Sony obtine un numar record de distinctii la Premiile EISA 2017

Sony a fost apreciat de Asociația Europeană pentru Imagine și Sunet (EISA) pentru crearea unor produse care redefinesc experiența de utilizator în domeniul imaginii și home theatre. În acest an, Sony a primit un număr record de șapte premii, mai multe decât orice alt producător, depășind în același timp numărul de premii obținute de Sony la edițiile precedente.

poza obiective sony aparate foto
obiective Sony

Cu participarea a 53 de reviste de specialitate din 25 de țări la nivel global, EISA reprezintă cea mai extinsă colaborare editorială din lume pentru electronice de consum și premiază cele mai bune produse de peste 35 de ani.

EISA: CEA MAI BUNĂ CAMERĂ FOTO A ANULUI 2017-2018: Sony α9

poza mirrorless Sony α9 full frame
Sony α9 – FE 24-70mm GM

Sony α9 este o cameră mirrorless revoluționară care depășește performanțele camerelor tradiționale DSLR în multe privințe. Datorită unui design inovator, senzorul de imagine full-frame de 24.2 milioane de pixeli captează până la 20 fps la rezoluție maximă cu live-view permanent (fără black-out), și oferă o captare a imaginilor complet silențioasă, fără vibrații, de până la 1/32.000 secunde. Noul sistem de focalizare ultra-rapid cu 693 puncte de autofocus cu detecția fazei acoperind 93% din cadru asigură captarea clară chiar și pentru cele mai rapide subiecte. Stabilizarea pe 5 axe permite timpi de expunere cu până la 5 trepte mai lungi. Procesul de oversampling și citirea integrală, fără combinare, a pixelilor de pe întreaga suprafață a senzorului, generează videoclipuri 4K excelente.

EISA: CEA MAI BUNĂ CAMERĂ FOTO MIRRORLESS SEMIPRO A ANULUI 2017-2018: Sony α6500

poza mirrorless sony a6500 ILCE-6500
Sony A6500

Sony α6500 este o cameră compactă de mici dimensiuni, care oferă performanțe specifice camerelor profesionale. Fie că vorbim de video 4K sau fotografii, α6500 oferă o calitate excelentă a imaginii cu senzorul CMOS Exmor APS-C de 24.2 milioane de pixeli, viteză rapidă și acces la o gamă variată de obiective. Stabilizarea imaginii pe 5 axe este compatibilă cu obiectivele Sony E-mount, precum și A-mount cu adaptoare. Cele 425 de puncte de focalizare automată cu detecția fazei acoperă aproape întreaga imagine, în timp ce ecranul tactil de 3 inchi permite selectarea punctelor de focalizare cu degetul. Camera permite fotografierea cu până la 11 fps cu focalizare și măsurare a expunerii automate și folosind un buffer care suportă până la 269 de imagini într-o secvență.

EISA: CEA MAI BUNĂ CAMERĂ FOTO COMPACTĂ A ANULUI 2017-2018: Sony RX100 V

poza Sony RX100 V (DSC-RX100M5)
Sony RX100 V (DSC-RX100M5)

Asemenea predecesoarei sale, Sony RX100 V oferă un senzor tip 1.0 și un vizor retractabil OLED excelent. Noul senzor de imagine CMOS Exmor RS de 20,1 milioane de pixeli, alături de motorul de procesare a imaginilor BIONZ X și tehnologia LSI au făcut posibilă pentru Sony scurtarea timpului de răspuns pentru autofocus la 0,05 secunde și captarea continuă a imaginilor la 24 cps – cu urmărire AF/AE, pentru ca într-o serie a unui subiect în mișcare, fiecare imagine să rămână focalizată corespunzător, cu expunerea potrivită. Pe lângă capacitatea de a filma 4K, RX100 V oferă super slow motion de până la 1000 cadre pe secundă, captare silențioasă și un inel de control multifuncțional care poate fi personalizat.

