Apel de proiecte MNAC – informatii suplimentare

Într-un post anterior vă anunţam de apelul de proiecte iniţiat de MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), iar acum revin cu nişte informaţii suplimentare oferite chiar de MNAC.
Toate formatele de expoziţii – de la expoziţii monografice la tematice – şi toate tipurile de bugete (mic / mijlociu / mare) sunt invitate.

graffiti despre folclor
folclor

Sunt încurajate toate disciplinele de cultură vizuală (arte plastice, arte decorative, design, fotografie, media, artele spectacolului) şi toate mediile, de la cele tradiţionale până la mediile electronice şi trans-disciplinare.

Nu vor fi agreate proiectele de expoziții personale venite de la artiștii înșiși sau expoziții de grup în care curatorul este și expozant.

Pentru întocmirea și trimiterea propunerilor, vă rugăm să aveți în vedere următoarele PRIORITĂȚI 2015-2017 – MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ:

În perioada 2015-2017, programul Muzeului Național de Artă Contemporană va urmări prioritar o serie de linii strategice menite să reflecte dinamica culturii vizuale din România în context internațional. Persoanele și/sau organizațiile/instituțiile care doresc să participe în program sunt invitate să se refere la aceste priorități.

Arta din România în context regional
The Short 60’s. Despre scurtul dezgheț al culturii în România (Bernea, Bitzan, Brătescu, Condiescu, Grigorescu V., Neagu, Nicodim, Pavel, etc.); Sertarele ascunse ale dictaturii. Preocupări politice și impact social în perioada comunismului târziu (Bătrânu, Bertalan, Chintilă, Dumitriu, Găină, Graur, Grigorescu I., Igazsag, Kinemaikon, Király, Lupaș, Mihălțianu, Mihuleac, Mitroi, Onucsan, Tohătan, Rasovszky, Ujvárossy, etc.); Iconoclasm. Geometrism, abstracție, anti-figurație. (111, Bertalan, Cădere, Cotoșman, Flondor, Grigorescu V., Kancsura, Maxa, Neagu, Olos, Sigma, Stoicoviciu, Tulcan, etc.); Pregătirea schimbării. Artiști maghiari din Transilvania în fața spectrului emigrării (expozițiile Medium, grupul MAMU, etc.); În captivitate. Fotografia din România de la trecutul comunist la viitorul post-industrial (expozițiile Mediul Fotografia, Király, Mihălțianu, Lumpan, Bonciocat, Săvescu etc.).

Arta din România și contextul local
Baba contra Ciucurencu. Capcanele picturalității în arta din România (o privire analitică asupra generațiilor succesive de foști elevi ai celor doi profesori); Brâncuși și morfologia ambiguității (sculptura ca vehicol al politicului / a-politicului în perioada comunistă – Apostu, Covrig, Dup, Gorduz, Iancuț, Iliescu-Călinești, Roman, Spătaru, Tiron, etc.); Prologuri și catacombe (o analiză a artei cu caracter religios în România post-belică); Fără urmă (expoziții memorabile dispărute la presiunea cenzurii, sau din lipsa unei conștiințe istorice a importanței publicării lor – “Artă și istorie”; “Scrierea”; “Spațiul – oglindă”; “Spațiul – obiect”; “Alternative” etc.); Geografii sumare (expoziții de analiză culturală aplicată contextului de operare al unor comunități artistice din orașe ca Arad, Iași, Oradea, Cluj, Craiova, Timișoara etc.).

Monografii urgente. Expoziții monografice dedicate unor artiști a căror importanță pentru arta din România nu a fost încă pertinent analizată: Apostu, Bernea, Bertalan, Brătescu, Chintilă, Cotoșman, Firon, Lupaș, Mitroi, Neagu, Olos, Stoicoviciu, Trifan, etc.

Monografii lente. Expoziții monografice dedicate unor artiști în plină evoluție: Bătrânu, Croitoru, David, Man, Mureșan, Savu, Suciu, etc.

Laborator de explorare urbană. Manifestări rezultate din cercetări multi- și trans-disciplinare pe teme urbane, cu focus pe vecinătățile celor trei sedii MNAC. Vor fi încurajate proiecte în parteneriat cu instituțiille de învățământ superior de specialitate, cu cercetători în domeniul teoriei arhitecturii, cu arhitecți și organizații non-guvernamentale care au în focus teme urgente ca: regenerarea urbană, pauperizarea, shrinking cities, spațiul public și societatea civilă, istorie urbană recentă, locuire, vernacularul contemporan.

Laborator de cultură vizuală. Proiecte expoziționale și de cercetare reflectând prezența culturală a disciplinelor aplicate, de la artele decorative și designul perioadei pre-‘89, până la industriile creative ale prezentului.

Performanță, dans, intervenție spațială. Manifestări trans-disciplinare, combinând artele vizuale, performanța, teatrul, dansul, muzica experimentală; expoziții care abordează din perspectivă istorică impactul cultural, social și politic al teatrului din România în secolul 20; recapitulări expoziționale ale unor proiecte remarcabile din domeniul spectacolului contemporan.

NOTĂ: Titlurile de expoziții și listele de nume sunt orientative și au rol de a crea un cadru în care se pot introduce elemente noi.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.