Timişoara este oraşul în care, în data de 15 decembrie 1989, s-a declanşat evenimentul care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. În memoria celor care și-au pierdut viața în decembrie 1989, în Timișoara există mai multe monumente, iar cei care vizitează orașul pot parcurge traseul dedicat Revoluției desfășurate în perioada 14 – 22 decembrie 1989.

Fără a intra prea mult în detalii doresc să spun de la bun început că nu mi se pare potrivit termenul de revoluție, deoarece, pe de o parte, după 29 de ani încă nu știm adevărul despre evenimentele din decembrie 1989, pe de altă parte revoluție, conform, dicționarului explicativ (DEX), înseamnă ”Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți”, iar mie nu mi se pare că avem așa ceva în România pentru că nu s-a respectat Punctul 8 din proclamația de la Timișoara :

”Că o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viață politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viață publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, că în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viață individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem că prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștință de cauză, cu cărțile pe față.”

Dar pentru că a devenit populară numirea evenimentele din decembrie 1989 revoluție, voi folosii și eu acest cuvânt.

Revenind la Traseul Revoluției din Timișoara decembrie 1989 și monumentele dedicate celor care și-au pierdut viața, trebuie să facem un pic de istorie.

Cum a început totul:

În zile de 14 și 15 decembrie 1989, câteva zeci de enoriași reformați s-au adunat în fața casei pastorului Laszlo Tokes din Timișoara pentru a împiedica evacuarea acestuia, decisă, prin hotărâre judecătorească ordonată de Partidul Comunist Român (PCR) și unealta sa militarizată, Securitatea. Tokes criticase regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu în presa străină.

În 16 decembrie 1989, numărul protestatarilor a crescut. Câteva sute de timișoreni s-au adunat în Piața Sfânta Maria ( din apropierea locuinței pastorului Tokes).

Ion Monoran, este cel care a oprit tramvaiele în ziua de 16 decembrie 1989 în Piața Maria din Timișoara. În jurul orei 14.00 s-a strigat pentru prima data “Libertate”, “Jos Ceaușescu!”.
Coloane de sute de manifestanți au mărșăluit în principalele cartiere ale orașului și în fața sediului Comitetului Județean PCR, unde au revendicat drepturi politice și economice.
Astfel, manifestanţia pro-Tőkés László din Piaţa Maria din Timişoara, începută în 15 decembrie avea să se trasforme a doua zi, pe 16 decembrie, într-un protest anti-Ceauşescu şi anti-comunist. După luptele cu forţele de ordine de la „Maria”, demonstranţii s-au deplasat în principalele cartiere ale oraşului şi la Comitetul Judeţean de Partid unde au revendicat drepturi economice şi politice.

Ceauşescu a ordonat deschiderea focului pe 17 decembrie 1989, iar ordinul a fost executat. Până în ziua de 22 decembrie, ziua în care regimul lui Ceauşescu a căzut oficial, la Timişoara muriseră 73 de oameni, iar câteva sute de oameni fuseseră răniţi.

Vă recomand să vedeți: Evenimentele din decembrie 1989 in imagini

Masacrul nu a avut loc doar în centrul oraşului. Mai mult de jumătate dintre martiri au căzut în cartierele de blocuri, locuite majoritar de muncitorii marilor uzine socialiste. Au avut loc adevărate lupte de stradă, cu tancuri ce-i goneau pe revoluţionari şi cu folosirea armamentului de război. Se mai întâlnesc şi azi cruci ale eroilor în cartierele de blocuri ale “Epocii de Aur”.

Masacrul de pe 17 decembrie a dus la mobilizarea întregului oraş. În final, armata a refuzat să mai tragă şi, în momentul în care şi Bucureştiul s-a alăturat protestelor pe data de 21 decembrie, sfârşitul regimului era iminent. Totuşi, în confuzia generalizată de după 22 decembrie, încă 20 de persoane au fost ucise şi alte 73 rănite. Pe lângă aceştia, aproape 1000 de timişoreni au petrecut câteva nopţi în închisoare, mulţi fiind anchetaţi „cu mijloace specifice”.

