Clarificări cu privire la parteneriatul MNAC – Salonul de Proiecte

Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) e nevoit să își manifeste public dezamăgirea față de evoluția relației sale instituționale cu Salonul de Proiecte și echipa acestuia.

Foto / Photo Copyright © MNAC
Foto / Photo Copyright © MNAC

Așa cum am anunțat pe site-ul MNAC în luna iulie a acestui an, Muzeul a primit de la Ministerul Culturii administrarea întregii clădiri din Calea Moșilor 62-70, unde Salonul de Proiecte a funcționat până în prezent, clădire cunoscută sub numele de Anexa MNAC. Datorită acestei noi situații, și în baza informațiilor furnizate de echipa tehnică a MNAC, Muzeul are responsabilitatea de a efectua o expertiză a rezistenței anti-seismice a clădirii. În vederea îndeplinirii acestei acțiuni prioritare, toate activitățile publice din Anexa MNAC au fost temporar suspendate. Re-deschiderea clădirii pentru funcții publice e estimată pentru primăvara 2016.

“Berliner Zimmer”
“Berliner Zimmer” -Anexa MNAC

În acest context, MNAC a negociat cu Salonul de Proiecte o soluție de tranziție, sub forma unui parteneriat privind finanțarea și sprijinul logistic al unor evenimente care ar urma să fie găzduite într-un spațiu dedicat din sediul de la Palatul Parlamentului. Oferta menționează în mod explicit că discuțiile referitoare la revenirea Salonului de Proiecte în Anexa MNAC vor fi reluate odată cu clarificarea stării fizice a clădirii.

Din păcate Salonul de Proiecte a respins acest cadru de colaborare, manifestând o neîncredere și o lipsă de pragmatism greu de înțeles în condițiile date. De aceea, Muzeul Național de Artă Contemporană este nevoit să facă public faptul că în acest moment Salonul de Proiecte este singurul decident în ce privește programele sale și locul desfășurării acestora. Oferta MNAC de a sprijini cu mijloacele ce îi stau la îndemână Salonul de Proiecte rămâne valabilă și, pentru a preîntâmpina orice interpretare tendențioasă a intențiilor noastre, este acum făcută și public.

Arata acest articol si prietenilor tai!Sharing is carring!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *