SWPA 2021 – castigatorii globali ai categoriile Professional, Open, Student si Youth

World Photography Organisation este încântată să anunțe câștigătorii la nivel global ai prestigioasei competiții Sony World Photography Awards 2021. Titlul de Photographer of the Year și premiul în valoare de 25.000 de dolari, precum și echipamentul foto digital oferit de Sony sunt acordate reputatului fotograf documentarist Craig Easton (Regatul Unit) pentru seria sa Bank Top.

poza alb negru englezi anglia
© Craig Easton

De asemenea, sunt anunțați și cei zece câștigători ai categoriilor, alături de locurile doi și trei ai competiției Professional, precum și câștigătorii globali ai categoriilor Open, Student și Youth.

Câștigătorii vor fi dezvăluiți într-un anunț video special realizat de CEO-ul World Photography Organisation Scott Gray, alături de prezentatorul, gazda TV și autorul Konnie Huq. Clipul video conține interviuri, clipuri din culise și reacții din partea fotografilor câștigători și poate fi vizualizat accesând worldphoto.org/ceremony-2021

De asemenea, astăzi are loc vernisajul expoziției virtuale în care sunt prezentate lucrările câștigătoare, precum și cele ale finaliștilor. A Year in Photos de la Sony World Photography Awards 2021, un documentar realizat special, găzduit de istoricul de artă Jacky Klein și de comediantul Nish Kumar; și o copie digitală gratuită a cărții Sony World Photography 2021, toate vor fi disponibile pentru vizualizare și descărcare pe worldphoto.org/announcement-2021

Bank Top, o colaborare cu scriitorul și academicianul Abdul Aziz Hafiz, analizează reprezentarea și denaturarea percepției asupra comunităților din nordul Angliei, concentrându-se pe cartierul Bank Top din Blackburn. Proiectul face parte dintr-o lucrare mai amplă a lui Easton în regiune, care include și lucrarea numită Thatcher’s Children (locul doi, Proiecte Documentare, 2021 categoria Professional), o investigație asupra naturii cronice a sărăciei, așa cum a fost ea experimentată de trei generații dintr-o singură familie, dar și Sixteen (selectată în categoria Portret a premiilor din 2017), o privire asupra viselor, aspirațiilor și temerilor tinerilor în vârstă de 16 ani din toate categoriile sociale.

Bank Top este rezultatul inițiativei Blackburn Museum & Art Gallery numită Kick Down the Barriers (Doborâți barierele), un proiect realizat ca răspuns la relatările mass-media care înfățișează orașul drept „cel mai segregat din Marea Britanie”. În încercarea de a contesta această raționament, muzeul a invitat artiști și scriitori să colaboreze cu locuitorii din diferite cartiere și să creeze împreună cu ei o reprezentare robustă și autentică a comunității lor.

Pe parcursul unui an, Easton și Hafiz au lucrat îndeaproape cu locuitorii pentru a explora poveștile și experiențele acestora printr-o serie de portrete alb-negru și texte care să însoțească fiecare imagine. Acestea evidențiază probleme legate de excluziunea socială, situația locuințelor, șomaj, imigrație și reprezentare publică, precum și impactul politicii externe aplicate în trecut și în prezent. Munca lor combate generalizările simpliste și își propune să ofere un context mai larg cu privire la modul în care s-au coagulat aceste comunități, dar și o mai bună înțelegere a modului în care prosperă împreună în prezent.

Citește și: Recomandari de accesorii pentru vlogging cu telefonul mobil

Mike Trow, Președintele competiției Professional 2021 a transmis: „Ceea ce este atât de impresionant la acest proiect este intenția, devotamentul și înțelegerea pe care le aduce Craig. El a lucrat îndeaproape cu scriitorul Abdul Aziz Hafiz pentru a crea o lucrare completă, recunoscând tacit că pentru un proiect atât de sensibil precum acesta cuvintele contează. Aceștia nu sunt oameni care doresc neapărat să fie fotografiați, dar Craig le-a câștigat încrederea. Se uită cu sinceritate la cameră și observăm o înțelegere reciprocă între documentarist și subiect. Greutatea morală din spatele acestei lucrări este cea care o face atât de importantă și demnă de acest premiu.”

cel.ro

Comentând victoria sa, Easton a declarat: „Sunt încântat că această lucrare este recunoscută de Sony World Photography Awards. Fotografiez ca să învăț, să încerc să înțeleg și pentru a documenta și a împărtăși povești. Este un privilegiu să poți face acest lucru și să contești percepțiile și stereotipurile – un aspect deosebit de important pentru mine. Este minunat pentru mine să spun aceste povești din comunități subreprezentate sau denaturate din nordul Angliei, unde trăiesc, să fie recunoscute și împărtășite la nivel mondial. Mulțumesc.”

