„LOCKDOWN ITALIA – vazut de presa straina” – Expozitie de fotografie gardul MNAC

Expoziția de fotografie „LOCKDOWN ITALIA – văzut de presa străină” curatoriată de Chris Warde-Jones – jurnalist și membru al Asociației Presei Străine în Italia și coordonată de Elena Postelnicu – corespondent Radio România Actualități în Italia și secretar general al Asociației Presei Străine în Italia este dedicată Zilei Naționale a Republicii Italiene 2021

LOCKDOWN ITALIA fotografii fata viziera protectie cafea
„LOCKDOWN ITALIA – vazut de presa straina” – Expozitie de fotografie gardul MNAC / Yara Nardi/Reuters Roma

Până pe 1 august 2021, pe gardul Muzeului Național de Artă al României – aripa Kretzulescu, din București pot fi văzute fotografiile realizate de fotoreporterii agențiilor de presă străine.

„2020 este un an care va rămâne imprimat în memoria populației lumii pentru totdeauna. În unele țări au existat chiar mai multe decese decât în cele două Războaie Mondiale. Această tragedie teribilă care continuă să facă victime nu a putut fi ignorată de Asociația Presei Străine din Italia. În acel moment, Trisha Thomas – Președintele în exercițiu al Asociației Presei Străine din Italia, s-a adresat fotoreporterilor care documentau zilnic efectele pandemiei.

Datorită fotografiilor celor 30 de fotografi prezentați în cadrul acestei expoziții, provenienți din zece țări diferite – inclusiv câțiva jurnaliști corespondenți italieni ai celor trei agenții principale reprezentate în Presa Străină, Reuters, AP și AFP –, vizitatorul poate reveni la perioada martie-iunie 2020, retrăind momentele fundamentale din timpul lockdown-ului: de la primele închideri dramatice, până la accentuarea stării de suferință din țară; de la reacția demnă a întregii comunități, la reluarea lentă a activităților.”

Piazza di Spagna (Piaţă spaniolă) conectată la o biserica franceză (Trinità dei Monti), aflată în partea de sus a dealului, printr-o scară destul de lungă, numită de Scalinata di Trinità dei Monti.
Piazza di Spagna şi Scalinata di Trinità dei Monti (Scară bisericii Trinità dei Monti, mai cunoscută ca şi Scară Spaniolă sau Treptele spaniole) renumite ca loc de întâlnire, în timpul pandemiei au fost pustii.

poza roma lockdown stare urgenta pandemie
Piazza di Spagna Roma – Eric Vandeville/Abaca Press

„O călătorie fotografică dedicată documentării istorice, care, în același timp, dorește să aducă un omagiu atât curajului și rezilienței arătate de italieni în cele mai dificile zile ale pandemiei, cât și profesioniștilor din lumea informației, care s-au aflat în prima linie, de cele mai multe ori pe propriul risc, pentru a o documenta.

ishoot.ro

Un scurt videoclip cu fotografiile LOCKDOWN ITALIA expuse pe gardul Muzeului Național de Artă al României din București:

Colectarea imaginilor realizate de cei treizeci de fotografi a fost poate cea mai ușoară operațiune, deoarece exista o multitudine de fotografii, unele dintre ele copleșitor de dureroase, altele “pur și simplu” dramatice, altele sugerând încă speranță. După o rapidă selecție făcută de organizatori, 72 de fotografii au fost alese spre a fi expuse în cele trei săli ale Muzeelor Capitoline din Roma, cu un film de prezentare ce rezuma parcursul pandemiei până la acel moment. ”

poza dezinfectie biserica roma trastevere
Basilica Sf. Maria din Trastevere – Remo Casilli/Reuters Roma

„Evenimentul a fost prezentat presei pe data de 7 octombrie 2020 și în acea seară, în Piața Campidoglio, a avut loc un concert susținut de Orchestra Italiană a Cinematografiei, care a acompaniat proiecția fotografiilor pe un mare ecran. Așa a luat naștere expoziția de fotografie “LOCKDOWN ITALIA văzut de Presa Străină.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei expoziții de fotografii inedite și vă invit ca, prin intermediul fotografiilor realizate de colegii mei, să facem împreună o călătorie în orașele italiene.”

Chris Warde-Jones, curatorul expoziției”.

Citește și: Museo di Roma in Trastevere – expozitia foto “Conditii de viata in suburbiile Romei” autor Rodrigo Pais

Expoziția reunește o serie de 30 de fotografii: 27 de fotografii realizate de fotografi și jurnaliști profesioniști din cadrul Asociației Presei Străine din Italia: Andrew Medichini, Alessandra Tarantino, Luca Bruno, Antonio Calanni, Domenico Stinellis, Bruno Anastasi (Associated Press); Remo Casilli, Flavio Lo Scalzo, Guglielmo Mangiapane, Yara Nardi (Reuters Roma); Eric Vandeville (Abaca Press); Pablo Esparza (Heraldo de México); Tiziana Fabi, Andrea Pattaro, Vincenzo Pinto (Agence France Press), Esma Çakir (DW Deutsche Welle); Victor Sokolowicz (Clarin); Grzegorz Galazka (Sipa Press), Chris Warde-Jones (The Times); Paolo Giandotti (Ufficio Stampa del Quirinale) și Jesper S. Jensen (Italie Magazine), la care se adaugă 3 fotografii cu sosirea delegației medicilor români la Milano, realizate de Bogdan Chiș de la Ambasada României în Italia.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

One thought on “„LOCKDOWN ITALIA – vazut de presa straina” – Expozitie de fotografie gardul MNAC”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.