Doi la suta – redirectioneaza 2% din impozit catre o cauza buna

M-am gândit să-ți (re)amintesc că și în acest an, până pe 25 mai 2017, poți redirecționa 2% din impozitul pe venit către o cauză bună.
Împreună putem contribui la eforturile de a rezolva diverse probleme ale societății fără costuri suplimentare, redirecționând doi la sută din impozitul pe venit.

poza completare formular hartie
complatare formular

sursa foto: Pixabay.com

Orice contribuabil poate dispune direcționarea a 2% din impozitul pe venit, plătit statului, către orice organizație non-guvernamentală ‒ asociație, fundație etc. ‒ dorește.

Cum funcționează acest 2%?

Prin intermediul unei prevederi din Codul Fiscal, orice contribuabil persoană fizică poate redirecționa 2% din impoziul pe venit, plătit statului, către o organizație non-guvernamentală. Practic, fiecare dintre noi decide modul în care dorește să fie cheltuită o parte din impozitul pe venit care ni se reține lunar. Acest gest nu implică din partea ta costuri suplimentare, iar dacă nu direcționezi cei 2%, această sumă rămâne la stat, dar tu chiar vrei să rămână la stat?? Mai bine ajută o asociație non-guvernamentală a cărei principală activitate este promovarea și dezvoltarea culturii, a științei, a educației sau a sănătății în România.

Dacă ai realizat venituri numai din salarii sau pensii, poți completa Formularul 230, citind cu atenție instrucțiunile de la final. Anul la care se face referire în declarație este 2016, deoarece este vorba despre impozitul pe venitul realizat anul trecut. Suma corespunzătoare a 2% din impozit va fi calculată de către organele fiscale, deci poți lăsa căsuța necompletată.
O noutate o constitue faptul că anul acesta poți redirecționa cei 2% către mai multe ONG-uri prin completarea și semnarea anexei.

Dacă ai realizat venituri din alte surse (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, etc.), poți descărca Formularul 200 și, după ce ai citit cu atenție instrucțiunile, completează câmpurile libere, inclusiv capitolul III – „Destinația sumei reprezentând 2% din impozitul pe venitul anual datorat”.

Formularul ales se completează de mână, cu majuscule, în două exemplare, din care unul rămâne îl păstrați. Formularul completat îl trimiți prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu sau poți să-l depui personal la sediul ANAF. Adresele Administrațiilor Finanțelor Publice pot fi găsite pe site-ul ANAF

smurd poiana brasov
smurd

Cine sunt beneficiarii sumei doi la suta?

Acei 2% sunt redirecționați către asociația non-guvernamentală pe care tu o alegi. De exemplu poți alege:
-case de copii
-asociații ecologice sau de protecția animalelor
-cămine pentru vârstnici
-cercetare
-asistență medicală

Acestea sunt doar câteva dintre domeniile unde donația ta poate avea un impact semnificativ. Poți alege orice asociație non-profit, al cărei program ți se pare ție potrivit. Pentru idei, verifică lista organizațiilor înscrise pe platforma doilasuta.ro

Data limită pentru trimiterea formularului 230 sau 200 este 25 mai 2017, dar te sfătuiesc să nu aștepți chiar ultima zi, ci ocupă-te chiar acum!

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.