Motorola Edge 30 Pro lansat si in Romania

Motorola anunță la nivel european și local lansarea primului telefon cu procesor Snapdragon 8 Gen 1, noul Moto Edge 30 PRO, parte din gama moto edge. Smartphone-ul dispune de un sistem de camere avansat și de un ecran impresionant ce ajută la redarea imaginilor vibrante și luminoase.

Motorola Edge 30 Pro poza smartphone performant
Motorola Edge 30 Pro

Noul dispozitiv este disponibil în România online și în magazinele partenere, iar utilizatorii care îl vor comanda până pe 8 martie, vor beneficia și de serviciul Moto Care timp de 3 ani, serviciu ce include și protecție împotriva deteriorării accidentale a produsului.

Specificații Motorola Edge 30 Pro:

◾ecran de 6,7″ pOLED 1080p la 144 Hz, HDR10+
◾Snapdragon 8 Gen 1 cu 12 GB RAM și 256 GB stocare internă UFS 3.1 (adică rapidă)
◾acumulator de 4.800 mAh cu încărcare la 68W și wireless charging 12W
◾5G, Wifi 6e, difuzoare stereo, dual-SIM 5G, senzor de amprentă în butonul On/Off
◾carcasă IP52, 163 x 75,9 x 8,79 mm, 196 grame
◾Android curat

Motorola Edge 30 Pro – Performanțe superioare

poza smartphone performant Motorola Edge 30 Pro
Motorola Edge 30 Pro cu procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1

Noul moto edge 30 PRO este dotat cu procesorul Snapdragon® 8 Gen 1, cel mai avansat procesor pentru mobil de la Qualcomm® Technologies®, care alimentează tehnologiile de ultimă oră 5G, AI, gaming, cameră foto, Wi-Fi și Bluetooth®.

Utilizatorii se pot bucura de suita completă de funcționalități Snapdragon® Elite Gaming™, printre care se numără optimizarea inteligentă a comenzilor și redarea imaginilor luminoase și vibrante pentru o grafică ultra realistă. Comparativ cu modelele din generația anterioară, moto edge 30 PRO este cu 30% mai puternic și cu 25% mai eficient datorită unității de procesare grafică (GPU) Adreno™ Qualcomm®.

flip.ro

Dotat cu sistemul Snapdragon® X65 Modem RF, noul dispozitiv din familia edge atinge viteze de transfer de date de tip Gigabit, atât în rețelele de telefonie mobila prin 5G, cât și în rețelele Wi-Fi prin intermediul Wi-Fi 6E⁴ (6GHz). Îmbunătățirile rețelei 5G, alături de capacitățile impresionante ale smartphone-ului moto edge 30 PRO asigură o soluție completă pentru toți utilizatorii.

Citește și: De ce merita sa investesti intr-un scaun de birou bun

Noul dispozitiv oferă performanțe de până la patru ori mai rapide în gestionarea aplicațiilor, datorită Inteligenței Artificiale (AI) ce ajută la îmbunătățirea calității fotografiilor, experienței jocurilor video și conexiunii smartphone-ului. De asemenea, moto edge 30 PRO optimizează și eficientizează durata de viață a bateriei cu o nouă funcție de gestionare a dispozitivului la putere redusă.

Pentru o durată de viață mai mare a bateriei, noul dispozitiv edge 30 PRO vine cu un acumulator de 4800mAh, astfel încât utilizatorii vor putea rămâne conectați la viteze 5G mai mult timp. În plus, utilizatorii se pot aștepta la cea mai rapidă încărcare a dispozitivelor de până acum, datorită funcției TurboPower cu o capacitate de până la 68W ce permite o încărcare de peste 50% a bateriei, în doar 15 minute¹ și care este compatibilă și cu tehnologia wireless TurboPower™ de 15W. Pentru un plus de confort, noul membru al familiei edge poate fi alimentat de la alte dispozitive prin intermediul capacității de încărcare wireless.

Cameră de înaltă rezoluție pentru o experiență uimitoare

De la îmbunătățiri ale hardware-ului de focalizare și stabilizare al camerei principale, până la reducerea semnificativă a zgomotului și îmbunătățirile funcției de filmare pe timp de noapte aduse camerei frontale, noul edge 30 PRO este prevăzut cu un sistem de operare foto complet pentru realizarea fotografiilor și videoclipurilor de înaltă calitate.

poza smartphone mina fata fusta colorata
smartphone pentru fotografii

Sistemul de camere de 50 MP oferă fotografii ultra-wide și prim-planuri de efect. Utilizatorii pot surprinde imagini de până la 32 de ori mai clare, folosind focalizarea instantanee a pixelilor. În plus, smartphone-ul obține performanțe mai rapide și precise în orice lumină și stabilizează captarea imaginilor cu ajutorul noii tehnologii OIS îmbunătățite, astfel încât fotografiile vor fi întotdeauna clare.

Citește și: Recomandari cum sa arati bine intr-un apel video

Edge 30 PRO vine în ajutorul creatorilor de conținut video cu tehnologia dinamică HDR10+ ce redă o gamă variată de culori luminoase și vibrante. Ecranul dispozitivului are, de asemenea, o rezoluție 8K ce asigură o calitate a imaginii de peste 26 de milioane de pixeli, cea mai mare rezoluție video disponibilă pe un smartphone în 2022 .

Ecran ultra-receptiv și calitate superioară a sunetului

poza telefon mobil procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 Motorola Edge 30 Pro
moto edge 30 PRO

Noul Motorola Edge 30 Pro aduce filmele la viață cu peste un miliard de culori realiste, redate pe un ecran OLED Max Vision de 6,7 inci. Motorola oferă imagini la rezoluție Full HD ce optimizează atât experiența de vizionare, cât și autonomia bateriei. Mai mult, rata de reîmprospătare a imaginilor incredibil de rapidă, de 144 Hz, permite redarea serialelor, a video-urilor și a stream-urilor pentru divertisment fără decalaje.

Pentru a amplifica această experiență cinematografică, edge 30 PRO integrează sistemul audio Dolby Atmos® și două difuzoare stereo mari, pentru experiențe muzicale imersive și distractive, indiferent dacă sunetul este redat prin căști sau difuzoare. În plus, tehnologia Snapdragon® Sound™ asigură o calitate audio wireless superioară, pentru apeluri clare și experiențe muzicale de neuitat, toate prin intermediul soluției Bluetooth® 5.2.

Preț

Motorola Edge 30 Pro preț 4.000 de lei în România la eMAG sau la Flanco.
Cei care-l cumpără până pe 8 martie vor avea și serviciul de garanție Moto Care pe 3 ani, cu protecție împotriva accidentelor. Serviciul oferă, pe lângă garanția de 3 ani, și doua remedieri ale produsului împotriva deteriorărilor accidentale (inclusiv a ecranului).

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.