Sony World Photography Awards 2024 listele scurte la categoriile Student si Youth

World Photography Organisation anunță fotografii selecționați pe listele scurte la categoriile Student și Youth din cadrul Sony World Photography Awards 2024. Câștigătorii premiilor Student Photographer of the Year și Youth Photographer of the Year vor fi anunțați pe 18 aprilie, iar lucrările lor vor fi expuse în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2024 la Somerset House, Londra.

Sony World Photography Awards 2024 listele scurte categoriile Student si Youth
Sony World Photography Awards 2024 listele scurte la categoriile Student si Youth

LISTA SCURTĂ LA CATEGORIA STUDENT

Pe lista scurtă a categoriei Student se află lucrările a zece studenți de la unele dintre cele mai importante instituții de învățământ din lume. Pentru concursul din acest an, studenții au fost invitați să trimită o serie de 5 până la 10 imagini care să surprindă tema Acasă („Home”). Lucrările selecționate pe lista scurtă evidențiază perspectivele diverse ale studenților fotografi asupra locurilor, comunității, identității și apartenenței, ilustrând poveștile și conversațiile cu care intră în contact în timp ce își dezvoltă abilitățile profesionale.

Relațiile de familie și istoriile personale sunt temele centrale în câteva dintre proiectele selectate. Seria lui Brayan Enriquez (SUA, Georgia State University, Ernest G. Welch School of Art & Design) numită And Taste the Dirt Below prezintă poveștile de familie transmise din generație în generație, concentrându-se pe imigrarea părinților lui Enriquez din Mexic în Statele Unite; seria The Orange Tree a lui Gaoge Ouchen (China Continentală, Communication University of Zhejiang) este o cronică a întoarcerii la casa familiei fotografului în timpul pandemiei, după o perioadă de absență; proiectul Don’t Trust Pretty Girls al lui Kayin Luys (Belgia, LUCA School of Arts Sint Lukas, Bruxelles) reprezintă un portret intim al socrilor săi, care celebrează ritualurile și îndeletnicirile cotidiene ale acestora.

Fotografii selecționați și-au îndreptat obiectivele și către comunitate, către modul în care o persoană găsește înțelesul cuvântului „acasă” într-un grup mai mare de oameni. Chatal Home, de Kazi Arifujjaman (Bangladesh, Counter Foto – Center for Visual Arts), surprinde viața în comun într-un „chatal”, un loc de prelucrare a orezului unde familiile din Bangladesh locuiesc și lucrează împreună. În Ihubo Ikhaya (A hymn, a home), Makaziwe Radebe (Africa de Sud, Michaelis School of Fine Art, University of Cape Town) rememorează amintiri din Emdeni, Soweto, amintindu-și de timpul petrecut cu vecinii, prietenii și familia. Mai departe, în Horses and Caravans, Frederik Rüegger (Germania, Ostkreuzschule für Fotografie) surprinde obiceiurile și tradițiile comunităților de călători englezi și irlandezi, concentrându-se pe sărbătorile anuale organizate la târgurile de cai din Ballinasloe și Appleby.

De asemenea, o parte din fotografii selecționați au analizat modul în care introspecția ne permite să găsim sentimentul de „acasă”. Intermission, de Yufei Ma (China Continentală, School of Visual Art, SUA) contemplă momentele de liniște care compun viața de zi cu zi printr-o serie de imagini de tip natură moartă cu haine și lenjerie care se usucă la soare. Proiectul lui Siphosethu Sanelisiwe Sikhosana (Africa de Sud, University of Pretoria), Resting In Unfamiliar Places, urmărește relația în schimbare a lui Sikhosana cu religia și sexualitatea într-o serie de autoportrete realizate cu ajutorul unei camere de fotografiat.

