Epson trece la energie electrica 100% regenerabila in sediile grupului din intreaga lume

Epson devine prima companie din industria de producție japoneză care folosește complet surse regenerabile în procesele de lucru.

energie regenerabila sedii birouri epson mapamond
Epson trece la energie electrică 100% regenerabilă în sediile grupului din întreaga lume.

Începând cu luna decembrie 2023, toată energia electrică utilizată în sediile Grupului Epson din întreaga lume1 provine din surse regenerabile. Acest lucru face ca Epson să fie prima companie2 din industria de producție autohtonă care a finalizat tranziția la energie electrică regenerabilă în toate sediile sale din întreaga lume, inclusiv în Japonia. Grupul Epson consumă aproximativ 876 GWh3 de energie electrică pe an. Prin aprovizionarea cu surse regenerabile pentru care acoperă această cerere, Epson așteaptă o scădere a emisiilor anuale de dioxid de carbon cu aproximativ 400.000 de tone.

Epson s-a angajat public să reducă emisiile de carbon sub zero și să renunțe la resursele subterane4, în programul său Viziunea Ecologică 2050. Utilizarea energiei electrice din surse regenerabile este un mijloc cheie prin care compania își propune să atingă obiectivul de decarbonizare. Odată cu acest obiectiv, Epson a declarat în martie 2021 că va trece la energie electrică 100% regenerabilă în sediile Grupului Epson1 din întreaga lume, până în 2023. În noiembrie 2021, schimbarea a fost finalizată în Japonia. Trecerea globală la energie electrică din surse regenerabile a fost finalizată conform programului, în decembrie 2023.

Pe lângă aprovizionarea cu energie electrică din surse regenerabile, Epson va va continua să gândească și să acționeze sustenabil, inclusiv prin generarea unei cantități mai mari de energie proprie și prin sprijinirea dezvoltării de noi surse de energie, prin co-creare5. Epson va reduce cantitatea de energie asociată producției și produselor și se va dedica și altor progrese tehnologice privind circulația resurselor, pentru a atinge obiectivul final de reducere a nivelului emisiilor de carbon sub zero.

➤Măsuri luate pentru trecerea la utilizarea 100% a energiei electrice din surse regenerabile în toate sediile Grupului Epson1:
➤Martie 2021: Compania s-a angajat public să treacă la energie electrică 100% regenerabilă în toate unitățile
➤Aprilie 2021: Tranziția a fost finalizată în toate sediile din Prefectura Nagano, Japonia
➤Noiembrie 2021: Tranziție a fost finalizată în toate sediile din Japonia
➤Decembrie 2023: Tranziție a fost finalizată în toate sediile globale

Președintele Epson Global, Yasunori Ogawa, a declarat: „Timp de opt decenii, Epson a demonstrat o abordare proactivă a acțiunilor privind mediul înconjurător. Am menținut angajamentul fondatorului de a păstra curățenia lacului Suwa din apropiere și am devenit prima companie din lume care a eliminat clorofluorocarburile (CFC) din procesele noastre de producție. Acum am finalizat cu succes trecerea la energie electrică 100% regenerabilă în toate sediile Grupului Epson în doar doi ani și zece luni din momentul în care ne-am declarat angajamentul de a face acest lucru în 2021. Inițiativa aceasta ne va ajuta nu doar să ne atingem propriile obiective, ci și să facilităm viitoare inițiative de adoptare a energiei electrice din surse regenerabile în societate, prin creșterea gradului de conștientizare. Ambiția noastră de a spori responsabilitatea socială implică depășirea unor dificultăți, dar vom acționa cu hotărâre pentru a găsi soluții creative ca răspuns provocărilor.”

Citeste si: Testul culorilor ce te ajuta sa-ti verifici ochii si monitorul

Epson consideră că filosofia sa de inovare continuă, eficientă și precisă îmbogățește viețile oamenilor și ajută la crearea unei lumi mai bune. Compania va continua să se angajeze în practici care sunt aliniate cu acest obiectiv, avansând astfel către scopul său aspirațional de a atinge țelul sustenabilității și de a îmbogăți comunitățile, clienții și partenerii săi.

Echipamentele Epson sunt disponibile la emag (vezi ofertele) sau f64.ro (vezi ofertele) sau evomag.ro (vezi ofertele) sau pcgarage.ro (vezi ofertele)

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

1 Exclude unele locații de vânzare și proprietăți închiriate, unde cantitatea de energie electrică consumată nu poate fi determinată
2 Printre companiile japoneze care s-au alăturat RE100. Actual din 9 ianuarie 2024, conform cercetării Epson.
3 Rezultatele pentru anul fiscal 2022 care s-a încheiat în martie 2023. Include energie electrică din sistemul de cogenerare (CGS) și energie electrică produsă în mod privat.
4 Fără resurse neregenerabile, cum ar fi petrolul și metalele
5 Un proiect de extindere a aprovizionării cu energie din surse regenerabile în Prefectura Nagano

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.