Într-o postare anterioară v-am oferit informații despre Saluting Battery și War H.Q./NATO Rooms, iar acum vă prezint alt loc păstrat din timpul celui de-al doilea război mondial: Lascaris War Rooms. Aceste trei locuri fac parte din același complex muzeal situat în Valletta, capitala Maltei.
Lascaris War Rooms sunt situate la 122 metri (400 de picioare alți spun 150 de picioare, probabil depinde de unde măsori!) sub Upper Barrakka Gardens (harta micului parc), reprezentând unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale celui de-al doilea război mondial din Malta.
Lascaris War Rooms (camere de război) sunt compuse dintr-o rețea de tunele și camere subterane care găzduiau sediul comandamentului britanic de război, de unde au fost dirijate toate operațiunile de apărare și de atac din Marea Mediterană.
Britanicii au început să lucreze în secret la acest complex subteran în 1940, în timpul asediului Maltei, când au început să extindă o serie de tuneluri aflate sub Grădinile Barrakka și Saluting Battery, care fuseseră folosite ca spații pentru sclavi în timpul perioadei Hospitaller
Complexul a fost finalizat la începutul anului 1943 și își ia numele de la bateria de artilerie Lascaris din apropiere, care a fost numită după Grandmaster-ul Giovanni Paolo Lascaris care a construit grădina pe care, mai târziu, a fost amplasată bateria.
Intrarea principală este în micul parc Upper Barrakka Gardens (acesta este harta) și spre deosebire de War H.Q./NATO Rooms, Lascaris War Rooms este un muzeu în toată regula. Camerele sunt bine conservate și s-au păstrat majoritatea obiectelor folosite în acei ani.
Ghidul, cel din momentul vizitei mele acolo era de profesie istoric, ne-a oferit, în limba engleză, numeroase informații despre activitatea care se desfășura în acest centru de comandă.
Acest complex ultra-secret a găzduit o sală de operațiuni pentru fiecare dintre serviciile de luptă, plus camera pentru controlul RAF (Royal Air Force – aviația britanică), de unde au fost controlate toate operațiunile din aer și de pe mare.
Vă recomand să citiți: Muzeul Aviatiei din Malta
Acestea aveau ca sprijin o cameră de filtrare (Filter Room) prin care a fost trecut și filtrat tot traficul radar, precum și o cameră de operațiuni a bateriilor antiaeriene, care a fost utilizată pentru a coordona focul de artilerie împotriva atacului aerian. O altă cameră a servit pentru operațiuni în comun și dispunea de o mașină de criptare utilizată pentru comunicații secrete.
În iulie 1943, camerele de război au fost folosite de generalul Eisenhower și de comandanții aliați implicați în operațiunea Husky – invazia din Sicilia.
În anii de după război, Lascaris War Rooms a devenit sediul Flotei Marii Britaniei din Marea Mediterană, având un rol important în invazia anglo-franceză a Egiptului în timpul crizei din Suez din 1956, apoi a fost implicat în timpul crizelor rachetelor cubaneze din 1962. În 1967, NATO a folosit camerele aceste și cele de la War H.Q./NATO Rooms ca un centru strategic de comunicare și pentru interceptarea submarinelor sovietice în Marea Mediterană. După 10 ani în acest rol, camerele au fost închise în cele din urmă.
În 2009, Fondazzjoni Wirt Artna – the Malta Heritage Trust , s-a angajat în restaurarea acestui complex istoric și, după lucrări minuțioase pentru restaurarea camerelor, Lascaris War Rooms este acum deschis publicului.
Biletul de intare costă:
– 12 Euro pentru adulți
– 10 Euro pentru seniori/studenți
– 5 Euro pentru copii de până la 16 ani
– 25 euro pentru familie (2 adulți și 3 copii de până la 16 ani)
Valletta Military Museums Ticket vă oferă acces la Saluting Battery, Lascaris War Rooms și War H.Q. Tunnels (toate în Valletta) și costă €25 (adult) sau €50 (familie).
Multi-site Heritage Pass vă oferă acces la Malta at War Museum, Fort Rinella, Lascaris War Rooms & Saluting Battery pentru €25 (adult) sau €50 familie.
Vă recomand să citiți: Malta – transportul in comun si autobuzele turistice
Programul de vizitare este de luni – duminică de la ora 10 până la 17. Ultimul tur ghidat începe la ora 16,15.
Pentru informații actualizate vizitați site-ul oficial www.lascariswarrooms.com
Muzeul Lascaris War Rooms fiind bine restaurat, eu zic că merită să-l vizitați chiar dacă nu sunteți un înfocat pasionat de istorie, iar dacă sunteți muzeograf sau aveți legătură cu domeniul chiar merită să-i faceți o vizită să vedeți și poate să înțelegeți cum trebuie condus și prezentat un muzeu.
Alte poze realizate cu Canon G7 X Mark II la muzeul Lascaris War Rooms din Valletta pot fi văzute la Galeria Foto.
- Tutoriale foto pentru a va pregati pentru sezonul de toamna - 3 October , 2024
- Cele mai bune fotografii realizate cu drona, premiate la Drone Photo Awards 2024 - 1 October , 2024
- Premiul pentru Fotografie de Mediu 2025 al Fundatiei Printul Albert al II-lea de Monaco - 30 September , 2024
3 thoughts on “Lascaris War Rooms – locul din Malta tinut secret in timpul celui de-al doilea razboi mondial”