Sâmbătă, 19 iulie, am mers până în parcul Cişmigiu iar de acolo am mers în Piaţa Universităţii unde am văzut că are loc primul marș al pietonilor din București – “Oraș accesibil pentru oameni”. Au fost prezenți simpli pietoni, oameni care se deplasează în cărucioare sau sprijiniţi în cârje, nevăzători şi bicicliști, care au venit să-și strige nemulțumirea pentru că orașul a devenit inaccesibil pietonilor, maşinile sunt parcare aiurea pe trotuare, bordurile sunt prea înalte.

Participanții marșului “Oraș accesibil pentru oameni!” au cerut autorităților publice ca proiectarea urbană să permită accesul în spațiul public
pentru toate categoriile de pietoni, indiferent de vârstă, gen și de mobilitate.

Din câte am văzut eu (neparticipând pe tot traseul) marșul s-a desfășurat civilizat, iar deplasarea s-a făcut de la Universitatea până la Piața Victoriei, pe o singură bandă (pe traseul bulevardul Nicolae Bălcescu, strada C.A. Rosetti, bulevardul Magheru, Piaţa Romană, bulevardul Lascăr Catargiu).

Printre participanții la marș s-au aflat Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București şi Mircea Toma.

Angela Filote a spus că Romania mai are încă multe de făcut pentru a asigura accesul liber şi egal în spaţii publice şi în mijloace de transport în comun pentru persoanele cu mobilitate redusă şi pentru cele cu venituri reduse.

Persoanele cu dizabilităţi au spus că imposibilitatea de a se deplasa nu înseamnă că nu pot fi utile societăţii şi că tot ceea ce doresc este să poate avea acces pe străzi, în şcoli şi în ale instituţii.

Dacă am înţeles eu bine Marșul Oraș pentru oameni, care a avut ca motto sloganul “FĂRĂ bordURĂ” a fost organizat de către Active Watch și Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR). Rămâne de văzut dacă se va schimba ceva conform dorinţelor participanţilor la marş. Eu sunt optimist că Bucureştiul, încet, dar sigur se schimbă în bine.
- Lumini de Craciun 2023 Iasi – fotografii si video - 6 December , 2023
- Manfrotto Pro Light Cineloader noile genti profesionale cu design ergonomic, durabilitate si functionalitate exceptionala - 28 November , 2023
- Scapa de haosul cablurilor in calatorii cu ajutorul organizatorului de cabluri - 25 November , 2023