Evenimentele din Decembrie 1989 sunt prezentate într-o expoziţie foto-documentară ce cuprinde 40 de panouri cu imagini din Arhiva Fotografică AGERPRES.
Fotografiile sunt expuse în Piaţa Revoluţiei, pe gardul care împrejmuieşte Muzeul Naţional de Artă al României, fostul Palat Regal.
Realitatea acelor momente de la finalul lui Decembrie 1989 a fost surprinsă de fotoreporterii agenţiei, care şi-au făcut datoria fără ezitare, astfel încât, acum, AGERPRES poate prezenta filmul evenimentelor de la Revoluţie.
Printre momentele surprinse sunt scene cu evenimentele din Timişoara, preluarea puterii de către mulţimea aflată în locul care ulterior avea să se numească Piaţa Revoluţiei şi fuga familiei Ceauşescu cu elicopterul.
Expoziţia AGERPRES vine în completarea celei realizate de Muzeul de Artă ce constă într-o serie de panouri care arată pierderile uriaşe pe care le-au suferit atât clădirea fostului Palat Regal, cât şi o parte dintre lucrările aflate în patrimoniul MNAR, ca urmare a evenimentelor de la sfârșitul acelui an.
Citește și: Weekend in Sighisoara
Pe atunci, Muzeul Naţional de Artă al României era situat în aripa Ştirbei Vodă a fostului Palat Regal. În ianuarie 1990, muzeul a primit în administrare întreaga clădire, avariată în proporţie de 90% în timpul Revoluţiei.
În cadrul expoziţiei MNAR, imagini impresionante, o parte dintre acestea făcute publice în premieră, ne arată clădirea în flăcări, cu pereţii exteriori distruşi şi lucrări împuşcate, sfâşiate sau crăpate. În paralel cu imaginile lucrărilor grav afectate, sunt expuse fotografii cu aceleaşi opere de artă după restaurare, mărturie a profesionalismului restauratorilor care au muncit pentru a reda publicului aceste exponate de valoare inestimabilă.
Incendiul declanșat atunci s-a propagat și în laboratorul de pictură, ceea ce a dus la distrugerea operelor de artă care se aflau în încăpere, în timp ce alte zeci de lucrări au fost grav afectate şi au necesitat ample restaurări, desfăşurate atât în laboratoarele de specialitate ale muzeului, cât şi cu ajutorul unor specialişti din ţară şi din Olanda, SUA, Franţa, Italia.
Vreme de un deceniu, muzeul a rămas închis pentru ample lucrări de renovare şi reamenajare, interval în care, pentru a-şi valorifica patrimoniul, a organizat numai expoziţii temporare, atât la sediul său cât şi în străinătate.
Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) şi Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
- Transformati-va fotografiile de vacanta: Sfaturi practice pentru evitarea imaginilor banale - 29 October , 2024
Cutremurator! 🙁