Dacă aveți timp puteți vizita la Palatul Suțu expoziția „Timp mecanic vs Timp biologic”. Veți descoperi cele două perspective asupra timpului, cea obiectiv/mecanică – prin ceasurile expuse – și cea a timpului biologic, timp/memorie – prin narațiunea inedită prilejuită de dialogul ceas-mediu.
![poze Timp mecanic vs Timp biologic expozitie ceasuri istorice Muzeul Municipiului Bucuresti](https://www.fotostefan.ro/wp-content/uploads/2021/08/expozitie-ceasuri-muzeul-bucuresti_06.jpg)
Conceptul curatorial a transformat sala dedicată demersului expozițional într-un ceas supradimensionat, un spațiu circular, pe alocuri scenografic, asimilat deopotrivă unui mecanism, dar și memoriei (personale sau colective).