CÂȘTIGĂTORII CATEGORIEI PROFESSIONAL

Fotografii câștigători ai categoriei Professional au fost selectați de un juriu format din experți pentru înscrierea unui proiect remarcabil compus din cinci până la zece imagini, de la povești de importanță locală până la probleme de importanță globală, de la momente tăcute de reziliență, la scântei creative și jucăușe. Toți câștigătorii categoriilor primesc un kit cu echipament fotografic profesionist din partea Sony. Câștigătorii acestui an sunt:

ARCHITECTURĂ & DESIGN
CÂȘTIGĂTOR: Tomáš Vocelka (Republica Cehă) pentru seria Eternal Hunting Grounds

poza alb negru arhitectura sony world photography
© Tomáš Vocelka

Finaliști: locui doi Frank Machalowski (Germania); locul trei Gu Guanghui (China Continentală)

CREATIVE
CÂȘTIGĂTOR: Mark Hamilton Gruchy (Marea Britanie) pentru seria The Moon Revisited
Finaliști: locul doi Luigi Bussolati (Italia); locul trei Sasha Bauer (Federația Rusă)

PROIECTE DOCUMENTARE
CÂȘTIGĂTOR: Vito Fusco (Italia) pentru seria The Killing Daisy
Finaliști: locul doi Craig Easton (Marea Britanie); locul trei Lorenzo Tugnoli (Italia)

MEDIU ÎNCONJURĂTOR
CÂȘTIGĂTOR: Simone Tramonte (Italia) pentru seria Net-zero Transition

poza lac italia oameni innotatori baie
The Blue Lagoon, one of Iceland’s most important tourist attractions. Geothermal water that has already generated electricity at the Svartsengi Power Station and has passed through a heat exchanger to provide heat for a municipal water heating system is finally fed into the lagoon. The water’s high silica content keeps it from leaching into the lava field and gives it an appealing aqua tint.

Finaliști: locul doi Mohammad Madadi (Republica Islamică Iran); locul trei Antonio Pérez (Spania)

PEISAJ
CÂȘTIGĂTOR: Majid Hojjati (Republica Islamică Iran) pentru seria Silent Neighborhoods
Finaliști: locul doi Andrea Ferro (Italia); locul trei Fyodor Savintsev (Federația Rusă)

PORTFOLIU
CÂȘTIGĂTOR: Laura Pannack (Marea Britanie) pentru proiectul Portfolio Overview
Finaliști: locul doi Brais Lorenzo (Spania); locul trei Loli Laboureau (Argentina)

Citește și: Sony ZV-1 review compactul pentru vlogging si nu numai

PORTRET
CÂȘTIGĂTOR: Craig Easton (Marea Britanie) pentru seria Bank Top
Finaliști: locul doi Julia Fullerton-Batten (Marea Britanie); locul trei Jane Hilton (Marea Britanie)

SPORT
CÂȘTIGĂTOR: Anas Alkharboutli (Republica Arabă Siria) pentru seria Sport and Fun Instead of War and Fear
Finaliști: locul doi Patrick Meinhardt (Spania); locul trei Farzam Saleh (Republica Islamică Iran)

NATURĂ STATICĂ
CÂȘTIGĂTOR: Peter Eleveld (Olanda) pentru seria Still Life Composition, Shot on Wet Plate
Finaliști: locul doi Alessandro Pollio (Italia); locul trei Paloma Rincon (Spania)

VIAȚĂ SĂLBATICĂ & NATURĂ:
CÂȘTIGĂTOR: Luis Tato (Spania) pentru seria sa Locust Invasion in East Africa
Finaliști: locul doi Graeme Purdy (Marea Britanie); locul trei Angel Fitor (Spania)

Pentru a afla mai multe despre proiectele câștigătoare și cele finaliste dina cest an vă tugăm accesați galeriile câștigătorilor noștri online

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA OPEN

Competiția Open celebrează puterea imaginilor unice. Fotografii câștigători sunt selectați pentru capacitatea lor de a comunica o narațiune vizuală remarcabilă combinată cu o tehnică excelentă. Ales dintre ceI zece câștigători ai subcategoriilor competiției Open, Tamary Kudita (Zimbabwe) a primit titlul de Open Photographer of the Year 2021 și este câștigătorul premiului în valoare de 5.000 de dolari și al echipamentului fotografic profesionist oferit de Sony, beneficiind de expunere la nivel global.

Kudita a câștigat pentru portretul său remarcabil African Victorian înscris la categoria Creative. Fotografia înfățișează o tânără de culoare îmbrăcată într-o rochie Victoriană și ținând în mână ustensile de gătit tradiționale Shona. Imaginea analizează contextualizarea stereotipă a corpului femeilor de culoare și oferă un limbaj vizual alternativ prin care este prezentată o identitate africană cu multiple fațete.

