În urma deliberărilor organizate la Fundația Henri Cartier-Bresson din Paris, juriul din 2017, l-a desemnat câștigător al HCB Award pe fotograful sud-african Guy Tillim pentru proiectul Muzeului revoluției (Museum of the Revolution).
Guy Tillim a primit din partea fundației Henri Cartier-Bresson un grant de 35.000 Euro pentru a termina proiectul foto Museum of the Revolution.
În Maputo, capitala Mozambicului, pe bulevardul 24 Julho, există o instituție numită Muzeul Revoluției. Bulevardul a fost numit așa la scurt timp după ce Lourenço Marques a devenit capitală colonialistă portugheză, 24 iulie 1875 marcând sfârșitul unui conflict luso-britanic pentru posesia teritoriului care a fost decis în favoarea Portugaliei. O sută de ani mai târziu, semnificația acestei date are alt sens, deoarece 24 iulie a devenit o dată națională, iar capitala Mozambicului a fost redenumită Maputo. După războiul civil de 13 ani care s-a încheiat în 1990, această zi a devenit acum ziua în care toate proprietățile portugheze au devenit cele ale statului.
Republica Populară Mozambic a devenit Republica Mozambic și, recent, trecerea statului marxist către un regim capitalist este completă. Scena colonială, strada, care este fundalul acestei revoluții, martorul tăcut al acestor mișcări de aspirație, a devenit un muzeu însuși.
Guy Tillim a fotografiat deja străzile din Johannesburg, Maputo, Lunada, Harare, Libreville, Addis Abeba și Nairobi. Datorită HCB Award oferit de fundația Henri Cartier-Bresson, Guy Tillim intenționează să-și continue proiectul în Dakar, Accra, Kampala și Lagos pentru a completa și a documenta aceste peisaje urbane situate în mijlocul realităților unei capitale africane și referindu-se în mod inevitabil prin prisma unui trecut colonial african.
Guy Tillim s-a născut în Johannesburg în 1962 și locuiește în Vermaaklikheid, Western Cape. A început să fotografieze profesional în 1986, colaborând cu colectivul Afrapix până în 1990. Activitatea sa în calitate de fotograf independent în Africa de Sud pentru presa locală și străină a inclus posturi la Reuters între 1986 și 1988 și Agence France Presse (AFP) în 1993 și 1994.
- Cazare de poveste la un castel European – o experienta regala - 17 April , 2024
- Sony FE 16-25mm F2.8 G – noul obiectiv superangular cu zoom - 16 April , 2024
- Minivacanta de 1 Mai si Paste 2024 – recomandari turistice - 15 April , 2024