Nikon D3500 este noul DSLR compact cu o rezoluție de 24,2 megapixeli destinat fotografilor începători, care îmbină calitatea premium a construcţiei cu performanţele remarcabile.

Autonomia este cu aproximativ 30% mai mare față de Nikon D3400, cei de la Nikon garantează 1550 de cadre cu o încărcare a acumulatorului EN-EL14a. Greutatea aparatului foto D3500 a scăzut și ea la 365 de grame.


Nikon D3500 captează imagini cu o bogăţie de detalii, în orice lumină. Senzorul de imagine mare şi intervalul larg de sensibilităţi la lumină asigură obţinerea unor fotografii şi filme Full HD detaliate, care sunt imposibil de realizat cu un telefon. Puterea de redare a obiectivelor NIKKOR asigură obţinerea unor rezultate de o claritate remarcabilă.

Pe cei care sunt la începutul fotografierii cu un DSLR, acest aparat foto îi ajută să capteze uşor fiecare moment important şi fiecare aventură de zi cu zi. Designul ergonomic rafinat include un nou mâner adânc şi o configuraţie mai spaţioasă a butoanelor. Aparatul foto se simte confortabil în mână, iar degetul mare al utilizatorului are spaţiu suficient pentru a se sprijini pe spatele camerei foto, putând fi operat sigur şi fără efort.


Popularul MOD GHID de la Nikon duce fotografierea la următorul nivel, arătându-i utilizatorului exact cum să regleze setările pentru a capta fotografiile şi filmele aşa cum își dorește în momentul respectiv.
Vă recomand să citiți: Nikon P1000 noul aparat foto cu zoom optic 125x si video 4K
Aplicaţia SnapBridge pentru iOS şi Android permite realizarea unei conexiuni active permanente între acest aparat foto şi un smartphone sau o tabletă. Simplificând partajarea imediată a fotografiilor de calitate DSLR.
Nikon D3500 va fi disponibil în Romania din luna Octombrie 2018 la un preț de 2.900 lei kit cu obiectivul Nikkor AF-P 18-55mm VR. Pentru oferte verificați la f64 – emag
- Epson – Raport de sustenabilitate - 7 December , 2023
- Lumini de Craciun 2023 Iasi – fotografii si video - 6 December , 2023
- Manfrotto Pro Light Cineloader noile genti profesionale cu design ergonomic, durabilitate si functionalitate exceptionala - 28 November , 2023
Salut, ce zoom are,că nu am găsit nicăieri specificat. Mulțumesc frumos.
@Costel: zoom-ul il cumperi tu separat. De exemplu poti cumpara Nikon 18-300mm sau zoom-ul 22x Tamron 18-400mm