EISA: CEA MAI BUNĂ CAMERĂ FOTO SUPERZOOM A ANULUI 2017-2018: Sony RX10 III

bridge Sony RX10 III (DSC-RX10M3)
Sony RX10 III (DSC-RX10M3)

La doar 1095 g, Sony RX10 III este camera perfectă pentru fotografii de sport, natură și wildlife care sunt în căutarea unei soluții ușor de transportat. Obiectivul ZEISS Vario-Sonnar T* de 24-600 mm oferă zoom optic de 25x și o diafragmă largă f/2.4-4, în timp ce senzorul Exmor RS tip 1.0, focalizarea automată ultra-rapidă și stabilizarea imaginii Optical SteadyShot asigură imagini precise, fără tremurul camerei. Pe lângă distanța focală impresionantă, RX10 III poate fotografia macro chiar de la 3 cm de obiectiv, în timp ce obturatorul silențios nu va deranja subiectele din natură. RX10 III nu este excelent doar pentru fotografii – filmează de asemenea 4K și are opțiunea de a filma la 1000 cadre pe secundă pentru un efect de slow motion de 40 de ori mai lent.

EISA: CEL MAI BUN OBIECTIV MIRRORLESS AL ANULUI 2017-2018: Sony FE 100mm F2.8 STF GM OSS

poza obiectiv Sony 100mm FE F2.8 STF GM OSS
Sony 100mm FE F2.8 STF GM OSS

Teleobiectivul de 100 mm oferă o rezoluție remarcabilă, alături de STF (Smooth Trans Focus) pentru un efect bokeh spectaculos. Acest obiectiv a fost creat pentru un efect bokeh delicat și natural, fără vignetare. De asemenea, dispune de autofocalizare DDSSM rapidă, precisă și silențioasă și e capabil să fotografieze macro până la un factor de mărire de 0,25x. Tehnologia de stabilizare a imaginii Optical SteadyShot încorporată reduce orice neclaritate cauzată de miscările camerei în timpul declanșării. Sony FE 100mm F2.8 STF GM OSS încorporează toate principiile conceptului G Master.

EISA: CEL MAI BUN OBIECTIV PROFESIONAL MIRROLESS AL ANULUI 2017-2018: Sony FE 70-200mm F2.8 GM OSS

Sony FE 70-200mm F2.8 GM OSS (SEL70200GM) zoom mirrorless
FE 70-200mm F2.8 GM OSS (SEL70200GM)

Sony FE 70-200mm F2.8 GM OSS este un obiectiv impresionant care acoperă cele mai populare unghiuri pentru fotografia de sport și de acțiune. Claritatea este extrem de înaltă și egal distribuită, fără pierderi vizibile către margini. Claritatea se păstrează pe parcursul zoom-ului, chiar și cu teleconvertoare. Încorporează un sistem de focalizare flotant implementat într-un obiectiv α de tip zoom pentru prima oară, ce contribuie la o distanță de focalizare minimă de doar 0,96m. Diafragma circulară cu 11 lamele asigură un efect bokeh extraordinar, în timp ce viteza de focalizare automată este foarte mare, în special cu Sony α9. Astfel, FE 70-200mm F2.8 GM OSS este construit pentru o utilizare intensă, în toate condițiile de vreme.

ishoot.ro

EISA: CEL MAI BUN TELEVIZOR PENTRU HOME THEATRE AL ANULUI 2017-2018: Sony KD-65ZD9

poza televizor Sony KD-65ZD9
Sony KD-65ZD9

Televizorul 4K Sony oferă o experiență de vizionare excepțională, cu o capacitate excepțională de reproducere a culorilor și cel mai bun contrast din gamă, alături de compatibilitate cu toate formatele HDR majore (inclusiv un upgrade prevăzut pentru Dolby Vision). Cheia pentru imaginea impresionantă a conținutului Ultra HD Blu-ray și 4K HDR – chiar și în camere luminoase – este procesorul Sony 4K HDR, X1 Extreme și tehnologia backlight cu iluminare directă cu LED-uri extrem de dense și control local al iluminării (local dimming), Backlight Master Drive. KD-65ZD9 este un televizor premium pentru experiența supremă de tip home theatre 4K HDR.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.