Traseul Revoluției din decembrie 1989

În acest tur prin Timişoara se pornește pe urmele Revoluției din decembrie 1989, răspunzând unor întrebări concrete: „ce s-a întâmplat?”, „când?”, „unde?”

Asociaţia Memorialul Revoluţiei a ridicat mai multe monumente, ce punctează locurile fierbinţi ale acelor zile:

Traseul începe din cartierul Iosefin, în apropierea Pieţei Maria, de la Biserica reformată (calvină) şi casa parohială– intrarea în clădire este dinspre Str. Timotei Cipariu, unde încă din 14-15 decembrie s-a strâns un grup de enoriaşi pentru a-l proteja pe pastorul Tökes Laszlo in faţa evacuării forţate. Acesta pastor era un critic al regimului, dar el slujea o comunitate destul de mică.

Pe data de 16 mulţimea – deja majoritar formată din români, a început să se agite, a fost blocată circulaţia. Nu departe de Piaţa Maria, în Piaţa Mocioni (Küttl), se află unul din multele monumente dedicate acelor zile: „Biserica Plângătoare“ (autor Marian Zidariu), într-o nişă exterioară a turnului bisericii ortodoxe.

De la Piaţa Maria înaintați pe direcţia centrului oraşului spre Podul Traian – unde au avut loc practic primele lupte, în zona acestui pod, căci în seara de 16 decembrie au fost trimise trupe pentru a dispersa mulţimea strânsă la biserica reformată.

După primele ciocniri din seara de 16 decembrie de aici au pornit coloane de oameni sa “ducă vestea Revoluţiei” în marile cartiere, dar şi la “judeţeana de partid” (actuala prefectură).

Dincolo de pod ajungeți la Piaţa Victoriei. Zona dintre primărie şi catedrală este una dintre cele mai „fierbinţi” pe harta Revoluției – încă din noaptea de 16-17 decembrie lumea a început aici să se organizeze, iar pe parcursul zilei de 17 au avut loc mai multe episoade violente; după-amiaza aici a început să se tragă, mulţimea s-a refugiat prin parcuri; seara s-a tras din nou, fără somaţie.
După baia de sânge din data de 17, pe data de 18 în zona catedralei începeau din nou să se adune manifestanţi – din nou s-a deschis focul – chiar asupra oamenilor strânşi pe treptele catedralei (au rezultat morţi şi mulţi răniti).
Astfel se explică monumentele de aici; unele plăci comemorative ale victimelor sunt plasate direct pe zidul bisericii, lângă intrare, iar în faţa catedralei se observă monumentul modern „Crucificare”.

În apropiere, în scuarul din spatele cinematografului de vară se află monumentul „Fântâna Martirilor” sculptată de Victor Gaga

De partea cealaltă a Pieţei Victoriei (care şi-a căpătat numele în urma acestor evenimente) se află Opera. În ziua de 20 decembrie piaţa a fost ocupată complet de mulţimea de oameni (armata nu a mai tras, practic întregul oraş era pe stradă), de la balconul Operei s-a formulat o listă clară de revendicări. Se cerea retragerea lui Ceauşescu şi judecarea celor vinovaţi pentru crimele din zilele anterioare.

Vis-a-vis de Operă, pe frontonul palatului Löfler, se văd încă şi azi urmele gloanţelor trase pe 17 decembrie. În piaţă a fost ucis şi profesorul de muzică Csizmarik Ladislau – acesta împărţea oamenilor texte cu cântece patriotice.

