Sony Xperia XA2 si Xperia XA2 Ultra – noile smartphone-uri perfecte pentru selfie-uri

Sony Mobile Communications (“Sony Mobile”) a prezentat modelele Xperia XA2 și Xperia XA2 Ultra – ultimele apariții în gama mid-range, un segment foarte popular, prevăzute cu tehnologia foto Sony, modele care se bucură de un design elegant și performanță puternică.

poza smartphone Sony Xperia XA2 Ultra
Sony Xperia XA2 Ultra

Modelul Xperia XA2 este prevăzut cu senzorul Sony Exmor RS de 23MP, pentru camera foto de pe spatele dispozitivului și cu o cameră foto de 8MP pentru selfie-uri cu unghi super larg, de 120°, și senzor Exmor R, într-un design elegant, fără margini
Xperia XA2 Ultra este smartphone-ul „dual selfie”, prevăzut cu o cameră foto de 16MP, cu funcția de stabilizare optică a imaginii, și camere foto frontale de 8MP, cu unghi super larg, de 120°.

Xperia XA2 – surprinde frumusețea vieții, grație tehnologiei foto Sony, într-un design elegant, fără margini

poza smartphone argintiu Sony Xperia XA2
Sony Xperia XA2

Camera foto principală cu care este prevăzut modelul Xperia XA2 este o cameră puternică, de 23MP, echipată cu tehnologia 1/2.3” Exmor RS pe senzorul de imagine, cu un nivel de sensibilitate ce respectă standardul ISO 12800, pentru fotografii clare, în condiții de lumină scăzută.

Aceasta este prevăzută cu funcția de înregistrare video în 4K, ceea ce vă permite să creați clipuri colorate și clare, cu o viteză de 120 fps pentru dramatism și mișcare. Grație camerei frontale de 8MP, cu un unghi super larg de 120°, selfie-urile sunt mai încăpătoare pentru prieteni și locurile pe care le iubiți.

Ecranul full HD de 5,2”, mai strălucitor, mai clar și mai colorat, se încadrează perfect în designul superb, fără margini, de la un capăt la celălalt, și e construit din sticlă rezistentă și durabilă Corning Gorilla.

Dispozitivul se deblochează ușor grație senzorului de amprentă de pe spate – integrat în panoul metalic de pe spatele dispozitivului. Părțile laterale ale modelului Xperia XA2 sunt din aluminiu eloxat, iar partea frontală și cea dorsală se bucură de finisaje ce par tăiate cu diamantul, punând în valoare frumusețea industrială a metalului. Designul modelului evoluează din aspectul recognoscibil, cu „suprafață infinită”, al modelelor Xperia, adăugând curbe elegante ecranului, precum și o configurație simetrică, pentru un aspect elegant și utilizare confortabilă.

poza telefoane mobile colorate Sony Xperia XA2
Sony Xperia XA2

Bateria de 3.300 mAh, cu o capacitate sporită, și Qualcomm Snapdragon 630 Mobile Platform vă permit să vă bucurați mai mult de ce vă place, grație performanței rapide și impecabile. Mai mult, tehnologiile Sony de încărcare inteligentă, funcția Smart Stamina pentru utilizare prelungită pe parcursul zilei, funcțiile Battery Care și Qnovo Adaptive Charging asigură sănătatea bateriei în timp. De asemenea, funcția Quick charging vă oferă ore de energie, după doar câteva minute de încărcare (necesită încărcător rapid UCH12W). Modelul Xperia XA2 va fi disponibil în variantele Single SIM și Dual SIM și în nuanțe proaspete: argintiu, negru, albastru și roz.

anunt terenuri vanzare valea doftanei prahova

Xperia XA2 Ultra este cel mai bun smartphone cu cameră foto „dual selfie”

poza telefon mobil smartphone negru Sony Xperia XA2 Ultra
Sony Xperia XA2 Ultra

Proiectat special pentru selfie-uri, modelul Xperia XA2 Ultra este prevăzut cu camere frontale duale de 16MP, cu stabilizare optică de imagine, și de 8MP, cu unghi super larg, de 120°, ambele cu bliț frontal. Cu ajutorul lor, veți obține imagini clare indiferent de nivelul de luminozitate sau de mediu, selfie-urile sunt mai încăpătoare pentru prieteni și locurile pe care le iubiți.

