Recent a fost deschis un nou parc de agrement în Bucureşti. Acesta se află în parcul Tei-Plumbuita din sectorul 2 şi pentru că am avut treabă prin zonă, pot să vă prezit câteva imagini (foto şi video).
Administraţia locală a amenajat un nou concept de parc de distracţii care încearcă să poarte vizitatorii într-o lume de basm.
Roata Mare, un carusel iar în stînga imaginii Fântână decorativă cu Nimfă şi Tritoni:
Instalaţiile având denumiri desprinse din basme: roller coaster-ul este denumit “balaurul cu şapte capete” (15m înălţime şi nu am avut timp să mă dau în el); roată mică (cu înălţimea de 16 metri) este numită “Merele de aur”, iar roata mare (63m înălţime) se numeşte “Pasărea Măiastră”. Celelate zone ale parcului au fost şi ele numite corespunzător: “Tărâmul lui Verde Împărat”, “Pădurea de Aramă”, “Şapte mări şi şapte ţări” şi “Pădurea de Argint”. Undeva există şi o Casă a Groazei, dar eu nu am avut timp să o găsesc. Oricum mi-am propus să mai trec prin parcul Tei, dar mai spre seară.
Imagine panormaică din parcul Tei spre Roată:
Revenind la Roata Mare, probabil doreşte să fie un fel de London Eye bucureştean, singura problemă este locul.
Roata Mare este amplasată într-un loc nu tocmai interesant. De sus, din roată, nu se văd prea multe locuri interesante din Bucureşti şi colac peste pupăză în apropierea roţii se află şi un stâlp aproape la fel de înalt, probabil o antenă sau un paratrăznet, care “taie” din priveliştea şi aşa cam săracă.
Recomand şi A doua vizita la Sky Tower
Poză panoramică din Roata Mare (recomand click pe poza si apoi click pe semnul +, aflat în partea de sus, valabil pentru toate pozele de pe acest blog):
Scurt videoclip:
Preţul biletului este 20 lei de persoană, iar o tură cu roata ţine cam 15-18 minute. Cabinele sunt curate (încă!), au aer condiţionat ce poate fi reglat manual, iar uşile se închid-deschid din exterior, astfel încât nu e niciun risc pentru cei micii.
Reguli in cabina roţii mari:
Orar
La fel ca la muzeele din România, lunea este închis, în rest programul eeste de marţi până vineri între 10:00 şi 21:00, iar sâmbătă şi duminică între 10:00 şi 22:00.
Ultimul bilet pentru Roata Mare şi celelalte atracţii se poate cumpăra cu jumătate de oră înainte de închidere.
Alte preţuri:
Roller Coasterul – 15 lei de persoană.
Maşinuţele tamponate – 10 lei pentru 2 persoane.
Roata mică – 10 lei de persoană.
Lanţurile – 10 lei de persoană.
Casa Groazei – 10 lei de persoană.
Jocurile gomflabile – 5 lei de persoană.
Caruselul – 5 lei de persoană.
Per total parcul mi se pare o alegere bună pentru weekend, mai ales dacă aveţi copii sau nepoţii. Echipamentele sunt noi şi încă strălucitoare, iar angajaţii îşi tratează cu seriozitate datoria. În parc sunt ceva tonete pentru apă, sau vizavi de parcul Tei este un MegaImage.
La parcul Tei se poate ajunge şi cu mijloacele de transport în comun: tramvaiul 16 şi 36; autobuzul 182 şi 282.
Harta zonei este aceasta
Proiectul de modernizare a Parcului Tei-Plumbuita a primit acceptul pentru finanţare cu fonduri europene în toamna anului 2014, valoarea totală a proiectului fiind în sumă de 14,3 milioane euro.
- Setarea expunerii pentru fotografii de toamna interesante - 10 October , 2024
- Filme de Halloween recomandate fotografilor: o selectie captivanta pentru pasionatii de imagine - 8 October , 2024
- ProGrade anunta primele sale SSD-uri externe – pina la 8 TB de stocare si USB 4.0 - 7 October , 2024
One thought on “Roata Mare din parcul de distractii Tei-Plumbuita”