În parcul din spatele Castelului Hunidade (Muzeul Banatului), înspre Hotel Central, se află monumentul „Martirii” al sculptorului Peter Jecza

Treceți printre Operă şi Hotel Timişoara – în parcarea hotelului s-au dus lupte violente, la fel ca şi în Piaţa „Timişoara 700”. Pe soclul monumentului „Omul ţintă” a lui Bela Szakács (în scuarul din faţa bisericii mizericordienilor) sunt trecute numele a şase eroi ucişi în zonă (cei răniţi au fost mult mai mulţi). Şi familia unui dintre martiri a ridicat un mic monument pe porţiunea rămasă aici din zidul cetăţii.

Apoi trebuie să vă îndreptați spre Piaţa Libertăţii. Zona aceasta, împreună cu străduţele înguste dimprejur a fost scena unui război de stradă în adevăratul sens al cuvântului – se relatează cazul unui tanc care fugărea manifestanţii prin piaţă.

Manifestanţii avansau şi se retrăgeau alternativ pe şi de pe străduţe. Pe zidul comandamentului militar (partea dreaptă a pieţei) se află placa memoriala a unuia dintre martiri – în această femeie s-a tras de la mică distanţă, fără somaţie, ea şi soţul ei fiind atinşi de gloanţe.

În apropiere, pe Str. Oituz nr. 2B se află muzeul “Memorialul Revoluţiei” –(muzeul a fost situat pe str. Emanuil Ungureanu, noua adresă e în apropiere, pe str. Oituz, aproape de Facultatea de Arte Plastice).

Acesta e locul în care se păstrează material documentar despre evenimentele acelor zile – nu doar din Timişoara, ci din întreaga ţară. O mică parte din acest material este sintetizată într-un scurt film documentar.

Sunt multe materiale de văzut (puteţi lua în calcul 1-2 ore pentru o vizită); iar domnul Traian Orban , întemeietorul acestui aşezământ, este unul dintre cei răniţi în Piaţa Libertăţii.

Monumentele menţionate până acum au fost ridicate prin grija acestei fundaţii, care luptă pentru ca memoria eroilor Timişoarei să rămână în conştiinţa locuitorilor.

Sediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” poate fi vizitată de luni-vineri 8-16 și sâmbătă 10-14.
Bilet:
Elevi, studenți, pensionari: 5 lei
Adulți: 10 lei
Taxă de fotografiere: 10 lei
Taxă de filmare: 25 lei

Puteți continua spre Piaţa Sf. Gheorghe, unde s-a desfășurat un alt episod în luptele de stradă din decembrie 1989. Monumentul “Sf. Gheorghe” (al Silviei Radu, soclu Ş. Călărăşanu) face parte din seria monumentelor dedicate Revoluției din 1989. Pe soclu sunt trecute numele celor zece copii ucişi în acele zile; doi dintre ei au murit la vârsta de doar doi ani…

Ceva mai departe, în faţa Hotelului Continental, monumentul „Evoluţie” aminteşte de luptele purtate de manifestanţii ce voiau să ajungă la fostul sediu judeţean al P.C.R. (actuala prefectură).

Acesta a fost ţinta unor adevărate asedii din partea revoluţionarilor încă din noaptea de 16 dec. – o piramidă umană se formează pentru a smulge stema partidului de pe zid – o primă victorie simbolică a oraşului!
Apoi, pe data de 20 dec. manifestanţii intră în clădirea deja devastată pentru „tratative” cu primul-ministru; bulevardul din faţă era ocupat de mii de oameni, armata pierduse practic deja controlul. Deoarece primul-ministru nu avea nici o putere de decizie, timişorenii au hotărât să îşi continue protestul de masă până la căderea dictatorului Ceauşescu. O placă memorială fixată pe prefectură aminteşte de aceste evenimente.

Pentru a împiedica accesul la sediul partidului dinspre Complexul Studenţesc au fost instalate trupe şi la Podul Decebal. Acesta a fost un punct cu mulţi morţi şi răniţi în trista zi de 17 Decembrie 1989.

