Sony A6600 si A6100 – noile aparate foto mirrorless

Sony lansează două noi modele din seria de camere mirrorless α(Alpha) APS-C: A6600 (ILCE-6600) și A6100 (ILCE-6100). Aceste două camere foto integrează cele mai avansate tehnologii Sony în corpuri compacte și ușoare, inclusiv performanța funcției de autofocalizare, calitatea impecabilă a imaginii și cele mai recente tehnologii video.

Sony A6600 poza aparat foto mirrorless
Sony A6600

Camera A6600 a fost realizată în așa fel încât să răspundă, prin versatilitatea sa, nevoilor celor mai exigenți fotografi și videografi, fiind astfel potrivită pentru mai multe tipuri de utilizatori și pentru contexte de fotografiere variate. Modelul A6100 este dedicat celor care intenționează să facă trecerea către camerele foto cu obiective interschimbabile și își doresc să obțină imagini de înaltă calitate într-o varietate de situații.

sony a6100 lcd selfie mirrorless
Sony A6100 – LCD selfie

„Strategia noastră ‘One Mount’ de extindere continuă a sistemului cu montură E –camere și obiective compatibile atât cu modelele full-frame, cât și cu cele APS-C, demonstrează că dorim să oferim o gamă foarte largă de produse captivante, din care utilizatorii să poată alege, atunci când selectează cel mai potrivit echipament pentru nevoile lor”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Director Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Piața APS-C este extrem de importantă pentru Sony, iar Alpha 6600 și Alpha 6100 sunt două camere care încorporează inovații tehnologice de ultim moment. Fie că realizează fotografii statice, fie că înregistrează video sau lucrează cu o combinație dintre cele două, avem încredere că utilizatorii vor fi extrem de mulțumiți de rezultate”.

Citește și: Sony A6400 in test – fotografii, filmari 4K si slow-motion

Modelele Alpha 6600 și Alpha 6100 sunt echipate cu un senzor de imagine Exmor™ CMOS de 24.2MP[i], alături de cea mai recentă versiune a procesorului de imagine BIONZ X™ și un front-end LSI, implementat pe modelele Sony full-frame. Aceste trei elemente lucrează împreună pentru îmbunătăți semnificativ calitatea imaginii și performanța la nivelul întregului cadru foto și video.

senzor aparat foto mirrorless Sony A6600
senzor – Sony A6600

Sony A6600 și A6100 oferă un timp de autofocalizare extrem de rapid, de doar 0.02 secunde[ii]. Cu un sistem de detecție a fazei de 425 de puncte AF, acoperind aproximativ 84% din întreaga suprafață a imaginii, și 425 de puncte AF de detecție a contrastului, densitatea ridicată și acoperirea mare a sistemului AF asigură o focalizare sigură, chiar și în cele mai dificile condiții de luminozitate. Ambele modele beneficiază de funcționalitatea Sony „Real Time Tracking”, ce utilizează cel mai nou algoritm Sony, inclusiv recunoașterea obiectelor cu ajutorul inteligenței artificiale[iii], pentru imortalizarea subiecților cu acuratețe, chiar și în cazul utilizării panoului tactil al ecranului dinspate. În plus, noile modele oferă funcția „Real-time Eye AF”, cea mai recentă versiune a tehnologiei Sony Eye AF. Aceasta folosește inteligența artificială pentru recunoașterea obiectelor, detectarea și procesarea datelor în timp real, oferind astfel acuratețe sporită, viteză și performanță de urmărire, atât pentru subiecții umani, cât și pentru animale[iv] și permițând fotografului să se concentreze exclusiv pe compoziție[v].

photosetup.ro

Atenție la detalii

Pe baza feedback-ului primit de la utilizatorii actualelor modele de camere Sony APC-S, modelelor Alpha 6600 și Alpha 6100 le-au fost adăugate noi funcții pentru perfecționarea experienței de utilizare, precum:

•Sistem îmbunătățit de reproducere a culorii; algoritmii inspirați din cei ai modelelor full-frame redau culori naturale, mai ales în cazul nuanțelor de piele
•Înregistrare video la rezoluție 4K[vi], cu citirea completă a pixelilor și fără combinarea acestora în formatul Super 35mm, cu transfer ușor pe smartphone datorită aplicației mobile[vii] Imaging Edge™
•Funcția „Interval shooting (fotografiere la intervale de timp)[viii]” pentru videoclipuri spectaculoase accelerarea mișcării.
•Ecran LCD rabatabil, orientabil la 180 de grade, 3.0 cu 921 de puncte
•Intrare pentru microfon integrată, pentru sunet impecabil al înregistrărilor video.

Sony A6600

grip aparat foto mirrorless sony alpha a6600
grip – Sony Alpha 6600

Noul model Alpha 6600 oferă imagini superbe, de o calitate foarte ridicată, cu zgomot de imagine redus, într-un interval ISO de 100-32000 (cu posibilitate de extindere până la ISO 50 – 102400[ix]), chiar și în condiții de luminozitate scăzută. Prin reducerea zgomotului și optimizarea contrastului în fiecare zonă, funcțiile Area-specific Noise Reduction (reducere de zgomot pe zone specifice) și Detail Reproduction Technology reduc semnificativ zgomotul, păstrând, în același timp, rezoluția înaltă care contribuie la reproducerea precisă a texturilor, a umbrelor și detaliilor.

Alpha 6600 încorporează multe dintre inovațiile tehnologice prin care Sony s-a remarcat în segmentul camerelor full-frame high-end:

•Sistemul Sony de stabilizare optică pe 5 axe in-body, care permite timpi de expunere cu 5[x] trepte mai lungi
•Încorporarea, pentru prima dată pe o cameră APS-C, a acumulatorului Sony Z Battery care oferă o autonomie de top[xi], de aproximativ 720 fotografii utilizând vizorul și de circa 810 fotografii folosind ecranul[xii] LCD.
•Un design rezistent la la praf și umezeală[xiii], realizat din aliaj de magneziu.
•Real-time Eye AF pentru înregistrare video[xiv]. Atunci când funcția este activată, ochiul subiectului este urmărit cu precizie și acuratețe sporită, iar fotograful se poate concentra, astfel, doar pe conținutul în sine, nu pe ceea ce este sau nu în focus. Funcționalitatea Touch Tracking va declanșa automat Eye AF atunci când este selectat un subiect uman
•Intrare pentru căști integrată ce permite utilizatorului să conecteze căști de înaltă calitate pentru monitorizarea precisă a sunetului înregistrat.

Înregistrarevi 4K

Sony A6600 permite înregistrarea clipurilor video 4K în formatul Super 35mm, cu citirea completă a pixelilor și fără combinarea acestora, pentru a capta la o rată aproximativă de 2.4x[xv] informațiile necesare pentru realizarea filmelor 4K (funcționalitate oferită și de modelul Alpha 6100). Această supraeșantionare are ca rezultat înregistrări video spectaculoase, livrate în format XAVC S™, la o rezoluție incredibilă. Camera Alpha 6600 dispune de tehnologia HLG (Hybrid Log-Gamma)[xvi] picture profile, permițând un flux de lucru HDR Instant. Videoclipurile înregistrate și redate ulterior pe un televizor compatibil HDR (HLG) vor fi realiste, fără umbre sau tușe de culoare nenaturale, fără nevoia de colorizare. Utilizatorii care doresc să colorizeze în post-producție, au la dispoziție profilele S-Log3 și S-Log2 Gamma.

vanzare terenuri intravilane valea doftanei traisteni prahovaintravilane pret negociabil

Prețuri și disponibilitate

Modelul Alpha 6600 va fi livrat în România începând cu luna octombrie 2019, la un preț de aproximativ 7500 lei camera, iar kit-ul care include un obiectiv SEL18135 va fi disponibil pentru aproximativ 9300 lei.

Alpha 6100 va fi disponibilă în România din octombrie 2019, la un preț de aproximativ 4200 lei camera, kit-ul care include un obiectiv SEL1650 (testul meu) va fi disponibil la un preț de 4700 lei, iar kit-ul care include obiectivele SEL1650 și SEL55210 va fi disponibil la un preț de aproximativ 5800 lei.

Pentru prețuri actualizate și promoții puteți verifica aici sau aici.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

[i] Aproximativ, rezoluție efectivă

[ii] Pe baza măsurătorilor realizate de Sony, conform standardelor CIPA, cu un obiectiv Sony 18-135mm F3.5-5.6 OSS cu montură E, funcția pre-AF dezactivată și utilizând vizorul

[iii] Sunt folosite tehnologii bazate pe inteligența artificială și machine learning

[iv] Funcția Real-time Eye AF pentru animale e disponibilă doar pentru imagini statice și nu poate fi utilizată în combinație cu funcția de urmărire. Nu funcționează pentru unele tipuri de animale. Focalizarea ar putea să nu funcționeze optim, în funcție de peisaj și de condițiile în care se află subiectul

[v] Poate fi selectat atât ochiul drept, cât și cel stâng, fie prin intermediul meniului, fie cu ajutorul panoului touchscreen

[vi] 3840×2160 pixeli. Un card de memorie SDHC/SDXC de clasa a10 a sau superioară este necesar pentru înregistrarea filmelor în format XAVC S. Un card UHS-I (U3) SDHC/SDXC este necesar pentru 100Mbps

[vii] Este necesară versiunea 7.2 sau mai recentă a aplicației mobile Imaging Edge

[viii] Wi-Fi nu funcționează în timpul fotografierii la intervale de timp

[ix] Doar pentru imagini statice

[x] Pe baza standardelor CIPA. Numai pentru înclinare și mișcarea de girație în jurul axei verticale. Obiectiv Sonnar T* FE 55mm F1.8 ZA. Reducerea de zgomot la expunere lungă oprită

[xi] În rândul camerelor digitale mirrorless cu obiective interschimbabile echipate cu senzor de imagine APS-C. Din luna august, pe baza cercetărilor realizate de Sony

[xii] Conform cu standardele CIPA

[xiii] Nu este garantată rezistența 100% la praf și umezeală

[xiv] Această funcție nu urmărește ochii animalelor

[xv] Înregistrare 24p. Aproximativ 1.6x la 30p

[xvi] Conectează acest produs la un televizor Sony compatibil HDR (HLG) printr-un cablu USB, atunci când sunt redate filme HDR (HLG).

fotostefan

One thought on “Sony A6600 si A6100 – noile aparate foto mirrorless”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.