Bucuresti:Fotografii cu luminitele de Craciun 2015

Aproape 3 milioane de beculeţe de tip LED au împodobit Bucureştiul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În principiu luminiţele de Crăciun se aprind odată cu iluminatul public, adică în jurul orei 16.40 şi din câte am observat sunt lăsate aprinse aproape toată noaptea.

Foto: Luminile de sarbatori 2015 din Bucuresti
Luminile de sarbatori – Craciun 2015, Bucuresti

Dacă startul iluminatului se dădea de obicei de moş Nicolae, anul acesta s-a dat în ajun de Sfântul Andrei, sâmbătă, 29 noiembrie 2015.

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
Luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
Craciun 2015 – Bucuresti

Tot pe 29 noiembrie, timp de o lună, între orele 10:00 şi 22:00, târgul de Crăciun al Capitalei – Bucharest Christmas Market– şi-a deschis oficial porţile tuturor celor care vor să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă şi să se bucure alături de cei dragi de spectacole de muzică populară, colinde, trupe cunoscute, de tradiţiile şi obiceiurile din toate zonele ţării ce marchează sărbătorile de iarnă, intrarea fiind liberă.

poze Bucharest Christmas Market 2015
Targ de Craciun – piata Universitatii Bucuresti
poze Bucharest Christmas Market 2015
Bucharest Christmas Market 2015

fotografii Bucharest Christmas Market 2015

poza statuie mihai viteaza piata universitatii bucuresti craciun 2015
Mihai Viteazul
imagini luminite Bucharest Christmas Market 2015
beculete Craciun 2015 – piata Universitatii din Bucuresti

Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri şi cuprinde 46 de zone din Bucureşti.

poze Beculetele de Craciun din Bucuresti
Beculetele de Craciun din Bucuresti
imagini Beculetele de Craciun din Bucuresti
Calea Victoriei
poze Beculetele de Craciun 2015 pe Calea Victoriei din Bucuresti
Beculetele de Craciun 2015 pe Calea Victoriei din Bucuresti

Astfel, luminiţele ornamentale sunt aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Bratianu şi Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, bulevardul Dacia între Piaţa Romană şi Piaţa Gemenii, bulevardul Lascăr Catargiu, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi Piaţa Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Tineretului.

foto Beculetele de Craciun 2015 bd. Magheru din Bucuresti
Beculetele de Craciun 2015 bd. Magheru din Bucuresti
Foto Luminile de sarbatori 2015 din Bucuresti
Luminile de sarbatori 2015 din Bucuresti
Bucuresti Calea Victoriei iluminata de Craciun 2015
Calea Victoriei iluminata de Craciun
poze luminite craciun 2015 bucuresti magheru
Spre bd. Magheru

poze Beculetele de Craciun din Bucuresti
piata Universitatii din Bucuresti
poze Beculetele de Craciun din Bucuresti Mageru
bd. Magheru din Bucuresti
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
piata Victoriei
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
zona Arcului de Triumf
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti sos Kiseleff
sos. Kiseleff
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
zona Arcul de Triumf – Bucuresti
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
in zona Arcului de Triumf
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti sos kiseleff
sos. Kiseleff
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti Kiseleff
Kiseleff

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti
sos. Kiseleff

Tot pentru sărbătorile de iarnă 2015 au mai fost împodobite cu luminiţe: Fântana de la Arhitectură, Calea Dorobanţi (Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Dorobanţi), Piaţa Victoriei, Calea Victoriei (Piaţa Victoriei – Splaiul Independenţei), Bd. Aviatorilor între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle şi între Piaţa Roma, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Piaţa Rosetti, Piaţa Regelui, Piaţa Operei, Calea Moşilor (Şos. Mihai Bravu şi Bdul Carol) şi şos. Colentina (Şos. Mihai Bravu şi Str. Dna Ghica).

poze luminite craciun institutul cultural italian bucuresti
Institutul Cultural Italian
poze fantana pita unirii luminite craciun 2015
fantana din piata Unirii – Bucuresti
Foto: Luminile de sarbatori 2015 din Bucuresti
fantana – piata Unirii, Bucuresti 2015
poze beculete luminite craciun 2015 guvernul romaniei
Guvernul Romaniei

Vezi si: Luminile de sărbători din Bucureşti – Crăciun 2014

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti aviatorilor
bvd. Aviatorilor
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti Calea Victoriei
Calea Victoriei
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti Aviatorilor
Aviatorilor

Mai sunt aprinse beculeţe de Crăciun în mai multe intersecţii din Capitală, ca de exmplu: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timişoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, şos. Progresului şi Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti Aviatorilor

criando.ro

Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle
piata Charles de Gaulle
Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle
in piata Charles de Gaulle
poze Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle
piata Charles de Gaulle

fotografii Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle

poze luminite Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle

foto Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  piata Charles de Gaulle
spre Arcul de Triumf

Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  Prezan
bvd. maresal Constantin Prezan, Bucuresti
Beculetele de Craciun 2015 in Bucuresti  Aviatorilor
Aviatorilor

Din câte am aflat, de pe site-ul hotnews.ro, “primăria Municipiului Bucureşti nu plăteşte pentru echipamentele şi instalaţiile necesare realizării iluminatului festiv 2015/2016. Acestea sunt proiectate şi produse de către Luxten (costurile lor ridicându-se la 6.282.049 lei+ TVA) şi puse la dispoziţia Municipalităţii, cu titlu gratuit, în baza unui contract de comodat încheiat între cele două părţi. Primăria Municipiului Bucureşti suportă doar contravaloarea lucrărilor de montare, demontare, conectare şi deconectare (de) la sistemul de iluminat public, în valoare de 2.469.496,99 lei fără TVA”.
Luminiţele în sine costă, conform companiei Luxten, 7,7 milioane lei.

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana
piata Romana, Bucuresti
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana
la Romana

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana
spre Lascar Catargiu

photogo.ro

Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana
beculete Craciun 2015 – piata Romana, Bucuresti
Fotografii cu luminitele de Craciun 2015 din Bucuresti piata Romana
piata Romana

Mie îmi plac aceste luminiţe de Crăciun 2015, dar sunt mai greu de fotografiat, deoarece instalaţiile sunt uşoare, iar o adiere de vânt le mişcă, astfel în poze ele nu sunt clare întotdeauna. În plus au fost câteva zile cu ceaţă, uneori chiar negură, astfel că luminiţele nu prea puteau fi fotografiate.

Majoritate fotografiilor au fost realizate cu aparatul foto compact Nikon P7800, iar câteva cu Nikon D5300 şi obiectivul Nikon 18-140mm VR (prezentat aici) plus un trepied Giottos.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.