Înfiinţat în 1909 din iniţiativa celui al cărui nume îl poartă are un fond didactic unic la noi, fondatorul dorind ca Muzeul Tehnic să fie o şcoală a şcolilor unde oricine poate vedea sau acţiona mecanisme care ilustrează legile mecanicii, ale electricităţii şi magnetismului.
Încă de la intrare am văzut primul aparat individual de zbor de pe planetă, cel construit de inventatorul Justin Capră în 1958, motorul unui avion IAR dar şi de aparatul de fotografiat Julius Rindler Karlsbad folosit de profesorul inginer Dimitrie Leonida.
Şi apropo de fotografiat nici Muzeul Tehnic nu face excepţie de la regula cu fotografiatul interzis (sau poate trebuia plătit 100 Ron/bucata? nu am înţeles şi nerăbdator să intru în muzeu am uitat să intreb), dar fiind mare şi bogat în exponate care te ascund de privirile angajaţilor muzeului am făcut 4-5-6 poze ca să ilustrez acest material.
Dacă doriţi să vedeţi restul exponatelor, mai ales că aveţi ce vedea, mergeţi la muzeu, Str. Candiano Popescu nr. 2, de miercuri până duminică între orele 11 şi 17.
Muzeul Tehnicii deţine un patrimoniu impresionant, incluzând peste 5000 de piese din domeniile: mecanică, electricitate, chimie, energie nucleară, magnetism, minerit, industria petrolului, energetică, electrotehnică, căldură, iluminat,cinema, telecomunicaţii, maşini de calculat, hidraulică, aerospaţiale, tipografie şi maşini de scris, motoare şi maşini industriale, transporturi terestre.
Un avertisment: lipsa banilor şi a interesului pentru acest muzeu se vede în felul cum arată exponatele. Ca să nu mai vorbesc de explicaţii mai detaliate despre exponate, care lipsesc cu desăvârşire (de cele mai multe ori o să vedeţi doar denumirea exponatului şi cam atât, iar acest lucru nu ar fi o problemă pentru exponatele mai comune – autoturisme, biciclete, motociclete, aparate foto, etc- dar sunt multe instalaţii mai complexe despre care ar fi fost bine să aflăm şi mai mult). În schimb avertizarea să nu atingeţi exponatele se repetă cu obstinaţie la aproape fiecare exponat.Cred că un muzeu mai înghesuit decât acesta, vizitat de mine, a fost muzeul transportului de la Howth, Irlanda, dar măcar aici erau afişate informaţii detaliate la fiecare exponat.
Eu am mers la Muzeul Tehnicii, aflat în parcul Carol din Bucureşti, mai mult ca să văd unul din exponatele exotice despre care auzisem că se află acolo. Este vorba despre un bolid de curse Duesenberg Straight 8, fabricat în 1930 pentru Cursa de 500 de mile de la Indianapolis.
Duesenberg Straight 8
Nu cred că mai este 100% original: masca radiatorului a fost înlocuită şi se vorbeşte că aripile, uşile şi cutia de viteze au fost şi ele schimbate. Nu ştiu nici dacă mai este în stare de funcţionare. Maşina a fost adusă în România în 1934 şi pilotul român Jean Calcianu a pilotat acest Duesenberg, cu care a câstigat în 1936 etapa de coastă de la Feleac.
Sub lunga capotă a Duesenberg+ului se află un motor de 4,5 litri cu 8 cilindri în linie care dezvoltă circa 250 CP. Maşina cântăreşte 900 kg şi atingea o viteză maximă de 210 km/h.
Dar colecţia de maşini cuprinde şi alte vedete: trăsura „Olds” cu motor monocilindric (1898), construită de părintele “Oldsmobile”, Ransom Eli Olds, unul dintre primele automobile care au circulat pe străzile Bucureştiului, automobilul electric “Neue Automobil-Gesellschaft – N.A.G.” de producţie germană, adus în ţară în 1930 de către directorul Fabricii de Acumulatoare Bucureşti, Leon Furnarache, un automobil Wanderer din 1920, un DKW Junior prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt în martie 1957, şasiu de automobil cu aburi – Gardner-Serpollet
şi nu în ultimul rând primul automobil aerodinamic pe care l-a cunoscut istoria omenirii, brevetat românul Perşu Aurel în septembrie 1924, atingea 80 km/h şi care încă mai este în stare de funcţionare. Plăcuţa spunea că respectivul exponat a parcurs 120 000 km !
