F-16 Fighting Falcon si Air Bandits – spectacol aerian nocturn la Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017

Bucharest International Airshow (B.I.A.S) 2017 s-a terminat cu un spectacol aerian oferit de Air Bandits și Forțele Aeriene Române, care au participat cu avioanele F-16 Fighting Falcon și un avion militar de transport C-27J Spartan

poza efect pirotehnic explozie foc bucuresti aeroportul baneasa
Air Bandits spectacol aerian la Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017

Air Bandits este numele grupului format din Iacari Acrobați și Jurgis Kairys (avioane YAK 52 și SU-31) și ca de obicei au incântat și uimit publicul atât cu acrobațiile aeriene cât și cu elementele pirotehnice ale show-ului.

poza foto Air Bandits spectacol aerian Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017
Air Bandits – Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017

Cum spuneam, Forțele Aeriene Române (ROAF) au fost prezente, spre uimirea mea, cu 4 F-16 Fighting Falcon (Șoim Luptător?). Eu mă așteptam să văd unul singur, chiar dacă organizatorii au anunțat că #bias2017 este dedicat intrării în dotarea ROAF a Falconului.

Video cu Iacari Acrobați și Jurgis Kairys și F-16 Fighting Falcon românesc, dar și C-27J Spartan:

Demonstrația efectuată ziua cu F-16 românesc n-a fost o demonstrație propriu-zisă, ci au fost niște treceri și-o intersectare de două avioane. Dar mă așteptam însă la asta, dată fiind experiența redusa a piloților români pe F16.

Seara, după evoluția Air Bandits, deși au avut aproximativ același program aerian, mi s-a părut mai interesant din cauza întunericului! Luminile prezente la F-16, jetul acela de la motor, au fost fantastice!

poze zbor noaptea F-16 Fighting Falcon Fortle Aeriene Romane ROAF Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017
F-16 Fighting Falcon Fortele Aeriene Romane ROAF Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017
poza fotografie F-16 Fighting Falcon Fortle Aeriene Romane ROAF Bucharest International Airshow B.I.A.S 2017 noaptea
F-16 Fighting Falcon – Fortele Aeriene Romane – noaptea la #BIAS2017

Câteva cuvinte despre avionul F-16 Fighting Falcon aflat în dotarea Forțelor Aeriene Române (ROAF).

România a cumpărat de la portughezi 12 avioane de luptă F-16 Fighting Falcon. Prețul: 628 de milioane de euro. El include: aeronavele, costurile de modernizare a aparatelor, plus pregătirea personalului la toate nivelurile: piloți, ofiţeri planificatori de misiune, ingineri, maiştri militari, specialişti în metrologie şi specialişti în domeniul războiului electronic.

poza F-16 Fighting Falcon romanesc #bias2017 spectacol aerian
F-16 Fighting Falcon – Fortele Aeriene Române

Fabricate între 1981 şi 1983, cele 12 aparate au parcurs programe succesive de modernizare, ajungând la varianta F-16 MLU M5.2, potrivit MApN. Resursa medie de zbor rămasă este de 4.500 de ore, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din durata medie de funcționare. Pentru un ritm de zbor de circa 200 ore pe an, avioanele pot fi menţinute în serviciu aproximativ 20 de ani. Resursa tehnică a acestor aeronave poate fi prelungită de la 8000, până la 10.800 de ore de zbor, mai arată MApN.

Avioanele F-16 achiziționate de România au primit următoarele îmbunătățiri în cadrul procesului MLU (Mid Life Upgrade):

‐ cabină standard F-16 C/D Block 50/52, compatibilă cu sistemele de vedere pe timp de noapte;
‐ două display-uri multifuncţionale color;
‐ computer modular de misiune;
‐ radar de control al focului modernizat;
‐ sistem de navigaţie hibrid;
‐ sistem avansat de identificare amic-inamic;
‐ sistem de management pentru război electronic;
‐ capabilitate de acroşare a containerelor de cercetare;
‐ capabilitate de folosire a căştii cu afişaj electronic.

Vă recomand să citiți: EF-18M Hornet La BIAS 2016 – foto si video

Schema de vopsire Carpathian Ghost „asigură un camuflaj optim pentru îndeplinirea misiunilor de apărare aeriană în condiţiile de mediu specifice României”, spun autoritățile.
Anul acesta, mi se pare, că vor sosi în țară și ultimele 3 avioane F16. Alte poze de la #BIAS2017 pot fi văzute la Galeria Foto

Arata acest articol si prietenilor tai!Sharing is carring!Share on Facebook9Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn1Pin on Pinterest0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *