Timp de două luni cultura suedeză este prezentă în Bucureşti în cadrul seriilor de evenimente Suedia Creativă #3, care au început cu expoziţia magi*k.
Magi*k este o expoziţie interactivă despre istoria apariţiei mass media în Bucureşti. S-a pornit de la antenele radio art deco şi s-a ajuns la epoca contemporană, când oraşul e pus în priză la reţeaua globală: internet.


Chiar şi astăzi încă se mai văd o diversitate de antene pe acoperișurile caselor și blocurilor din București ce par niște obiecte fără sens, dar care vorbesc despre fenomenul tehnologic cu cel mai mare impact asupra societății: apariția culturii media. Această istorie pornește de la momentul apariției radioului în Bucureşti în anii ‘20, când antenele radio erau un simbol al unei cuceriri tehnologice epocale, afișate cu mândrie în arhitectura art deco și pe clădirile moderniste.

În perioada de după război, când radioul și TV-ul deveniseră tehnologii de masă, în România blocurilor comuniste apar antenele improvizate și bricolate pentru a accesa cât mai multe posturi, ca formă de rezistență față de izolarea politică a țării.

Imediat după anii ‘90, acestea sunt înlocuite de parabolice și ulterior de acces la media facilitat de cablu și, azi, de fibră optică.
Magi*k explorează particularitățile istoriei media din România din perspectiva tehnnologilor de conectare prin intermediul a cinci instalații interactive realizate de Modulab. Acestea investighează ritualurile de la începutul interacțiunii noastre cu tehnologiile media și felul în care conținutul radio și TV a revoluționat percepția asupra lumii în paralel cu ilustrarea fenomenelor fizice, în special a spectrului electromagnetic, a căror înțelegere și exploatare constituie baza de evoluție a acestor tehnologii.
•Instalația The Dark Radio aduce în spațiul expoziției echivalentul radio a Dark Web-ului, frecvențele ascunse aparatelor noastre de radio și conținutul pe care acestea îl criptează.

•Estalgic TV este un portal către magia televiziunii de pe vremea când un simplu strigăt de la un balcon cu “Desene” sau “Dallas” avea puterea să golească într-o clipă parcuri și stăzi, laolaltă cu frustrarea de a trebui să ajustezi mereu antena să scapi de “purici”.

•Lambda (λ) îți dezvăluie frumusețea ascunsă a simetriilor trigonometrice ale undelor ce fac posibile telecomunicațiile indispensabile vieții contemporane.

•RF278 va capta toate undele din poșetele și buzunarele vizitatorilor, emise prin intermediul gadgeturilor acestora, și le va aduce în fața acestora, în timp real, prin intermediul unei vizualizări spectaculoase.

•Cosmic Soup adaugă o dimensiune cosmică, la propriu, expoziției, prin vizualizarea în timp real a radiațiilor care vin de la stele, din cele mai îndepărtate colțuri ale galaxiei.

Expoziția Magi*k face parte din programul Suedia Creativă #3, organizat de Ambasada Suediei și Asociația Zeppelin şi este organizată împreună cu Modulab și Muzeul Național de Artă Contemporană.

Vernisajul a avut loc miercuri, 5 octombire 2016, la MNAC – Sala Dalles (Nicolae Bălcescu 18), iar expoziţia poate fi vizitată până pe 15 noiembrie 2016.
Programul celorlalte evenimente Suedia creativă pot fi citit pe acest site
- Obtine-ti licenta Windows sau Office ieftin si legal! - 21 September , 2023
- Sony 18-135mm F3.5-5.6 OSS test – alaturi de Sony A6700 - 20 September , 2023
- Cum a fost la Flugtag Bucuresti 2023 - 19 September , 2023