Dacă Oradea are Casa Darvas La Roche – Muzeul Art Nouveau, iată că Tulcea are Casa Avramide – Casa Colecțiilor. Acest muzeu atrage privirile încă de la exterior, prin elementele decorative în stil Art Nouveau. Vă prezint câteva fotografii cu această elegantă casă, adevărat simbol al perioadei Belle Epoque .

Casa Avramide sau Casa Colecțiilor, așa cum mai este numită, a fost construită la final de secol XIX de către Alexandru Avramide, poate cel mai bogat om din județul Tulcea de atunci, proprietar de mori, ateliere, spații comerciale, al unei fabrici de cherestea, precum și al unor întinse suprafețe agricole.

Despre istoria familiei Avramide și despre tristul ei destin în perioada comunistă puteți afla mai multe din amplul reportaj de pe acest site

In vizita la muzeul Casa Avramide din Tulcea
Pentru construirea casei, Avramide aduce meșteri italieni, aceasta fiind ridicată între anii 1897-1899. Mobilierul, din care se mai păstrează doar candelabrele, a fost achiziționat la Viena.

Casa a fost naționalizată în 1944. La 1 mai 1950 aici este inaugurat Muzeul “Delta Dunării”. Muzeul ocupa două camere și era compus din 872 de obiecte de expoziție. Pentru scurt timp chiar și Inspectoratul Școlar va avea sediu aici.

Apoi, între 1957-1959 se reorganizează muzeul și se dă în folosință și demisolul. Se înființează o secție de arheologie și etnografie ce va funcționa până în 1962. Din 1964 la demisol vor fi amplasate bazinele pentru acvarii, ce conțineau 1500 de piese biologice și un ierbar imens.
După Revoluție casa a fost retrocedată moștenitorilor, care au ales să o doneze comunității tulcene. Astfel, după ample lucrări de restaurare, din 2012 Casa Avramide oferă o expoziție de elemente legate de istoria orașului Tulcea și a familiei Avramide.


În prezent casa adăpostește numeroase colecții de obiecte de patrimoniu din Dobrogea, precum și obiecte ce au aparținut familiei Avramide. Este impresionantă pictura de pe pereți și elementele decorative tipice stilului Art Nouveau.

Pereții sunt decorați cu operele de artă ale lui Eugeniu Barău. Acestea sunt inspirate din religie, basme și proverbe și reprezintă un tip de pictură narativă, cu multe personaje.


La demisol se afla pivnița, spălătoria, bucătăria și dormitoarele pentru băieți. Acum, aceste camere găzduiesc Art Cafe ”Casa Avramide”, diverse expoziții de artă, dar și camera pentru copii. Instalația de teatru de păpuși, numită ”Povești în casă”, poate oferi copiilor de până în 5 ani câteva ore minunate.





Deasemenea, acolo la demisol există o mică sală amenajată unde sunt organizate concerte.
Muzeul Casa Avramide se află vizavi de Catedrala „Sf. Nicolae“ (Harta), iar în zonă pot fi văzute câteva din vechile case ale Tulcei, acum renovate frumos ( de exemplu casa Motomancea).


Nici faleza Tulcea nu-i departe de strada Progresului, fosta Sf. Nicolae, fosta Grecească
Programul de vizitare al Casei Avramide
➤ Marți – Duminică între orele 9:00 – 17:00 (ultima intrare – 16.30)
➤ Luni închis
Preț bilet muzeul Casa Avramide
Pentru adulți 10 lei, copii, pensionari, elevi, studenți 5 lei. Bilet pentru Muzeul de Artă și Casa Avramide/adult 15 lei.
Citește și: Excursie in Delta Dunarii cu durata de 2-4 ore
Dacă ajungi la Tulcea, nu rata Casa Avramide! Vizitarea muzeului nu îți ia mai mult de o oră, așa că vei avea timp și pentru Muzeul de Artă (îl voi prezenta aici pe blog cât de curând).
Imaginile au fost realizate cu mirrorless-ul Sony A6700 – review
- Aplicatia Photo Scout este asistentul tau de fotografie de peisaj natural sau urban - 3 October , 2023
- Manfrotto 055XPRO3 trepiedul foto foarte stabil fara vibratii - 30 September , 2023
- Black Friday Pro reducerile incep pe 6 octombrie 2023 - 29 September , 2023