Concurs de fotojurnalism “Obiectiv: Europa”

Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunță lansarea concursului de fotojurnalism “Obiectiv: Europa”. Concursul se adresează studenților de la Facultățile de Jurnalism, iar scopul acestuia este de a stimula interesul tinerilor jurnaliști pentru problematica europeană.

Concurs de fotojurnalism "OBIECTIV: EUROPA"
afis

Materialul înscris în concurs ar trebui să reprezinte o reflectare în imagini a valorilor europene și a semnificației cetățeniei europene.

Cei care doresc să participe trebuie să trimită o serie de 5 fotografii alb-negru sau color care se vor încadra într-una din temele date:

• 2013 – Anul european al cetățenilor;
• Unitate prin diversitate în Europa de azi;
• Patrimoniul cultural european.

Lucrările înscrise în concurs vor fi însoțite de formularul de înscriere și de o copie scanată după legitimația de student.

Data limită de transmitere a lucrărilor este 3 martie 2013.

Din fotografiile înscrise în concurs, cele mai reușite 25 de serii vor fi publicate într-un catalog, iar fotografiile cele mai reprezentative din fiecare serie, alături de alte 35 de fotografii înscrise în concurs, vor fi prezentate în cadrul unei expoziții care va avea loc la începutul lunii aprilie în Spațiul Public European, str. Vasile Lascăr nr.31, București.

Autorii celor mai bune 5 serii fotografice vor merge la Bruxelles pentru două zile, unde se vor familiariza cu instituțiile europene și se vor întâlni cu membri ai Parlamentului European.

Juriul acestui concurs este format din fotografi profesioniști, fotojurnaliști, profesori universitari: Alex Gălmeanu – Fotograf; Conf.Univ.Dr Mirela Lazăr – Prodecan, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; Dinu Lazăr – Fotograf, AFIAP; Alex Șerban – Fotojurnalist și Filmmaker.

Pentru mai multe informații privind participarea la concursul de fotojurnalism “OBIECTIV: EUROPA”, vă invit să consultați site-ul www.europarl.ro

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.