Referindu-se la titlul obținut, Kudita spune: „African Victorian aduce un omagiu ființei contemporane care are rădăcini în istorie. Sunt profund onorată că am fost aleasă câștigătoare a categoriei Open. Acest premiu este o dovadă a rolului pe care îl jucăm în calitate de creatori în conturarea culturii vizuale. O noțiune centrală în munca mea este importanța reprezentării africane și sunt recunoscătoare că am primit ocazia de a pune pe hartă arta din Zimbabwe.”

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA STUDENT

Coenraad Heinz Torlage (Africa de Sud) de la Stellenbosch Academy of Design and Photography a fost numit Fotograful Anului 2021 la categoria Student, fiind premiat cu echipament fotografic de la Sony în valoare de 30.000 de euro pentru instituția în care studiază. Torlage a fost ales pentru seria sa Young Farmers, creată ca răspuns pentru brief-ul Our Time, prin care studenților li s-a cerut să descrie modul în care ei și contemporanii lor văd lumea și cum intenționează să o schimbe în bine. În Young Farmers Torlage, care a crecut el însuși într-o fermă, și-a propus să fotografieze următoarea generație de fermieri în timp ce se confruntă cu cu provocări legate de secete severe, siguranță și dezbateri legate de proprietatea funciară, alături de contribuțiile lor la un viitor mai echitabil al sustenabilității și securității alimentare.

Despre victoria sa, Torlage a spus: „Am trecut printr-o experiență aproape imposibil de descris. Am visat adesea să câștig și m-am rugat să pot împărtăși lumii viziunea despre țara mea și despre oamenii uimitori de acolo. Cred în tinerii fermieri din Africa de Sud de care are nevoie această țară în ceea ce privește sustenabilitatea alimentară și conștientizarea ecologică. Această victorie este un vis devenit realitate cu ajutorul oamenilor uimitori pe care i-am fotografiat și al tuturor celor care m-au ajutat și sprijinit. Cred în munca grea, în familie și mai ales în harul lui Dumnezeu. Sunt cu adevărat copleșit de faptul că imaginile mele ar putea fi luate în considerare pentru o competiție atât de prestigioasă.”

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA YOUTH

Selectat dintre cei șase câștigători ai categoriei, Pubarun Basu (India, 19 ani) a fost numit Fotograful Anului 2021 la categoria Youth pentru imaginea sa No Escape from Reality. În fotografie umbrele balustradelor proiectate pe perdele construiesc iluzia unor bare de colivie din spatele cărora se vede o pereche de mâini ca și cum ar încerca să evadeze. Iluzia umbrelor și a gestului mâinilor transmit un sentiment de captivitate împărtășit de atât de mulți oameni din întreaga lume în ultimul an. Pentru victoria sa, Basu va primi echipament fotografic profesionist din partea Sony și expunere la nivel global.

Comentând victoria sa, Basu a transmis: „Sunt incredibil de uimit că am fost numit Fotograful Anului la categoria Youth. Participarea la acest concurs mi-a oferit o nouă perspectivă asupra artei mele. Am văzut câteva fotografii extraordinare ale colegilor mei fotografi din această categorie tânără și mă mândresc enorm cu faptul că generația mea are minți atât de strălucitoare. Aspir să mă perfecționez în calitate de artist și aș dori să-mi exprim recunoștința față de prieteni și familie, pentru că m-au încurajat mereu să merg cu un pas mai departe.”

CONTRIBUȚIE REMARCABILĂ LA FOTOGRAFIE

Anul acesta, premiul pentru o Contribuție Remarcabilă în domeniul Fotografiei a fost acordat apreciatei fotografe din Mexic, Graciela Iturbide. Recunoscută pe scară largă ca fiind cel mai mare fotograf contemporan din America Latină, opera lui Iturbide oferă o relatare fotografică a Mexicului la finalul anilor 1970 și este celebrată pentru contribuția sa definitorie la identitatea vizuală a țării. În imagini ale vieții cotidiene și ale culturii sale alături de cele care surprind ritualuri și practici religioase, Iturbide explorează numeroasele complexități și contradicții ale țării sale, punând sub semnul întrebării inegalitățile sale și evidențiind tensiunile dintre urban și rural, dintre modern și indigen. Fotografiile sale depășesc narațiunile documentare directe și își propun să ofere o viziune poetică asupra subiecților lor, modelată de experiențele personale și de călătoria fotografului.

NOI IMAGINI ALE TUTUROR CÂȘTIGĂTORILOR, FINALIȘTILOR ȘI LISTA SCURTĂ A CATEGORIEI STUDENT SUNT DISPONIBILE ACUM PE: www.worldphoto.org/press

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.