Modelul este prevăzut cu același modul de cameră foto dorsală de 23MP ca modelul Xperia XA2, iar tehnologia 1/2.3” Exmor RSTM pentru senzorul de imagine, atinge un nivel de sensibilitate ce respectă standardul ISO 12800, pentru fotografii mai bune, în condiții de lumină scăzută. Funcțiile de captură video 4K în slow motion, cu o viteză de 120fps vă permit să păstrați amintiri și să intensificați momente memorabile.

Modelul este prevăzut cu cel mai vibrant ecran full HD de 6”, cu o gamă amplă și precisă de culori – construit din sticlă rezistentă și durabilă Corning® Gorilla®. Ecranul este încadrat într-un design fără margini, atât de captivant, încât ecranul devine parte din experiență în sine.

Xperia XA2 Ultra se deblochează la fel de ușor ca modelul Xperia XA2, grație senzorului tactil de pe spate. Designul include o suprafață cu „aspect infinit” și părți laterale din aluminiu eloxat, cu același finisaje ce par tăiate cu diamantul, pe partea frontală și dorsală.

flip.ro

Super-bateria cu o capacitate de 3.580 mAh vă permite să utilizați dispozitivul mai mult timp, iar tehnologiile intuitive Sony, pentru încărcare inteligentă, adaptează și analizează consumul de energie și ciclurile de încărcare, pentru o baterie sănătoasă și durabilă. Qualcomm® SnapdragonTM 630 Mobile Platform asigură performanță impecabilă și multitasking ușor. De asemenea, modelul este prevăzut cu încărcare rapidă, pentru a vă bucura de ore întregi de energie, după doar câteva minute de încărcare (necesită încărcătorul rapid UCH12W).

Modelul Xperia XA2 Ultra va fi disponibil în variantele Single SIM și Dual SIM și în patru culori contemporane: argintiu, negru, albastru și auriu.

Xperia L2 vine cu un ecran mare, baterie de durată și cameră foto avansată, perfectă pentru selfie-uri

poza telefone mobile colorate Sony Xperia L2
Sony Xperia L2

Modelul Xperia L2 este prevăzut cu un ecran HD amplu, de 5,5 ”, excelent pentru video, navigare pe Internet și rețele sociale, totul la îndemână.

Grație bateriei de 3.300 mAh, vă puteți bucura mai mult timp de lucrurile care vă plac, iar tehnologiile Xperia de încărcare inteligentă asigură sănătatea bateriei, pe toată durata vieții sale.

Camera frontală de 8 MP, cu unghi super larg de 120°, este gândită pentru selfie-uri, în timp ce camera dorsală F2.0 de 13MP asigură fotografii mobile clare și bine focalizate.

Modelul Xperia L2 se va lansa în variantele Single SIM și Dual SIM și în trei culori: negru, auriu și roz – fiecare cu suprafață reflectorizantă, ce pune în evidență designul cu aspect „infinit”. Deblocarea se face printr-o simplă atingere, cu ajutorul senzorului tactil de pe spatele dispozitivului.

Accesorii Xperia noi și pline de imaginație

Xperia XA2 și Xperia XA2 Ultra se lansează cu noi suporturi-toc pe negru și argintiu, pentru a completa stilul de culoare al fiecărui dispozitiv. Gândite să fie frumoase și utile, ambele suporturi-toc sunt reglabile și pot fi așezate vertical, în mod idependent, pentru a vă bucura de filme. De asemenea, acestea pun automat pauză sau dispozitivul intră în standby când sunt închise.

Noile căști Bluetooth mono MBH22 combină designul subtil și finisajele premium. Capacitatea de vorbire este de până la 6 ore și le puteți utiliza împreună cu Google Assistant, pentru a controla muzica și pentru a vă face treaba.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Xperia XA2 și Xperia XA2 Ultra se lansează cu Android 8.0 Oreo, iar Xperia L2 se lansează cu Android 7.1.1 Nougat – toate modelele se lansează la nivel global, la finalul lunii ianuarie 2018.

fotostefan

One thought on “Sony Xperia XA2 si Xperia XA2 Ultra – noile smartphone-uri perfecte pentru selfie-uri”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.