Sony A58

Sony a lansat noul aparat foto SLT din categoria mid-level: A58. Construit în jurul unui senzor CMOS nou, de 20 megapixeli, Sony A58 va înlocui modelul A57 şi modelul entry-level A37.

sony a58
Sony A58

Noul senzor Exmor APS HD CMOS cu o rezoluție de 20,1 megapixeli este însoțit de un procesor de imagine BIONZ îmbunătățit, pentru fotografii foarte detaliate, cu zgomot redus și Video Full HD, dar și o sensibilitate ISO foarte ridicată, de la 100 până la 16.000.

senzor sony a58
senzor

Noua cameră foto poate fi folosită cu unul dintre cele 35 de obiective interschimbabile cu montură A (inclusiv două teleconvertoare) pentru a realiza imagini fără cusur în absolut orice condiții de iluminare, de la interioare slab iluminate până la ambiențe de amurg. Chiar dacă fotografiezi cu aparatul în mână, fără a folosi trepiedul, modul SteadyShot INSIDE menține fotografiile clare și stabile, permițându-ți să fotografiezi cu încredere la viteze mai mici sau la setări de zoom ridicat, când este foarte posibil ca fotografiile să iasă tremurate.

Spre deosebire de camerele DSLR, aparatele SLT de la Sony utilizează tehnologia cu oglindă semi-transparentă care dirijează lumina către senzorul principal, precum și către senzorul de focalizare automată. În acest mod, obiectivele rămân focalizate cu precizie în orice moment, chiar dacă fotografiați prin ecranul LCD sau prin vizorul Tru-Finder OLED de rezoluție înaltă și contrast ridicat. Datorită lipsei unei oglinzi mobile care poate încetini fotograful, vă puteți bucura în permanență de previzualizare live a imaginii în cursul fotografierii continue sau a filmării Full HD.

lcd sony a58
lcd

Modelul α58 este partenerul ideal pentru imortalizarea acțiunii exact atunci când aceasta are loc – indiferent că fotografiați pe terenul de sport, în natură sau ieșirile cu prietenii și familia. Cu modul Tele-zoom Continuous Advance Priority AE obții fotografii clare cu subiecți în mișcare datorită rafalei de 8 cadre pe secundă. Sistemul de autofocalizare performant cu senzor în 15 puncte beneficiază acum de funcția de blocare a auto-focusului, pentru o focalizare rapidă și precisă.

Disponibilă pentru modelele anterioare, funcția Auto Portrait Framing a evoluat la modelul actual în Auto Object Framing, care te ajută să obții rezultate calitative fără efort. Modelul α58 recunoaște caracteristicile scenei – o persoană, doi oameni, chiar și obiecte în mișcare sau un cadru de detaliu – și decupează imaginea pentru a crea compoziții puternice încadrate profesional. Mulțumită tehnologiei Pixel Super Resolution de la Sony, imaginile decupate își păstrează rezoluția ca în expunerea inițială.

Disponibil instantaneu pe selector, modul Picture Effect te lasă să alegi dintr-o paletă de 15 filtre pentru fotografiere, precum Toy Camera, High Constrast Monochrome și Partial Colour.

Încadrarea, focalizarea și vizualizarea fotografiilor tale este o plăcere cu ajutorul noului vizor Tru-Finder OLED. Acest vizor electronic luminos, de rezoluție ridicată, îți arată în timp real rezultatele ajustării setărilor camerei: ajustarea gradului de expunere, apertură, ISO, balans de alb, Picture Effect și alți parametri înainte de fotografiere.

α58 este prima cameră de la Sony cu obiective interschimbabile cu montură A care oferă suport pentru ‘TRILUMINOS Colour’. Vei experimenta o paletă extinsă de culori intense, foarte realiste atunci când sunt redate videoclipuri și fotografii pe orice televizor BRAVIA cu ‘TRILUMINOS Display’.

Sony A58 va fi disponibil în magazine începând cu a doua jumătate a lunii Martie. Aparatul foto va fi comercializat în kit cu noul obiectiv Sony DT 18-55mm F3.5-5.6 SAM II, reproiectat, cu un motor de focus mai silenţios.

Deocamdată nu sunt informaţii despre preţul lui Sony A58 în România pretul este 1.899 lei, dar având în vedere că noul aparat înlocuieşte atât modelul A57 dar şi A37, probabil Sony A58 va avea un preţ ce îl va situa între cele doua aparate.

Arata acest articol si prietenilor tai!Sharing is carring!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

One thought on “Sony A58”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *