Sfaturi si ponturi cum sa gasesti o toaleta publica cand calatoresti

Un subiect rareori abordat de cei care oferă sfaturi de călătorie este cel al toaletelor publice, de care, însă, trebuie să recunoaștem, toți turiștii au nevoie, mai devreme ori mai târziu, mai rar sau mai des. Din fericire există și multe surse de informare utile călătorului în dificultate, pe care, consultându-le, am reușit să le adun într-o serie de sfaturi și ponturi pe tema toaletelor publice sau private.

toaleta publica poza valletta fotografii calatorie malta
toaleta publica – Valletta, Malta

Prima recomandare pentru posesorii de telefoane mobile cu Android sau iOS este Google Maps. Astfel, problema comună foarte multor oraşe, găsirea toaletelor publice va deveni mai puţin frustrantă cu ajutorul aplicaţiei gratuite Google Maps.

poza toaleta publica automatizata bucuresti fotografii romania
toaleta publica automatizat – Bucuresti

Deschideți Google Maps, scrieți find toilet și în funcție de zona unde vă aflați veți primi diverse informații despre toaletele publice.

toaleta publica google maps find toilet bucuresti
toaleta publica – Google Maps
toaleta publica bucuresti google maps find toilet
toaleta publica – Google Maps- Bucuresti

Dezavantajul aplicației gratuite Google Maps este numărul redus al rezultatelor. Anumite zone nu sunt deloc actualizate (de exemplu cand am fost la Nisa sau Monaco nu prea am găsit informații despre toaletele publice)

google maps find toilet paris toaleta publica franta
toaleta publica – Paris – Google Maps

Vă recomand să vedeți: Google Maps offline atunci cand nu ai net

Google Maps nu este singura aplicație dedicată orientării în teren. Eu mai folosesc aplicațiile gratuite: CityMaps2Go (descărcată de pe Google Play sau App Store), Here WeGo (Goole Play sau App Store) și Moovit (Google Play sau App Store).

CityMaps2Go, versiunea gratuită , vă permite să descărcați și să folosiți două hărți gratuite. Hărțile sunt destul de detaliate și sunt ușor de folosit. Pentru a găsii o toaletă publică, tastați în spațiul de căutare (indicat printr-o lupă) cuvântul toilet sau toilets sau wc.
Celelalte două aplicații (apps), Here WeGo și Moovit, funcționează aproximativ la fel, iar Here WeGo poate funcționa fără conexiune la internet.

poza toaleta publica nisa franta harta
toaleta publica – Nisa – Franta

Nici aceste 3 aplicații nu sunt perfecte, așa că va mai recomand încă una: Where is Public Toilet, care poate fi descărcată gratuit de pe Google Play
Nu am avut șansa să testez Where is Public Toilet, dar pe Google Play are numeroase review-uri pozitive (1.300 la data publicării acestui articol).
Aplicația afișează toaletele într-o listă precum și pe o hartă și vă permite să navigați cu ușurință la un element cu un singur clic.

aplicatie gratuita gasire toaleta publica calatorie
where is public toilet – aplicatie gasite toaleta publica

Conform producătorilor aplicației, aceasta conține mai mult de 280.000 de toalete publice din lume. Where is Public Toilet are nevoie de Serviciul Google Play. Baza de date trebuie să fie descărcată prima oară și aproximativ 30 de minute sunt necesare pentru descărcarea bazei de date mondiale dacă se folosește WIFI.
Puteți folosi cu ușurință toaletele Modificați / adăugați / ștergeți rapoartele pentru a ajuta să îmbunătățiți precizia datelor, ceea ce va contribui la comunitate și va aduce beneficii tuturor utilizatorilor.

Pentru dispozitivele mobile cu iOs încercați Flush – Toilet Finder & Map

rca-ieftin.ro

Alte informații utile despre toaletele publice

În Europa puteți încerca să folosiți toaletele din hoteluri. Dacă arăți destul de prezentabil și nu târâi după tine un bagaj voluminos, te poți strecura la toaletele hotelurilor. Dacă te întreabă portarul unde mergi, poți inventa un pretext, ca de exemplu ai venit pentru a te interesa de camere pentru cineva sau că ai vrea să rezervi o masă pentru cină în restaurantul hotelului.

semn toaleta publica wc fotografie
Photo by Paul Green on Unsplash – toaleta publica

Dacă te afli în apropierea unei gări sau aștepți un tren în gară, poți folosii toaleta publică din gară (unde trebuie întotdeauna să plătești pentru WC).
De asemenea dacă sunteți în apropiere de mari magazine, supermarket-uri, mall-uri, căutați toaletele de acolo. Niciodată nu părăsiți un muzeu înainte de a profita de avantajul de a folosi toaleta acestuia, ele fiind gratuite și de cele mai multe ori cât se poate de curate.

Vă recomand să vedeți: Turism cultural – destinații pentru pasionatii de fotografie

De asemenea puteți încerca să folosiți toaletele din fast food-uri (la unele se plătește sau trebuie să cumpărați ceva din fast food-ul respectiv).

Evident, însă, că aceste sfaturi nu sunt valabile peste tot, astfel că de la țară la țară și chiar de la oraș la oraș situația poate fi diferită. Totuși, în orice oraș din lume v-ați găsi, asigurați-vă că aveți și mărunțiș prin buzunare, întrucât, dacă nu veți reuși să găsiți nici o toaletă fără taxă, riscați să ajungeți în fața unei intrări sau a unei cabine de toaletă unde nici cardul și nici bancnotele nu vă vor ajuta să intrați!

Paris și Amsterdam au fost, până acum, printre puținele orașe vizitate de mine care aveau o rețea de toalete publice destul de bine pus la punct.

poza pisoar public amsterdam
toaleta publica pentru baieti – Amsterdam

De altfel, între timp, parizienii au chiar și o aplicație pentru posesorii de telefoane cu Android destinată găsirii celei mai apropiate toalete.

Posesorii de iPhone au la dispoziție altă aplicație, sugestiv intitulată Youpee, capabilă să indice o mulțime de toalete cu acces liber.

Dacă plănuiți să mergeți la Roma, ar fi bine să citiți aici tot ce trebuie să știți despre toaletele romane. Din propria experiență vă pot spune să nu vă bazați pe teoria că restaurantele italiene ar fi obligate să asigure oricui acces gratuit la toaletă, însă amintiți-vă că puteți încerca să găsiți așa ceva la marile magazine, hoteluri, în holurile cinematografelor, biblioteci publice, muzee și chiar pe la unele biserici.

autohut.ro

Ca fapt divers nici Bucureștiul nu stă rău la acest capitol, necesar și util nu doar călătorilor ci și locuitorilor orașului. Doar că, deocamdată, nu sunt aplicații dedicate, în schimb Goole Maps oferă informații utile despre amplasarea toaletelor publice în București.

Câteva sfaturi de igienă cum folosești o toaletă publică, ca să nu te trezești cu tot felul de boli

Când te apucă ”treaba” nu prea îți mai pasă cum arată toaleta publică.

poza pisoar wc fotografie toaleta publica
Photo by Tama66 – Pixabay – toaleta publica

Potrivit medicului Preethi Daniel, din cadrul Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie, în cadrul unei conferinţe legate de hepatita A în California, a spus că este foarte puţin probabilă contaminarea cu o anumită boală prin intermediul toaletelor publice.
Preethi Daniel ne sfătuieşte să ne amintim să ne spălăm bine pe mâini, iar sistemul nostru imunitar va fi capabil să se apere de orice bacterie sau virus care se află în acea baie.

poza instructiuni folosire wc muzeul heritage malta
instructiuni folosire WC – Muzeul Heritage din Malta

Specialiștii ne sfătuiesc să ne spălăm temeinic, să lăsăm apă să curgă cel puțin 20-30 de secunde pe mâini, să folosim săpun și la sfârșit să închidem robinetul cu ajutorul unui prosop de hârtie pentru a nu intră in contact cu robinetul care ar putea fi infestat cu microbi.

Poate cel mai important lucru de ştiut când trebuie să intri într-o toaletă publică infectă e că pielea de pe fundul tău respinge în mode natural microbii. Dar cu condiţia să nu ai vreo rană deschisă!

poza instructiuni folosire toaleta publica romania
instructiuni folosire toaleta publica

„O piele intactă e o parte importantă a sistemului nostru imunitar şi e greu de penetrat pentru orice microorganism”, spune Amesh Adalja, medic specialist în boli infecţioase la Centrul Johns Hopkins. „E foarte puţin probabil să iei vreo boală fiindcă te-ai aşezat pe colacul de veceu.”

Alt lucru important de ştiut e că o toaletă publică nu e mai infestată de microbi decât alte suprafeţe cu care vii în contact.
„Se face o distincţie artificială când credem că o toaletă publică e mai jegoasă decât alte locuri”, spune Adalja. Dacă nu ai sistemul imunitar la pământ, ai tot atâtea şanse să iei vreun virus punând mâna pe o clanţă, pe un birou sau dând noroc cu un prieten, ca dintr-o toaletă publică. Mai adaugă că există mai multe bacterii pe un petec de iarbă sau un pumn de apă de mare decât în majoritatea toaletelor publice.

how to use public toilet wc phot
how to use a public toilet

Un studiu realizat de savanți ai Universității din Michigan (SUA), publicat pe site-ul Centrului Național de Biotehnologie, a dezvăluit faptul că volanul mașinii este unul dintre cele mai murdare obiecte cu care, unii dintre noi, intrăm în contact zi de zi. Este de aproape 4 ori mai murdar decât colacul unui WC public.

casa 35000 euro

Lucruri de făcut pentru a evita contactul cu bacteriile sau viruşii din toaletele publice:

1. Asigură-te că te speli pe mâini bine după folosirea toaletei.

2. Acoperă colacul toaletei cu hârtie igienică sau şterge-l cu şerveţele antibacteriane.

Desigur, dacă veți căuta, veți gasi multe alte informații utile pe această temă, unele dintre ele chiar pe site-ul www.freepee.org , dedicat subiectului și care se laudă că are adresele a mii de toalete de pe toate continentele și ai cărui utilizatori pot contribui la rândul lor cu informații utile călătorilor de pretutindeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.