Revolutia din Decembrie 1989 Iasi – startul inabusit

La Iași, în data de 14 decembrie 1989, trebuia să înceapă Revoluția Română. Organizatorii doreau ca pe 14 decembrie, lumea să se adune pentru Hora Unirii în Piața Unirii și să ceară schimbări economice și sociale.

poza monument cruce marmura alba Revolutia din Decembrie 1989 Iasi startul inabusit
Revolutia din Decembrie 1989 Iasi – startul inabusit

Revoluția eșuată de la Iași! Ce s-a petrecut pe 14 și 15 decembrie 1989?

Majoritatea românilor consideră că Revoluția din 1989 a început pe 16 decembrie la Timișoara, unde au fost împușcate sute de persoane. Alții susțin că protestul înăbușit de la Iași de pe 14 Decembrie a fost de fapt startul. Când la Timișoara se adunau primii oameni pentru susținerea pastorului László Tőkés, la Iași erau deja arestate persoane pentru „acțiuni anarho-protestatare de propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

poza nume participanti evenimente decembrie 1989 iasi monumentul revolutiei piata palatului
comemorare participanti Revolutia Decembrie 1989 Iasi

Cel care a pornit o adevărată conspirație împotriva regimului a fost economistul Ștefan Prutianu, împreună cu alte cinci persoane.

În noaptea dintre 13 și 14 decembrie au fost distribuite prin oraș manifeste pe care scria „Participați la demonstrația din Piața Unirii, la 14.XII, ora 16:00”.
Securitatea a dejucat însă inițiativele revoluționarilor ieșeni, astfel că Piața Unirii a fost atunci împânzită de forțe de ordine.

poza placa cladire securitate iasi comunism
Istoria Romaniei
poza cldire securitate iasi Revolutia din Decembrie 1989
Sediul fostei Securitati Iasi

Încă de dimineață, o serie de suspecți au fost arestați direct din fabrici. Oamenii care veniseră să protesteze au fost intimidați de Securitate prin despărțirea oricărui grup mai mare de trei persoane.
Stația de tramvai din Piața Unirii a fost mutată, iar în magazinele și localurile din zonă erau persoane care așteptau un semnal, care însă nu a mai venit.

În memoria acestui eveniment, piața dintre hotelurile Select și Continental de lângă stația de tramvai poartă acum numele de Piața „14 Decembrie 1989” (harta).

poza Piața 14 Decembrie 1989 iasi revolutia romana
Piața „14 Decembrie 1989” Iasi

În piața din fața Palatului Culturii sunt două monumente care aduc aminte de cele petrecute în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
Harta Memorialul Revoluției din 1989 și puțin mai în spate se află al doilea monument: o troiță din lemn realizată la scurt timp după evenimentele sângeroase.

f64.ro

Micul monument a fost ridicat în amintirea celor 16 eroi martiri originari din județul Iași din timpul Revoluției. Numele acestora este trecut pe o plăcuță comemorativă.

Citește și: Zilele Columnei – festivalul de reconstituire istorica daco-romana

Video Memorialul Revoluției din 1989 – Piața Palatului Iași:

Evident, Securitatea a acționat și a înăbușit în fașă Revoluția din Iași. Data de 15 decembrie 1989 a marcat epurarea Iașului de elemente considerate diversioniste.

Acesta a fost sfârșitul unei perioade dificile din istoria României, dar despre care încă există incertitudini și povești nedescoperite.
Totuși, pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, era începutul sfârșitului…

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.