Tag Archives: Fotografii

Expozitie Mediafax Foto pe Calea Victoriei, Bucuresti

Agenţia de presă Mediafax organizează, în perioada 19 iulie – 4 august, expoziţia“Mediafax Foto – Best of 2006”, care reuneşte 50 dintre cele mai reuşite fotografii de presă realizate de fotojurnaliştii şi colaboratorii săi în decursul anului trecut.

Mediafax Foto - Best of 2006

Lucrările vor fi expuse pe partea exterioară a gardului Muzeului Naţional de Artă al României dinspre Calea Victoriei, cu scopul de a readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat chiar în locul în care ele se desfăşoară – în spaţiul public.

Continue reading Expozitie Mediafax Foto pe Calea Victoriei, Bucuresti

Fantanile color din Bucuresti

De cateva zile, in Bucuresti se poate vedea ca fantanile de pe bulevardul Unirii au apa colorata.Au existat mai multe explicatii (unul din motivele pentru care a fost colorata apa ar fi pentru a-i alunga pe florarii din zona) si reactii cu aceasta ocazie, dar parerea personala este ca pana la urma cei mai multi trecatori nu erau suparati de aceasta decizie, asa cum se vede si in pozele de mai jos.

Fantana Colorata

Fantana Colorata

Fantana Colorata

Fantana Colorata

Mireasa la Fantana Colorata.

Concurs Bodyfitness senioare

Pe data de 21.04.2007 la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti a avut loc un concurs de culturism in cadrul caruia a fost si acest concurs de Bodyfitness.
Au participat:
1.Roxana Zoltea (Redis Buftea) nr.de concurs 20.

Roxana Zoltea

Roxana Zoltea-Redis Buftea
Roxana Zoltea

Roxana Zoltea-Redis Buftea

2. Anca Minca (CS Elle’s Buc.) nr.de concurs 187
Anca Minca

Anca Minca

3. Georgiana Ionescu (Champions Gym Buc.) nr.de concurs 124
Georgiana Ionescu

Iar castigatoare acestui concurs a fost Roxana Zoltea-club sportiv Redis Buftea-nr.de concurs 20.De mentionat ca ea are doar 17 ani.
Bodyfitness

Restul fotografiilor le veti gasi la GaleriaFoto.
alte fotografii si informatii se pot gasii la TopCulturism.

PS:peste cateva zile voi posta aici dar si la GaleriaFoto si fotografiile cu baietii participanti la concursul de culturism.