Şapte oameni dintre cei porniţi spre obiectivul strategic „sediul P.C.R.” au murit, cei răniţi au fost de ordinul zecilor; unul dintre răniţi îşi aminteşte: „S-a tras cam trei-patru minute, foc continuu”. Aici s-a înregistrat şi prima victimă a Revoluției. În faţa Băilor Neptun se află monumentul „Pietá” al lui Peter Jecza.

Cu acest monument se încheie turul de oraş pedestru al principalelor locuri și monumente din centru. Însă la o distanţă mică de Palatul Neptun, continuând în direcţia de mers, se află Piaţa Traian, unde se găseşte monumentul “Clopotul”, realizat de Ştefan Călăraşanu, dedicat luptelor duse (şi) în acest cartier.

Totuși nu trebuie uitat cel mai important punct dedicat eroilor Revoluției: “Complexul Memorial” din Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei. Crucile de acolo sunt simbolice – 42 dintre victime au fost transportate în secret la Bucureşti unde au fost incinerate; familiilor lor li s-a dat explicaţia că aceşti oameni “au fugit peste graniţă”.

Un scurt videoclip pe traseul Evenimentelor din Decembrie 1989 Timișoara (vara 2018):

Trebuie neapărat spus că lupte soldate cu victime nu au fost doar în zonele centrale ale oraşului bănățean. S-au purtat lupte grele în cartierele de blocuri: Calea Girocului, Calea Lipovei, Calea Buziaşului etc. Practic întregul oraş a constituit câmp de luptă între populaţie şi forţele de represiune: armată, miliţie (poliţia comunistă) şi poliţia secretă („Securitatea”).

De aceea există şi alte monumente ridicate de catre Asociaţia Memorialul Revoluţiei, realizate în locuri în care s-au desfăşurat lupte în decembrie 1989. Ele nu sunt cuprinse pe harta prezentată, nefiind situate în zona centrală. Ele pot fi văzute în mai multe locaţii din Timişoara:
•”Deschidere” – o creaţie a celebrului sculptor german Ingo Glass (timişorean din nastere), pe Calea Martirilor, în scuarul de unde începe bulevardul.

În zonă s-au dat lupte sângeroase cu forţele trimise pentru represiune de la unitatea militară din Giroc; locuitorii de pe Calea Martirilor (fostă C. Girocului) au capturat şase tancuri ale armatei – însă 14 persoane au fost ucise.

•Ceva mai aproape de centru se afla monumentul omagial al studentilor (aut. Stefan Kelemen), în Complexul Studenţesc pe Str. Cluj.

•La polul opus al oraşului, pe Calea Lipovei gasiti “Eroica” (artist Paul Vasilescu).

Vă recomand să vedeți: Zbor de seara de la Timisoara la Bucuresti

•Iar pe Bvd. Take Ionescu se află statuia dramatică a unui “Învingător”, creat de Constantin Popovici

Decembrie 1989 este pentru noi, românii, o istorie mai mult sau mai puțin înțeleasă. Sperăm cu toții, cred, la o viață mai bună.

O zi frumoasă tuturor, iar dacă ajungeți în Timișoara nu uitați să parcurgeți traseul Revoluției!
Glorie eternă eroilor din decembrie 1989!

• Author
• Recent Posts

fotostefan

Bună! Eu sunt Stefan și sunt fotograf. Îmi place să călătoresc și să fotografiez locurilor pe care le vizitez. De asemenea, îmi place să testez gadgeturi noi, să scriu recenzii despre ele și să împărtășesc experiența mea cu voi.
Nu uita să abonezi la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi

Latest posts by fotostefan (see all)

• Ghid de supravietuire pentru Pastele in familie: gadgeturi care te scapa de stres - 25 April , 2024
• Simfonia Lalelelor Pitesti 2024 – imagini foto-video - 22 April , 2024
• Descopera Pajistea Petricani: oaza de natura urbana a Bucurestiului - 21 April , 2024