Citește și: Review Sony A6700: performanta remarcabila in categoria mirrorless APS-C

Pe lista scurtă sunt incluse și proiecte care explorează provocările pe care le presupune construirea unei locuințe în condiții precare. În Lake Poopó’s Disappearance: The Uru Community’s Tale of Resilience, Gaston Zilberman (Argentina, Motivarte) analizează modul în care schimbările climatice au modificat stilul de viață și cultura comunității Uru, pe măsură ce resursele lor naturale devin tot mai puține. Seria emoționantă alb-negru No Home No Future a lui Juan David Aguirre (Columbia, Universidad EAFIT) documentează modul de viață din cartierul de locuințe din Medellin, unde trăiesc oamenii fără adăpost.

Câștigătorul premiului Student Photographer of the Year 2024 va fi selectat dintre acești zece studenți și va fi anunțat în cadrul ceremoniei Sony World Photography Awards 2024, care va avea loc la Londra, pe 18 aprilie. Universitatea câștigătoare va primi echipamente de imagistică digitală Sony în valoare de 30.000 de euro.

Lista scurtă a competiției Student din acest an a fost jurizată de către Ravi Ghosh, Deputy Editor la The British Journal of Photography.

f64.ro

LISTA SCURTĂ LA CATEGORIA YOUTH

Pe lista scurtă a competiției Youth se află lucrările a 10 fotografi cu vârsta sub 19 ani. Pentru competiția din 2024, participanții au fost invitați să răspundă temei „Through Your Eyes”.

Câțiva dintre fotografii finaliști au reflectat asupra experiențelor personale legate de lumea naturală și mediu. River Lewis-Gosch (SUA, 15 ani) a surprins primele momente ale unui incendiu puternic în Parcul Național North Cascades din Washington, chiar în momentul în momentul în care elicopterele de stingere a incendiilor au început să sosească. O altă imagine surprinzătoare este cea a lui Kas Christiaens (Belgia, 19 ani), realizată pe timp de noapte, care descrie poluarea luminoasă din zona rurală a Belgiei, dezvăluind modul în care luminile stradale au afectat claritatea cerului pe timp de noapte. Sebastián Fernández Lora (Spania, 15 ani) a reușit să capteze o fotografie a cometei C/2023 P1 (Nishimura), vizibilă din Spania în Septembrie 2023, iar Daniel Murray (Marea Britanie, 15 ani) își îndreaptă camera de fotografiat către un surfer singuratic pe o plajă pustie, meditând asupra peisajului de pe litoralul Cornish.

Citește și: De ce merita sa investesti intr-un scaun de birou bun – top 6 recomandari

Fotografii finaliști au explorat în lucrările lor și aspecte legate de identitate și individualitate. Shayna Cuenca (SUA, 15 ani) a creat un autoportret stilizat folosind o imagine imprimată și plicuri de ceai. Joyce Xu (Australia, 18 ani) a realizat un autoportret în studio într-un moment de reflecție. Fotografii au dat dovadă de abordări creative ale compoziției și în timp ce documentau împrejurimile. Imaginea lui Zy Grei Zander M. Esperanza (Filipine, 16 ani) a unui stol de porumbei în zbor evidențiază deplasarea acestora prin tehnici intenționate de mișcare a camerei de fotografiat. Chengchen Wang (China Continentală, 18 ani) a surpins piscurile acoperite de zăpadă ale muntelui Yala, care strălucesc în lumina serii târzii. Afiq Sharkawi (Malaysia, 18 ani) a portretizat un meșteșugar în atelier, care confecționează o armă tradițională cunoscută sub numele de „keris”, iar Isaac Friend (Marea Britanie, 18 ani) a realizat o fotografie dramatică a unor formațiuni stâncoase pe fundalul unui cer înnorat și al valurilor îndepărtate ale oceanului.

Titlul Youth Photographer of the Year este jurizat de Daniel Blochwitz, curator al Foto Festival Lenzburg, Elveția. Câștigătorul va primi o serie de echipamente de imagistică digitală Sony pentru a-și cultiva viziunea mai departe.

Câștigătorii finali ai categoriilor Student, Youth, Open și Professional din cadrul Sony World Photography Awards 2024 vor fi anunțați pe 18 aprilie 2024. Pentru mai multe informații, anunțuri și pentru lista câștigătorilor, vă rugăm accesați www.worldphoto.org.

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.