Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii la Bucureşti

Peste 20 de instalații de artă, iluminare și proiecții arhitecturale vor fi prezentate în perioada 23-25 aprilie, în centrul Bucureştiului. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

CHILL VOXEL baloane heliu leduri
Autor: Maxime Houot (FR)

CHILL VOXEL – Autor: Maxime Houot (FR)

Calea Victoriei și Centrul Istoric vor fi gazda a 16 instalații de artă, printre care se numără proiecte prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar și lucrări realizate de artiști români. Parteneriatul dezvoltat cu Signal Festival (Cehia) va asigura prezența unor instalații cu dimensiune internațională precum Cloud, Large Pendulum Wave, Chill_Voxel#4, Metropolia și The Sun, care vor împânzi traseul Spotlight și care vor încuraja oamenii să interacționeze cu obiectele de artă.

O mare parte din instalațiile ce poartă semnătură autohtonă sunt realizate special pentru Spotlight Festival – Urban Neon Forest (instalația desemnată câștigătoare în urma call for projects), Triangles Unfold, Lux Magnetica, Constelație Urbană – dar publicul va avea parte și de proiecte ale unor artiști români, care au reprezentat țara la festivaluri internaționale. Exemplul este instalația Ghost Ship, o hidro-hologramă de mari dimensiuni, creată de arhitecții din colectivul Visual Skin pentru Amsterdam Light Festival 2014. În 2015 și 2016 acest vas efemer va călători în jurul lumii, Spotlight Festival fiind prima oprire.

Alături de spectacolele captivante ale celor 16 instalații de artă, care vor fascina cu siguranță trecătorii, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor aduce un plus de magie festivalului, însuflețind fațadele clădirilor de pe acest traseu. Astfel, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie vor prinde viață și vor completa perfect spațiile expoziționale ale galeriei-gigant în aer liber.

Un alt element inedit al festivalului este expoziția de fotografie rezultată din campania „Lumină pentru România”, derulată de Asociația Free Miorița. Scopul campaniei este acela de a descoperi școli și oameni care nu au electricitate și de a le duce lumină prin instalarea de sisteme cu panouri fotovoltaice. După lăsarea întunericului, expoziția „Lumină pentru România” va fi iluminată de o instalație realizată din becuri opaiț și felinare.

Deschiderea oficială a Spotlight Festival va avea loc joi, 23 aprilie, de la ora 20.00, și va fi marcată de un concert exploziv susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.

Instalațiile vor putea fi vizitate în fiecare zi a festivalului, în intervalul orar 20.30-00.00 și accesul este gratuit.
Mai multe informații despre programul festivalului, instalațiile participante și traseul Spotlight, pe www.spotlightfestival.ro.

Arata acest articol si prietenilor tai!Sharing is carring!Share on Facebook0Share on Google+4Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *