X Mark II love locks malta
f/11 – Canon G7 X Mark II

Distanța minimă de focalizare este de 5cm la 24mm, iar la 100mm este de 40cm. La modurile de focalizare, Canon G7x Mark II are și un mod Macro, plus Manual Focus. Dacă doriți să folosiți Manual Focus puteți activa și Peaking ca să fie mai ușor de realizat focalizarea.

Canon G7 X Mark II test poza flori rosii malta
flori – Malta

Autofocusul poate fi setat pentru o singură imagine (One Shot) sau în mod continuu (Servo cum îl numește Canon, pentru subiectele aflate în mișcare). De asemenea focalizare se poate face doar într-un singur punct (1-point AF , a cărui dimensiune poate fi modificată) sau în toate cele 31 de puncte, plus detectarea fețelor persoanelor din imagine (Face+Traking).

poza foto monument memorialul renasterii bucuresti piata revolutiei
Memorialul Renasterii – piata Revolutiei, Bucuresti

Procesorul DIGIG 7 ajută aparatul să focalizeze foarte repede şi astfel să ajute utilizatorul să surprindă majoritatea momentelor. Se poate focaliza şi cu ajutorul ecranului tactil, selectând punctul unde dorim să focalizăm. În plus există și un mod Focus Bracketing, care vă permite să realizați câteva fotografii și apoi să o alegeți pe cea cu focusul dorit.

poza iarna 2018 bucuresti Canon G7 X Mark II
iarana – Bucuresti 2018

Interesant mi se pare, că în plus de rezoluția imaginii, puteți alege aspectul fotografiei:

3:2 – asemănător formatului 35mm (20 megapixeli – 5472×3648)

3;2 aspect ratio Canon G7 X Mark II
3:2 – Canon G7 X Mark II

16:9 – folosit în video (17 megapixeli – 5472×3072)

16:9 aspect ratio Canon G7 X Mark II
16:9 – Canon G7 X Mark II

4:3 – întâlnit tot în mediul video (18 megapixeli – 4864×3648)

4:3 aspect ratio photo sunset Canon G7 X Mark II
4:3 – Canon G7 X Mark II

1:1 – rezultă fotografii cu laturi egale (13 megapixeli – 3648×3648)

1:1 aspect ratio photo sunset Canon G7 X Mark II
1:1 – Canon G7 X Mark II

Rezoluțiile fotografiilor variază de la 2400×1600 (4 megapixeli sau S1) până la 5472×3648 (20 megapixeli sau L) cu diverse niveluri de compresie.
Pe un card SDXC de 32GB se pot înregistra aproximativ 3578 JPEG (L) sau 1053 RAW (.CR2)

poza zapada parcul oraselul copiilor bucuresti Canon G7 X Mark II
zapada – Bucuresti – parcul Oraselul Copiilor

Canon G7x Mark II are un ecran de 3 inci (7,5cm) cu o rezoluție de 1,04 milioane de puncte și e sensibil la atingere. Mai mult, acesta se poate roti la 180 de grade pentru selfie-uri cât mai bune. Este rabatabil atât în sus cât și în jos la aproximativ 45 de grade.

lcd selfie mode Canon PowerShot G7 X Mark II
LCD – selfie Canon G7 X Mark II

Canon G7x Mark II vine cu o multitudine de setări prestabilite şi funcţii pentru a face utilizarea uşoară şi pentru cei ce nu au experiență în ale fotografiei:

Self Portrait, Portrait, Panning, Star Portrait, Star Nightscape, Star Trails, Star Time-Lapse Movie, Handheld Night Scene, High Dynamic Range, Fish-eye Effect, Art Bold Effect, Water Painting Effect, Miniature Effect, Toy Camera Effect, Background Defocus, Soft Focus, Grainy B/W, Underwater, Fireworks, Standard Movie, Short Clip, Manual Movie, Time-Lapse Movie, iFrame Movie

poze efecte Canon G7 X Mark II art bold
Art Bold – Canon G7 X Mark II
poza alb-negru aparat foto Canon G7 X Mark II
B&W – Canon G7 X Mark II
poza fish eye efect Canon G7 X Mark II test
Fish Eye – Canon G7 X Mark II

