Imagini de la Salonul Auto Bucuresti (SAB) 2014

De la inceput vreau sa spun ca principalul motiv pentru care am mers si anul acesta la Salonul Auto Bucuresti (SAB) a fost prezenta automobilelor istorice.

Bucharest Classic Car Expo 2014
Bucharest Classic Car Expo

In cadrul SAB 2014 are loc si a doua editie BCCE (Bucharest Classic Car Expo).

Si la editia din 2013 a Salonului Auto Bucuresti tot masinile de epoca mi-au placut cel mai mult; unul din motive fiind si mare inghesuiala din unicul hangar dedicat noilor modele (la editia de acest an, daca am inteles bine in acel hangar de la Romaero sunt 120 de masini! Parca ar fi un targ auto si nu salon auto, mai ales ca se pune destul de mult accent pe vinzarea masinilor expuse acolo).

Pe o suprafata de 2000 mp sunt expuse in jur de 60 automobile istorice. O masina care a atras rapid privirile vizitatorilor este acest Thor echipata cu motor de bombardier, din anul 1920 si restaurata in intregime în România:

thor sab 2014
thor
thor motor bombardier 1920
thor 1920

La un asa motor, asa comenzi!

butoane masina thor sab 2014
comenzi thor

Anul acesta BCCE are si o sectiune dedicata automobilelor istorice de competitie. Sunt prezente Fiat 124 Abarth, MGC GT, Mini Copper, BMW 1602 dar si un Renault 12 Gordini.

renault 12 sab 2014 Bucharest Classic Car Expo
renault 12 gordini

O alta masina care mi-a atras atentia este acest Cord (nu stiu exact ce model este, dar chiar si Jay Leno este posesorul unui model Cord):

cors car sab 2014
Cord

De asemenea o parte din masinile expuse la Bucharest Classic Car Expo (BCCE) sunt de vinzare.

Revenind la actualitate, in cadrul Salonului Auto, modele moderne, ocupa doar un hangar si din pacate sunt cam putine noutati. Printre acestea se numara Ford Mondeo, Kia Soul EV (electric), Jeep Renegade si Citroen C4 Cactus:

citroen cactus
Citroen C4 Cactus
citroen cactus sab 2014
Citroen C4 Cactus

Nici nu prea am facut multe poze cu noile modele pentru ca in ciuda frigului de afara (dupa amiaza chiar a nins in Bucuresti) sambata, 25 octombrie, au fost destul de multi vizitatori, iar majoritatea se urcau in masinile expuse si nu prea am avut rabdare sa astept asa in frig pina se eliberau masinile. Banuiala mea este ca majoritatea celor trec pragul SAB au ca intentie principala tocmai urcatul in masini, plus ca am vazut persoane care pipaiau masinile cu asa interes, ca ma faceau sa ma intreb daca persoanele respective au mai vazut masini!

Am avut si eu ocazia sa merg la un Salon Auto International, repectiv la cel de la Frankfurt (Internationale Automobil-Ausstellung) si nu-mi aduc aminte sa vad acolo vizitatori care sa se urce in masinile expuse; oricum nu asa ca la noi.
Este adevarat, acolo la Internationale Automobil-Ausstellung, erau si autoturisme la care vizitatorii nu aveau acces, dar totusi ca la noi….

Cea mai scumpa masina expusa la SAB 2014 este un Mercedes S-500 4Matic Coupe, al carei pret de catalog este de 179.693 euro (inclusiv TVA), iar cel mai accesibil autoturism este Citroen C3 cu un pret incepind de la 8.500 de euro.

Mercedes S-500 4Matic Coupe sab 2014
Mercedes S-500 4Matic Coupe

Cred ca majoritatea modelelor de la SAB 2014 sunt expuse si in show-room-uri, asa ca, daca chiar vreti sa va cumparati un autoturism nou, nu cred ca se merita sa mergeti pina la Salonul Auto, care se desfasoara tot la Romaero, pina pe 2 noiembrie 2014; biletul de intrare costa 20 lei, iar parcarea 10 lei.
Restul imaginilor de la Salonul Auto Bucuresti 2014 pot fi vazute la Galeria Foto.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.