Noile tablete Serioux prezentate la IFA Berlin

Network One Distribution (NOD) participă la cel mai mare târg de produse electronice și IT din Europa, IFA Berlin, derulat în perioada 6-11 septembrie (Reseller Park – Hala 9, standul 28).

berlin targul ifa
IFA Berlin

În cadrul târgului, NOD prezintă noile tablete din gama Serioux: EnergyStorm și Connect TAB.

SERIOUX EnergyStorm. Pentru pasionații de jocuri

SERIOUX EnergyStorm (S9742TAB)
SERIOUX EnergyStorm

SERIOUX EnergyStorm (S9742TAB) este prima tabletă quad core din gama de tablete Serioux și se adresează pasionaților de jocuri. Tableta are un ecran IPS multi touch de 9,7 inci, cu rezoluție 1024x768pixeli, procesor Allwinner A31s Cortex-A7 Quad-Core tactat la 1.2GHz, 16GB de memorie internă și 1GB de RAM. Tableta rulează sistemul de operare Android, versiunea 4.2.2, are conectivitate WI-FI și suport pentru modem 3G.

SERIOUX Connect TAB. Pentru pasionații de călătorii

SERIOUX Connect TAB (SG4C700TAB)
SERIOUX Connect TAB

Modelul SERIOUX Connect TAB (SG4C700TAB), cu sistem de operare Android 4.1, este prima tabletă din gamă dotată cu un modul GPS, ceea ce o face ideală pentru pasionații de călătorii sau pentru cei care merg des cu mașina și au nevoie de o soluție accesibilă și ușor de folosit. Cu un ecran HD de 7 inci și conectivitate 3G, tableta este capabilă să satisfacă chiar şi cele mai exigente cerinţe, oferind acces rapid la conținutul digital în orice loc. În plus, datorită procesorului MTK 8377 Dual-Core Cortex A9 de 1.2GHz, modelul poate rula fluent mai multe aplicații simultan și oferă o experiență plăcută de utilizare.

Pe lângă tablete, NOD distribuie prin cele 3 branduri proprii o gamă variată de produse IT, electronice și electrocasnice. Serioux este brand-ul dedicat segmentului IT, cu un bogat portofoliu ce cuprinde: tablete, GPS-uri, periferice, accesorii de gaming, echipamente de rețelistică. Horizon, prin noua sa gama de televizoare LED, ofera consumatorilor calitatea produselor premium la un preț competitiv. Cu peste 25 de categorii și mai mult de 100 de produse electrocasnice, HEINNER a urcat rapid în preferințele consumatorilor datorită calității, fiabilității și prețului accesibil. Poziționat ca leader pentru categorii importante din segmentul SDA, conform studiilor de piață, în 2013 HEINNER și-a completat suita de produse cu două categorii importante ale gamei MDA, aparate frigorifice și mașini de spălat.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.