Aparatul mai are și filtru ND încorporat pe care îl poți lăsa pe auto sau activa când ai nevoie. Din păcate Canon PowerShot G7 X Mark II nu are modul Panoramic. Dacă doriți să realizați fotografii panoramice va trebuie să realizați pe calculator cu ajutorul unor programe. Nici cd-ul nu este inclus în cutia aparatului, așadar, dacă vreți să folosiți soft-urile Canon, de exemplu DPP (Digital Photo Professional), va trebui să le descărcați de pe acest site Canon

Time-lapse

O altă funcţie interesantă ce a ieşit în evidenţă este time-lapse direct din cameră. Putem seta la ce interval G7 X Mark II să facă fotografia şi pentru cât timp, iar la final rezultă un filmuleţ. Sunt disponibile 3 presetări, care pot fi modificate până la un anumit punct.

poza captura ecran meniu time-lapse Canon G7 X Mark II
Canon G7 X Mark II – meniu time-lapse

Cei care își doresc un control și mai detaliat pentru timelapse, trebuie să știe că nu sunt înregistrare și fotografiile, ci doar filmul.

Video

Chiar dacă compactul a fost lansat în 2016, când tendințele video erau către 4K, G7 X Mark II oferă în continuare filmare Full-HD (1920 x1080P) la 59.94 fps, 29.97 fps, 23.98 fps. Pe un card SDXC de 32GB se pot înregistra până la 170 minute video Full HD 23.98P

Sunetul înregistrat este stereo, de cele mai multe ori decent, dar cu ceva probleme la vânt, chiar dacă este activat filtrul pentru reducerea zgomotului produs de vânt. Uneori microfonul poate înregistra și zgomotele produse de operarea aparatului și din păcate nu se poate conecta un microfon extern

Focalizarea în timpul filmării este bună, rar am observat că vânează şi nu rămâne pe subiect. De asemenea prin atingerea ecranului se poate fixa pe un anume subiect în mişcare şi să îl urmărească.
G7 X Mark II are mod video dedicat, dar se poate filma și în modurile semi-automate P, Tv, Av sau în modul Manul. Acesta din urmă vă permite să schimbați timpul de expunere, diafragma și ISO.

Funcţia Canon Dynamic Image Stabilisation funcţionează în tandem cu Auto Level pentru a corecta automat tremurul camerei pe cinci axe, asigurându-vă scene stabile şi un orizont drept, chiar şi atunci când filmaţi din mers sau din unghiuri neobişnuite.

Canon PowerShot G7 X Mark II are și modul Hybrid Auto, care în momentul în care focalizezi pentru a fotografia începe şi înregistrează şi un filmuleţ scurt (2-4 secunde), un fel de making-of. Fiecare astfel de filmuleţ este montat în aparat, iar la sfârşitul zilei poţi avea o retrospectivă video a fotografiilor făcute.

Autonomia acumulatorului

Canon PowerShot G7 X Mark II folosește un acumulator tip NB-13L, 3.6 VDC, 1250 mAh suficient pentru circa 265 de poze (conform CIPA).

acumulator canon nb-13L aparat foto Canon G7 X Mark II
acumulator Canon NB-13L

Totuși autonomia obținută în utilizare de zi cu zi a fost de 300 – 500 de fotografii. Desigur pentru utilizări mai intense, mai ales în călătorii, puteți cumpăra un acumulator suplimentar, original sau replace
Aparatul foto vine cu încărcător separat (aprox. 2 ore și 50 minute durează încărcarea unui acumulator complet descărcat). De asemenea acumulatorul se poate încărca și direct în aparat prin USB, de la un laptop sau chiar de la un acumulator extern, cum este acest A+, 10000mAh, Blue

poza aparat foto Canon G7 X Mark II acumulator extern
Canon G7 X Mark II – incarcare acumulator extern

Preț

La data publicării acestui scurt review, compactul Canon PowerShot G7 X Mark II costa 3.079 lei. Pentru preț actualizat și promoții verificați la emag sau la f64
Am urmărit prețul compactului Canon G7X Mark II, dar nu a fost inclus nici în promoțiile de dinainte nici în cele din Black Friday, așa că l-am cumpărat la prețul afișat.

Concluzie

Canon PowerShot G7 X Mark II nu este nicidecum un aparat de fotografiat rău, ba chiar își face treaba foarte bine și poate fi o alegere potrivită pentru orice fel de utilizator, fie amator cu pretenţii sau fotograf profesionist. Cu toate că este mic și ușor, nimic din construcția sa nu lasă de dorit. Este robust, cu butoane care au un răspuns foarte bun, un ecran articulat de calitate și destul de vizibil în lumină ambientală puternică.

Touchscreen-ul de la ecranul de 3 inch este foarte util, totuși ar fi fost bine dacă era prezent un vizor electronic sau posibilitatea de a atașa unul. Meniurile camerei Canon PowerShot G7 X Mark II sunt în general bine organizate și pot fi navigate prin atingere, în plus meniul rapid ”Q” este foarte util oferind multe setări importante la îndemână.

poza luna statuie ingeri parcul lumea copiilor bucuresti
Luna

Utilizând un sistem de focalizare detecție de contrast cu 31 de puncte, Canon G7X II oferă focalizare rapidă. Modul automat de focalizare AiAF funcționează bine la determinarea subiectului adecvat și blocarea în focalizarea automată, cu condiția ca subiectul respectiv să umple o porțiune decentă a cadrului.

Când setați camera pe autofocus continuu, puteți atinge ecranul pe subiectul pe care doriți să-l urmăriți, deși poate detecta automat fețele și le poate urmări (atunci când această opțiune este activată).
Sistemul autofocus funcționează decent în lumină slabă, iar fotografierea în rafală ajunge până la 5fps cu AF tracking activat (iar golirea buffer-ului de memorie poate dura până la 15 secunde în cazul fișierelor RAW).

Sistemul general de măsurare al aparatului foto Canon PowerShot G7 X Mark II produce, în general, imagini bine expuse, într-o varietate de condiții diferite de fotografiere. Uneori s-ar putea să observați că trebuie să folosiți selectorul de compensare a expunerii.

Culoarea imaginilor JPEG este superbă direct din aparatul foto, cu multe detalii. Balansul de alb automat produce, de asemenea, culori precise chiar și atunci când fotografiați în condiții de iluminare artificială.

Privind fotografiile realizate în jurul ISO 3200, este posibil să se vadă uneori o lipsă a detaliilor sau în în zonele de umbre zgomotul de imagine să fie mai vizibil, dar totuși, cred că fotografiile respective pot fi printate până la A4.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ce îmi place mie la Canon PowerShot G7 X Mark II:
+ calitate bună a imaginii în majoritatea condițiilor de iluminare
+ ecran tactil și rabatabil la 180 și 45 de grade
+ stabilizarea imaginii foarte bună
+ focalizare rapidă şi precisă
+ conectivitate WI-FI şi NFC
+ fișiere RAW (.CR2 14 Bit) pentru o procesare în amănunt ale fotografiilor
+ numeroase setări și posibilități de customizare, inclusiv a meniului
+ filtru ND (3 stoupuri) inclus
+ nivelă electronică
+ 5.4fps (jpeg) cu AF tracking

Ce nu-mi place mie la Canon PowerShot G7 X Mark II:
– lipsa conexiune microfon extern
– time-lapse nu înregistrează și fotografiile
– lipsa modului Panorama
– modul GPS lipsește, dar înregistrarea coordonatelor geografice se poate face cu ajutorul unui smartphone
– fotografiile realizate în modul Auto HDR sunt totuși cam lipsite de detalii
– lipsă video 4K
– la prețul ăsta te aștepți să găsești și un cablu micro-USB inclus
– tot ca minus trec și lipsa programelor de pe CD-ul furnizat (acesta conține doar manualul aparatului foto, iar soft-urile se descarcă de pe internet)

Vă recomand să citiți: Manfrotto Element – trepied pentru fotografii pasionati de calatorii

Alte poze realizate cu compactul Canon G7 X Mark II pot fi văzute în galeriile de aici și aici

PS: Dacă îţi sunt utile informaţiile poţi susţine blogul cumpărând produsul dorit direct din link-urile sau bannerele din articol. Voi primi un mic comision din valoarea comenzii. Îţi mulţumesc pentru suport

floria.ro

fotostefan

7 thoughts on “Canon PowerShot G7 X Mark II review”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.