Parlamentul iluminat în albastru de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

Parlamentul României (Casa Poporului) a fost iluminat în albastru, în noaptea de 2 spre 3 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, în semn de solidaritate cu persoanele care se confruntă cu această maladie.

poza parlament bucuresti Light It Up Blue 2016
Prlament – Casa Poporului – Light It Up Blue 2016

În a doua zi a lunii aprilie, an de an, este marcată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. Afecţiunea este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur.

Mai multe clădiri emblematice din întreaga lume – între care şi unele din România – s-au alăturat campaniei internaţionale “Light It Up Blue” prin iluminarea în albastru, pentru a marca această zi de conştientizare a autismului, una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice.

poza parlamentul romaniei iluminat albastru Ziua Internationala de Constientizare a Autismului
Ziua Internationala de Constientizare a Autismului 2016

Ziua Internaţională de conştientizare a autismului (World Autism Awareness Day) este marcată anual la nivel mondial la 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare al publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.

Vezi şi: Ateneul Român iluminat în albastru de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

Poate ar fi fost mai interesant dacă toate laturile Parlamentului ar fi fost iluminate în albastru:

poza parlament romania bucuresti iluminat albastru World Autism Awareness Day
World Autism Awareness – Day Light It Up Blue

Această zi a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanţii Statului Qatar şi sprijinită de către toate statele membre.

Tema sub care este marcată în 2016 Ziua internaţională de conştientizare a autismului se intitulează ”Autism şi Agenda 2030: Includere şi neurodiversitate”.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.