Automobilul aerodinamic Aurel PERŞU
Fabricat între anii 1922 – 1923, cred că părea un OZN pe lângă automobilele vremii, toate pătrăţoase şi cu roţile în afara caroseriei. Forma neobişnuită este inspirată de picătura de apă în cădere, pe care inginerul român o considera perfectă din punct de vedere aerodinamic.
Maşina avea panourile caroseriei din aluminiu , iar consumul de combustibil a fost estimat de specialişti undeva la 5 litri/100 km. Destul de bine pentru un motor, amplasat în spate, de 1.400 cmc cu 4 cilindri în linie, pe benzină. Atât motorul şi cutia erau produse de Automobilbau Berlin şi propulsau maşina spre o viteză maximă de 80 km/h. În plus, putea lua virajele cu 60 km/.
Deşi invenţia sa a fost patentată, Aurel Perşu nu şi-a văzut însă visul cu ochii. Cu toate că Ford şi General Motors şi-au declarat interesul de a cumpăra patentul, ei nu i-au garantat românului că vor produce maşina. Din acest motiv, Aurel Perşu a refuzat să-l vândă.
Foarte dotată mi s-a părut şi secţiunea vehiculelor cu două roţi. Mai dotat de atât am văzut la Muzeul motocicletelor fabricate în DDR
Colecţia de biciclete cu motor, motociclete şi motorete cu sau fără ataş, majoritatea de fabricaţie germană, stă frumos aliniată în faţa celei de maşini. Era şi un exemplar de “Carpaţi” dar nu şi “Mobra” sau poate nu l-am văzut eu.
Imediat după uriaşul cazan Babckock Wilcox folosit la termocentrala de la Grozăveşti am văzut velocipedul, ciudăţenia aceea de bicicletă de la începutul secolului XX, posesoarea unor roţi disproporţionate extrem, având alăturat o surată de-a ei mai bătrână, din lemn.
Printre exponatele muzeului se mai numără: Motorul sonic Gogu Constantinescu; motorul de la primul submarin al marinei române “Delfinul”; motorul avionului IAR-K 14, din anul 1937 considerat în epocă, datorită performanţelor tehince, pe locul II în Europa; motorul primului tramvai electric din România (1894); Pilele K ale profesorul universitar Nicolae Vasilescu-Karpen cu electrozi din aur şi platină; primul laser românesc şi al doilea din lume realizat de fizicianul Ion Agarbiceanu; Eolipila lui Heron; diferite motoare americane, nemţeşti, franţuzeşti sau austriece; relee, întrerupătoare.
Muzeul Tehnic găzduieşte şi “Colecţia Henri Coandă” care e susţinută de machete, fotografii ce arată preocuparile savantului român, autorul a peste 250 de invenţii pentru care a obţinut 700 de brevete în diferite ţări ale lumii. Dintre machetele aflate în colecţie: hidrogeneratorul pentru desalinizarea apei de mare, sistemul de transport tubular cu mare viteză (o aplicaţie a “efectului Coanda”), “rezervorul oceanic” destinat petrolului extras din sondele marine.
Din câte am mai aflat eu clădirea, aflată azi în patrimoniul şi administarea Electrica Serv, ridicată în urmă cu circa 100 de ani, a supravieţuit cutremurelor din ’40 şi ’77, dar nu a fost consolidată niciodată.
Oricum, trecând de toate neajunsurile (lipsa explicaţiilor detaliate de la exponate, spaţiul cam mic şi prost luminat) cred eu că merită să vizitaţi acest muzeu, prea puţin vizitat, mai ales că un muzeu are nevoie de bani ca să supravieţuiască (vă amintiţi “Daţi 1 leu pentru Ateneu”?). Biletul, cel cu preţ întreg, costă 7 lei.
Nu uita să abonezi la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi
- Cazare de poveste la un castel European – o experienta regala - 17 April , 2024
- Sony FE 16-25mm F2.8 G – noul obiectiv superangular cu zoom - 16 April , 2024
- Minivacanta de 1 Mai si Paste 2024 – recomandari turistice - 15 April , 2024
5 thoughts on “Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti”