De mult timp doream să vizitez Sighişoara, iar vara aceasta am reuşit să ajung acolo, într-un weekend, pe la sfârşitul lunii Iunie.
Nu am mers la Sighişoara în timpul Festivalului Medieval, care se va desfăşura între 23-26 iulie 2015 şi are ca temă “Menestreli şi Trubaduri — 5 secole de muzică şi teatru medieval”, ediţia fiind dedicată, in memoriam, regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, deoarece m-am gândit că va fi aglomerat, astfel nu o să-mi fie uşor să admir Centrul Istoric, fiind la prima vizită în acest interesant oraş al României.
Am ales să merg la Sighişoara cu trenul. Trenul direct spre Sighişoara pleca din gara Bucureşti Nord mult prea dimineaţă pentru gustul meu, astfel am optat pentru un tren (IR) care a plecat la 10 dimineaţa, via Braşov, iar la ora 16, conform programului, a ajuns la destinaţie.
După mulţi ani, aceasta a fost prima călătorie cu trenul prin ţară. Ca impresii: în primul rând m-a uimit numărul mare de reclame din Gara de Nord. La câţi bani s-or încasa din afişaj, din chiriile de la chioşcurile şi de la magazinele de acolo (chiar în ziua respectivă se mai deschidea un supermarket, aproape de peronul 3), te-ai aştepta ca această gară să arate impecabil, dar mai sunt lucruri de reparat pe acolo. Dar oricum dezamăgirea cea mare a fost gara din Braşov. Aici am coborât, iar după 20 minute am luat alt tren, un Regio, către Sighişoara; cele 20 minute au fost suficiente să văd starea deplorabilă a gării Braşov. A fost o surpriză neplăcută, ca un oraş turistic, ca Braşovul, să aibă o gară atât de neîngrijită. Drumul până în Braşov, cu trenul IR, că şi denumirile s-au schimbat, nu mai sunt cele cunoscute de mine, a fost în regulă: vagoanele erau totuşi în bună stare, doar numerotarea locurilor nu era chiar clară. În dreptul scaunelor era afişat un număr, iar deasupra lor, era un alt număr, plus că am văzut acelaşi număr folosit de două ori, dar pentru scaune diferite aflate la mică distanţă unul de celălalt. Într-un fel ne-a lămurit controlorul: numărul corect era cel din dreptul scaunelor, dar nu ştia ce-i cu celelalte numere.
Alt aspect care a lăsat de dorit, cel puţin la vagonul unde am stat eu, era spaţiul mic pentru bagaje; de fapt cei care au construit vagonul nu cred că au luat în calcul faptul că unii români călătoresc cu multe bagaje după ei. Judecând după numarul “paporniţelor” (vorba lui nea Marin) ai senzaţia că oamenii se mută dintr-un oraş în altul! Până în Braşov am avut ca vecini şi un cuplu de englezi; fiecare câte un rucsac de persoană şi atât (adevărat că erau uriaşi rucsacii, dar erau doar doi). Cei doi, tot drumul au citit (de pe smartphone) sau au văzut filme pe tabletă. Mi-a plăcut că au fost cuminţi, la locul lor, căci unii dintre concetăţenii noştri dragi, au prostul obiecei, părerea mea, să se fâţâie de colo-colo fără un motiv serios, dar să nu anticipez!
Cum spuneam de la Braşov a trebuit să iau un tren R, care din păcate arăta cam jalnic, dar după un total de 294 km, parcurşi în 6, ore am ajuns la destinaţie. Mă gândeam că dacă trenurile ar merge cu viteză mai mare, poate turismul ar fi mai dezvoltat şi la noi (mai ales turismul de weekend), dar aşa, când vara este prea cald la nivelul şinelor, iarna este prea frig plus alte motive care fac ca trenurile să circule cu viteză redusă, mai bine stăm pe acasă sau folosim alte mijloace de transport, sau călătorim în străinătate.
La întoarcere trenul, cursă directă, a avut întârziere. Nici nu m-am mirat foarte tare când prima dată au anunţat 20 minute întârziere, după care intervalul a fost mărit la 35 de minute. Dar ca să fiu corect, mecanicul locomotivei a reuşit să recupereze întârzierea şi am ajuns la timp la Gara de Nord din Bucureşti.
Gara din Sighişoara arăta bine, mult mai bine decât cea din Braşov; în plus oferea turiştilor sau celor interesaţi serviciul de depozitare a bagajului; astfel dacă mai ai timp până la venirea trenului poţi să te mai plimbi prin Sighişoara fără să cari şi bagajul după tine.
La întoarcerea în Bucureşti, trenul nu doar că a avut întârziere, dar nu mai erau nici locuri, sau cel puţin aşa a “spus” sistemul informatic folosit de CFR. Soluţia a fost să mă “plimb” prin tren până la găsirea unui loc liber; din păcate am avut ghinionul să am ca vecini un cuplu de români, care nu cred că au stat locului mai mult de 10 minute (dacă ar fi fost mai multe locuri libere m-aş fi mutat eu). Aşa dor mi-a fost de cei doi englezi menţionaţi anterior!
Vezi si: Bucharest City Tour cu zoom-ul Nikon 18-300mm f/3.5-5.6G ED VR
În Sighişoara am avut cazare la mica pensiune Gia, aproape de gară şi nici Centrul Istoric al oraşului nu era departe (15 -20 de minute de mers pe jos). La pensiune nu se oferea mic dejun, dar în apropiere erau diverse magazine, aşa că masa de dimineaţă nu a fost o problemă. Ar fi fost util dacă în cameră ar fi fost şi un frigider; în schimb aveau WiFi gratuit, care a funcţionat foarte bine. Pentru mine nu a fost o problemă dar cred că merită menţionat faptul că pereţii (cel puţin cei de la camera unde am stat eu) erau cam subţiri, aşa că uneori îi mai auzeam pe vecini.
Sper că nu v-am plictisit până aici, dar m-am gândit că poate este bine să ştiţi aceste amănunte.
Trecând la subiectul propriu zis al acestei postări, ei bine, Centrul Istoric al Sighişoarei se află în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din anul 1999, iar cetatea datează din sec. XII, fiind locuită şi în prezent. Din câte am înţeles în cetate încă locuiesc 60 de familii.
De altfel dacă doriţi puteţi să vă cazaţi la pensiunile din Centrul Istoric; astfel o să fie mai uşor să exploraţi toată cetatea. Am observat că unele pensiuni afişează chiar şi nota obţinută pe site-ul booking.com, dar preţurile nu erau afişate la fel de vizibil!
La fel ca Centrul Istoric din Bucureşti şi cel din Sighişoara permite circulaţia cu autoturismul. Nu prea mi-a plăcut acest lucru; prea multe taxiuri, autocare şi maşini pe străduţele cetăţii.
Parcă prezenţa lor “ştirbeau” cumva din farmecul medieval al cetăţii.
Poate că era mai bine dacă doar locuitoriilor cetăţii li se permite accesul cu maşina, iar ceilalţi să se oprească la intrările în cetate. Puţină mişcare nu strică, iar dacă aveţi cazare în cetate şi aveţi multe paporniţe de cărat, să fiţi ajutaţi de cineva; cei din cetate pot înfiinţa un serviciu de transport al bagajelor.
Cetatea din Sighişoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburx, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex) a fost construită de către colonistii saşi în secolul XII-lea pe malul Târnavei Mari, pe un deal izolat şi este printre puţinele cetăţi locuite.
Cetatea este construită pe două “etaje”, pe cel de sus aflându-se Biserica din Deal şi Şcoala, iar la baza fiind clădirile cetăţii. Zidul a fost construit în secolul al XIV-lea, având o înălţime cuprinsă între 4 şi 14 metri, având din loc în loc turnuri de apărare ce aparţin diferitelor bresle mesteşugăreşti.
Din cele 14 turnuri construite iniţial, azi mai sunt doar 9, cel mai important, devenit şi simbolul Sighişoarei, este Turnul cu ceas cu cele 7 figurine care reprezintă zilele săptămânii.
Turnul cu Ceas, cu 5 nivele, având o înălţime de 64 de metri, este aşezat în partea sud-estica a fortificaţiei, fiind unul dintre cele două turnuri de poartă ale Cetăţii. Spre deosebire de celelalte turnuri ale Cetăţii, acesta nu a aparţinut nici unei bresle, ci a fost al autorităţii publice, fiind sediul Sfatului Orăşenesc. Partea inferioară a turnului datează din secolul al XIV-lea, iar nivelurile superioare au fost construite ulterior.
Acoperişul, distrus de incendiul oraşului din 1676, a fost refăcut de meşterii austrieci în 1677, forma de bulb a acestuia fiind cea mai veche mărturie păstrată despre pătrunderea barocului austriac în Transilvania. În 1894 acoperişul a fost înlocuit cu cel actual, cu ţigle smălţuite, iar la 1900 a fost reconstruită clădirea anexă.
Cele patru turnuleţe amplasate pe colţurile acoperişului, înalte de 12,5 m, sunt simboluri ale autonomiei judiciare ale Sfatului care avea dreptul spadei, putând pronunţa şi executa condamnări la pedeapsa capitală.
Ceasul exista încă din 1648, când meşterul Johann Kirtschel a adăugat sferturile de oră şi figurinele care reprezintă zilele săptămânii, refăcute tot de el după incendiul din 1676. Din câte am obervat unele figurine funcţionează şi astăzi:
Parterul turnului prezintă două porţi carosabile boltite, una dintre ele fiind zidită în secolul al XVIII-lea şi transformată în închisoare.
Exteriorul turnului păstrează o parte a gurilor de tragere şi aruncare (între nivele 3 si 4), iar la ultimul nivel se află o galerie de unde poate fi admirat oraşul.
În interior Turnul are câte două încăperi pe fiecare nivel, boltite sau tăvănite, cu accesul pe scări de piatră sau lemn. Aceste camere sunt gazda Muzeului de Istorie al oraşului Sighişoara.
Muzeul de Istorie Sighişoara cuprinde următoarele categorii de colecţii: arheologie (preistorie, daco-romană, migraţii, medievală), farmacie şi instrumentar medical, artă, mobilier, arta decorativă, intrumente muzicale, obiecte şi unelte de breaslă, orologerie, etnografie: mobiler, unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn şi pe sticlă; arme albe şi arme de foc, numismatică şi o interesantă machetă a oraşului medieval de la 1735.
Biletul pentru vizitarea Muzeului de Istorie, care permite şi accesul la galeria de la ultimul nivel, a costat 14 lei iar taxa foto era 30 lei. Nu am plătit această taxă pentru că nu am fotografiat în interior; majoritatea exponatelor fiind în vitrine de sticlă, care provoacă multe reflexii de lumină, iar eu nu am vrut să pierd timp găsind soluţii pentru fotografierea exponatelor fără reflexii; am preferat doar să le admir şi să merg sus, la galerie, de unde am văzut oraşul. Scările care duc la galeria de la ultimul nivel sunt înguste şi destul de abrupte, dar sper că acestea nu vă vor oprii să ajungeţi până sus; mai ales că am văzut o fată, după cum vorbea cu cei care o însoţeau cred că era americancă, probabil avea cel puţin 100 de kg greutate şi gâfâia de mama focului urcând scările repective, dar a ajuns cu bine la ultimul nivel, la galeria exterioară.
Programul Muzeului de Istorie, implicit accesul la ultimul nivel, este diferit în funcţie de sezon, dar în fiecare zi de luni şi de sărbători legale este închis.
În timpul vizitei mele orarul era:
marţi-vineri 09,00 – 17,30
sâmbătă-duminică 10,00 – 17,30
Tot la baza Turnului se află şi Camera de tortură (a avut şi rol de închisoare). Accesul în această cameră se face printr-o uşă mică, de 140x 60 cm.
În mica expoziţie de aici se pot vedea câteva obiecte: lanţuri pentru mâinile şi picioarele celor condamnaţi, un jug de tortură, scara de torturî, piatra de 6 kg care atârna de gâtul celor acuzaţi de înşelătorie şi care erau legaţi la stâlpul infamiei din Piaţa Cetăţii, o reproduce după Constitutio Criminalis Theresiana (1769), un adevărat cod penal din timpul împărătesei Imperiului habsburgic Maria Terezia.
Biletul costa 4 lei, iar taxa foto 30 de lei.
La câţiva paşi de Turnul cu Ceas se află un alt mic muzeu: Sala de arme. De fapt cuprinde patru săli unde puteţi vedea evoluţia armelor albe şi de foc de-a lungul timpului, de la spadele grele din secol XIII, părţi de armură, pieptare, spătare, cotiere, coifuri, camăşi de zale, elemente de harnaşament, scuturi transilvane, securi de luptă şi lănci până la flinte, pistoale având mecanismul de tragere cu fitil, cu cremene şi cu percutor databile în secolele XVIII-XIX. Acolo am văzut şi un revolver cu şase ţevi (probabil sursa de inspiraţie pentru pistolul lui Mărgelatu?!). Una din săli, oferă informaţii despre prezenţa lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş) în cetatea Sighişoara (1431-1435) şi mai prezintă câteva arhebuze, piese de artilerie (orga morţii-secol XVI) şi ghiulele din piatră şi fier.
Biletul de intrare costa 6 lei, iar taxa foto din nou 30 de lei.
La mică distanţă se află casa Vlad Dracul – aici a locuit tatăl lui Vlad Ţepeş şi şi-a bătut Ducatul de Argint. Se spune că în această casă s-a născut Vlad Ţepeş.
La parter este un local unde puteţi mânca, iar la etaj două camere au fost aranjate pentru a fi vizitate. Taxa de vizitare a fost 5 lei. Am apreciat că cei care se ocupă de local au încercat să aranjeze cele două camere. Probabil obiectele originale din camere s-au pierdut de mult, aşa că s-a mers pe idee de atmosferă inspirată din legenda Dracula! În prima cameră era un sicriu iar lumina provenea de la cele trei lumânări din sfeşnicul de la baza sicriului! Cealaltă cameră o vedeţi în imagine de jos:
Tot în zonă se mai află: Biserica Mănăstirii (a aparţinut călugărilor dominicani până la alungarea acestora şi trecerea saşilor la lutheranism; forma actuală a căpătat-o după marele incendiu din 1676) şi Casa Veneţiană (a fost construită cu ferestre în stil gotic veneţian şi se spune că datează din sec. XVII; astăzi este sediul Forumului Democrat German).
Înainte să vă prezint, pe scurt celelalte, turnuri ale Cetăţii Sighişoara, vă spun că în weekendul când am vizitat Sighişoara şi Centrul Istoric a cam plouat, aşa că pozele le-am făcut printre picături, nori şi puţinele momente cu soare.
Accesul în Cetatea Sighişoara se face pe mai multre străzi. Unele sunt mai mari, permit accesul autoturismelor şi autocarelor, altele sunt mici, unele chiar poteci prin mica pădure ce înconjoară cetatea.
Potecile şi străduţele sunt mai mult sau mai puţin amenajate, în schimb străzile pentru maşini mi s-au părut a fi în regulă, pot fi folosite fără probleme.
Sunt destul de multe indicatoare care arată drumul spre Cetate, iar în Cetate sunt alte indicatoare şi panouri cu informaţii pentru turişti.
Aproape de Turnul cu Ceas se află Turnul Fierarilor. Construit în anul 1631 în locul vechiului Turn al bărbierilor.
A ars în anul 1676, apoi a fost reparat; astăzi la Turnul Fierarilor, din când în când, sunt diverse expoziţii şi este sediul Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex.
În partea opusă se află Turnul Tăbăcarilor şi Turnul Cositorilor. Acestea aveau rol de turnuri de apărare, fiind prevăzute cu guri de tragere pentru arhebuze, iar între cele două se află o galerie de tragere pentru puşcaşi.
Turnul Măcelarilor – avea scop de apărare a laturii vestice.
Turnul Cojocarilor – a fost distrus de incendiul din anul 1676 şi a fost reconstruit ulterior. Acolo se află sediul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust.
Cele două turnuri:
Turnul Croitorilor – datează din sec. XIV; este un turn-poartă ce a fost distrus de incendiul din anul 1676 şi ulterior a fost reconstruit. Scopul acestuia fiind acela de depozitare, dar în caz de pericol cele două ganguri se puteau închide cu porţi metalice.
Turnul Cizmarilor – menţionat încă din 1521, dar forma de azi (plan hexagonal) a apărut prin anul 1681.
În apropiere se află statuia lui Petofi Sandor (1823-1849) – poet slovac ce moare la vârsta de 26 de ani (este recunoscut ca poet al ungurilor care moare pentru dreptate înecat) şi Biserica Romano-Catolică.
Biserica Romano-Catolică a fost construită în anul 1894 pe locul fostei biserici franciscane şi ridicată în onoarea Sf. Iosif.
Alte obiective ce pot fi vizitate în Cetatea Medievală: Biserica din Deal – cum spune numele se află chiar pe dealul cetăţii.
Este o biserică evanghelică, a 4-a ca mărime din Transilvania şi aici există singura criptă din Transilvania cu 60 de morminte ce se poate vizita.
La Biserica din Deal puteţi ajunge prin Scara Acoperită. Are 176 de trepte şi se află în capătul străzii Şcolii.
Scara a fost construită pentru uşurarea accesului elevilor spre Şcoala din deal.
Un menestrel în capătul Scării:
Centrul istoric al Sighişoarei are o este o piaţă cochetă denumită Piaţa Cetăţii. Aici unde puteţi servi masa la restaurantele din zonă.
Tot în această piaţă se află Casa cu Cerb. Are această denumire datorită capului de cerb aşezat pe colţul clădirii. Acolo este un hotel şi un restaurant.
Mi-a plăcut şi sediul Primăriei Sighişoarei – Palatul Comitatului.
Sediul Primăriei Sighişoarei este construit în stil renascentist, fiind o clădire frumoasă.
Cetatea Medievală este despărţită de “oraşul nou” de un zid cu o lungime de 930 m.
Acesta înconjoară cetatea (cu înălţimi ce variază între 4 şi 14 m) şi dacă în vremurile demult apuse aveau rol de apărare, astăzi are o alee pietruită, care permite o plimbare, dar atenţie cum mergeţi pe acolo, pentru că, din păcate, nu este bine întreţinută, din loc în loc este surpată.
De pe acest traseu puteţi asmira, printre copaci, clădirile mai noi sau mai vechi din exteriorul cetăţii. Ca de exemplu impunătoarea Biserică Ortodoxă Sf. Treime, aplasată pe malul Târnavei.
Biserica Sf. Treime în stil neo-bizantin, deşi pare o construcţie recentă, totuşi a fost ridicată între anii 1934-1937, exteriorul fiind restaurat în 1980 şi 1984.
În apropierea bisericii Sf. Treime am văzut cimitirul Eroilor armatei sovietice, care au căzut la datorie în timpul celui de al doilea război mondial.
Revenind la Centrul Istoric, Cetatea Medievală este şi locul unde se află şcoala de Muzică Miron Neagu.
Dacă am înţeles bine, Sighişoara are chiar şi o fanfară, a oraşului, dar nu a văzut-o / auzit-o prin oraş.
De altfel singurul lucru care lipseşte Centrului Istoric sunt activităţile inspirate din trecutul medieval al cetăţi. Acţiuni, chiar şi muzicale, care să-l facă cumva pe turist să simtă vremurile medievale. Cu excepţia festivalului Medieval, în cetate este linişte; doar maşinile mai fac puţin zgomot pe acolo.
Dacă ţin minte bine, cetatea Alba Iulia are o Gardă, ai căror ostaşi, îmbrăcaţi cu uniforme medievale, stau prin cetate şi la anumite ore prezintă ceremonialul Schimbului Gărzii. Mie mi s-a părut interesant acest lucru; chiar dacă atunci când i-am văzut, la schimbul gărzii nu au putut trage cu tunul din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
În weekend Centrul Istoric este un bun decor şi pentru fotografia de nuntă; am văzut 3-4 patru cupluri mire-mireasă care au fost fotografiaţi şi filmaţi pe străduţele Cetăţii.
În Sighişoara era doar un toboşar, pe care l-am văzut doar o dată, într-o zi, când a anunţat că s-ar putea să înceapă ploaia.
În rest, oraşul şi cel nou şi cel vechi este curat; mi-a plăcut faptul că localnicii au simţul umorului dar şi spirit civic.
Anunţul era tradus şi în limba engleză! Poate fi văzut aici
Probabil în trecut Sighişoara chiar au fost probleme din cauza cerşătoriilor, astfel locuitorii şi autorităţile locale s-au mobilizat şi au montat aceste semne în mai multe locuri ale oraşului.
După cum se vede mesajul este tradus şi în limba engleză şi cred că indicatoarele au dat rezultate, deorece în cele 2 zile nu am văzut decât un cerşător. Centrul Istoric era vizitat de turişti din diverse ţări: Japonia, America, Anglia, Ungaria, etc.
Mi-a mai plăcut prezenţa florilor; majoritatea clădirilor din Centrul Istoric aveau flori. Acolo, în Cetate, sunt destul de multe magazine cu suveniruri şi am rămas cu impresia că mai toate vând cam aceleaşi obiecte.
Mă aşteptam ca Centrul Istoric, ce cuprinde Cetatea şi toate clările amintite anterior, să fie mai mare, mai întins ca spaţiu, dar nu, este mic, ocupând puţin spaţiu, iar două zile sunt mai mult decât suficient pentru a le vizita. Iar Sighişoara merită vizitată cel puţin o dată; eu unu sper ca în viitor să ajung din nou în Sighişoara cu ocazia Festivalului Medieval.
O parte din pozele prezentate le-am realizat cu compactul Nikon P7800, iar altele cu dslr-ul Nikon D5100 si obiectivul Sigma 12-24mm f/4.5-5.6 DG HSM II (am scris citeva pareri despre obiectiv în acest post) sau obiectivul Nikon 18-140mm f/3.5-5.6G ED VR (prezentat şi el în acest post).
Centrul istoric al Sighişoarei fotografiat cu Sigma 12-24mm f/4.5-5.6 DG HSM II (Nikon) – pozele sunt aici, iar alte poze mai pot fi văzute şi aici.
Nu uita să abonezi la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi
- Cazare de poveste la un castel European – o experienta regala - 17 April , 2024
- Sony FE 16-25mm F2.8 G – noul obiectiv superangular cu zoom - 16 April , 2024
- Minivacanta de 1 Mai si Paste 2024 – recomandari turistice - 15 April , 2024
Foarte bun articolul !