DJI Mini SE drona pentru incepatori, usoara, compacta si la pret accesibil

DJI Mini SE este noua dronă ce pare că se adresează începătorilor. Chiar dacă la exterior, această nouă dronă nu pare foarte diferită față de originalul Mavic Mini sau de recent lansatul DJI Mini 2, la o citire mai atentă a specificațiilor hardware observăm că este o versiune hibrid, care combină câteva componente de la fiecare dintre aceste modele, pentru a aduce pe piață o dronă performantă la un preț accesibil.

DJI Mini SE drona incepatori pret mic accesibil
DJI Mini SE

În comparație cu dronele care se găsesc la prețuri sub 200 de dolari, DJI Mini SE vine cu o serie de specificații și funcții mult mai avansate. De fapt, poate să facă tot ceea ce făcea și DJI Mavic Mini, lansat în 2019. Vorbim despre posibilitatea de a opera pe distanțe de 4 sau 2 kilometri (în funcție de regiune), autonomie de 30 de minute și diverse moduri de operare.

drona compacta usoara performanta pret mic
Mini SE

Se poate spune că DJI Mini SE este practic o versiune îmbunătățită a modelului Mavic Mini original, oferind aceeași cameră de 12 megapixeli, care permite filmare în rezoluție 2,7K la 30 de cadre pe secundă, sau 1080p la 60 de cadre pe secundă.

evomag.ro

De asemenea, drona Mini SE se conectează la telecomandă prin Wi-Fi, deci nu va putea să ofere un semnal video de calitate înaltă la distanțe mari.

DJI Mini SE drona zbor poza fotografie
drona pentru incepatori

De altfel, în Europa, Mini SE poate zbura la o distanță de maximum 2 km de telecomandă, în condițiile ideale, adică fără alte interferențe radio sau clădiri și obiecte mari care ar putea bloca semnalul.

Citește și: Samsung Galaxy Tab S7 – review tableta 11 inch cu stylus

În plus noua dronă Mini SE a primit niște upgrade-uri de la modelul DJI Mini 2. Astfel, elicele noului model sunt identice cu cele ale dronei de generație mai nouă, semnificativ mai silențioase decât cele de pe Mini 1. De asemenea, bateria dronei este compatibilă cu cea de la Mini 2. Bateria de la Mini 1 este compatibilă, dar utilizarea ei va depăși greutatea de 249 de grame. De asemenea, încărcătorul de baterii pentru Mini 1 nu va încărca bateria de pe Mini 2.

Cu un preț de 299$ dolari americani și funcții scăzute în comparație cu Mini 2, DJI poziționează Mini SE drept o dronă pentru începători, cu destule funcții avansate.
Momentan (la data publicării acestui articol) Mini SE nu este disponibilă în Europa, dar având în vedere că Mini 1 a fost înlocuit în ofertă de Mini 2, este posibil ca DJI să facă și alte modificări în oferta lor, astfel să fie disponibilă la magazinele din Romania.

Dronele DJI sunt disponibile la eMag sau la Cel.ro sau la F64

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

One thought on “DJI Mini SE drona pentru incepatori, usoara, compacta si la pret accesibil”

  1. 🙂 Asta-i un articol special pentru mine. 🙂 Deja am ajuns în punctul în care copiii din familie sunt prea mari pentru a-i interesa altceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.