Tag Archives: lege

Arta în faţa legii

Marţi, 19 ianuarie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român se va dezbate “Proiectul de Lege privind organizarea si exercitarea profesiei de artist vizual”, invitaţii Raluca Turcan (deputat, preşedintele Comisiei de Cultură), Dumitru Şerban (preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici), Călin Stegerean (directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca) şi Vlad Nancă (artist), împreună cu criticul de artă Erwin Kessler, moderator.

„ Un proiect de lege care a pus pe jar o bună parte a lumii artistice autohtone, prin felul în care tinde să redefinească nu doar social, ci şi profesional, chiar deontologic, statutul de artist şi, pe lîngă acesta, instituţiile şi organizaţiile reprezentative specifice, prin propunerea creării unui Ordin al Artiştilor Vizuali. Proiectul de lege tinde să repare discrepanţa actuală dintre semnificaţia culturală a activităţii artistice şi recunoaşterea ei socială, în prezent artiştii fiind asimilaţi, din punctul de vedere al beneficiilor primite de la societate (pensii, asigurări sociale şi de sănătate etc.) unor categorii aflate foarte jos în ierarhia socială. Dar, odată cu redefinirea acestui statut, proiectul de lege remodelează noţiunea de artist potrivit unor norme şi exigenţe ce pot să apese greu asupra capacităţii inovatoare a artei şi mai ales asupra libertăţii de expresie, care reprezintă atuul ei principal. Prin impunerea unei perioade de ucenicie tinerilor artişti, obligatoriu pe lângă un maestru consacrat şi, mai ales, prin posibilitatea de suspendare sau chiar retragere a statutului de artist în urma unor abateri grave, acest proiect de lege riscă să aducă nu doar beneficii artiştilor, ci şi să instituie mecanisme de cenzură şi control ce pot deveni sufocante.

Împreună cu politicieni din forul legislativ, cu artişti, curatori şi reprezentanţi ai UAP, dar mai ales cu ajutorul publicului combatant de la Arte Marţiale, vom încerca să investigăm conţinutul, oportunitatea, deschiderile şi închiderile acestui proiect de lege, beneficiile pe care le oferă şi constrângerile pe care le implică. Tensiunea dintre libertate şi protecţionism, dintre independenţă şi asociativitate, dintre individ şi breaslă, dintre păstrarea tradiţiei şi nevoia de inovaţie, dintre consens şi disensiune, raportul dintre instituţiile artistice prezente şi acelea viitoare, dintre artist şi societate, dintre artist şi artist, dintre artist şi publicul său (care nu este totuna cu întreaga societate), reprezintă miza acestei întâlniri.“ – Erwin Kessler