Google Lens poate acum să transforme textul scris de mână în documente de tip Word. Lens poate copia text-ul dintr-o imagine direct pe PC, pronunța cuvinte și te poate ajuta să înveți o limbă străină.
Google Lens, aplicaţia de recunoaştere a imaginilor de la Google a primit o actualizare importantă de curând. Poate acum să recunoască notiţele scrise de mână, să le transfere pe un PC sau copia în memoria telefonului sau să le redea vocal.
Lens a debutat în toamna lui 2017 şi este o aplicație de analiză şi identificare vizuală pe bază de reţele neurale. A fost deja integrat într-o mulțime de aplicaţii Foto/Camera de pe telefoanele cu Android sau iOS (am scris aici detalii).
Acum, dacă scrii frumos, aplicația Google Lens îți spune că e capabilă să copieze notițele tale scrise de mână, pe calculator. Transformă în digital textul scris de mână care te interesează.
Pentru a beneficia de noua caracteristică, trebuie să faci câteva pregătiri.
Calculatorul tău trebuie să aibă instalată cea mai recentă versiune Google Chrome, precum și aplicația Google Lens pe telefonul cu Android, sau aplicația Google pe iOS (unde se poate accesa funcția Lens printr-un buton de lângă bara de căutare). De asemenea, va trebui să fiți conectat la același cont Google atât pe mobil dar și pe PC.
Lens extrage textul dintr-o imagine, indiferent dacă este scris de mână sau tipărit, apoi poate fi copiat în Clipboard sau chiar trimis către un alt dispozitiv cu browser Chrome. După ce este recunoscut, textul poate să fie trimis către un PC (”Copy to computer”) care folosește Chrome, textul respectiv apărând în clipboard-ul respectivului dispozitiv.
Evident, noua caracteristică Google Lens funcționează și mai bine la preluarea textului în formă tipărită, însă opțiunea convertirii scrisului de mână este o adiție cel puțin interesantă.
Scurt test Google Lens text scris de mana transferat in memoria telefonului mobil:
Testul suprem pentru Google Lens ar fi scrisul de mână al doctorilor! Căutați niște rețete scrise de medici și verificați cum se descurcă aplicația Lens în acest caz!
Citește și: 6 sugestii pentru organizarea fotografiilor din smartphone
A doua opțiune majoră este posibilitatea de a pronunța textul recunoscut.
Cu aplicația Lens puteţi scana text şi să apăsaţi pe butonul “Listen” pentru a îl asculta. E o funcţie utilă pentru a înţelege mai uşor pronunţia unor cuvinte sau modul în care se potrivesc ele în frază de exemplu. Această opțiune este disponibilă deocamdată doar pe Android.
Funcția de Ascultare a textului vă poate ajuta să învățați o limbă străină. Desigur Lens nu este la nivelul aplicațiilor dedicate învățării unei limbi străine, dar este gratuit și la îndemână.
Nu în ultimul rând, din Google Lens se poate selecta o parte din textul recunoscut și prin motorul de căutare Google se pot obține detalii suplimentare, inclusiv explicații sau definiții.
Aplicația Google Lens poate fi descărcată gratuit de aici:
- Manfrotto GimBoom solutia pentru a crea cu usurinta filmari de la inaltime - 9 September , 2024
- Carti de afaceri recomandate fotografilor: Cum sa iti cresti afacerea - 8 September , 2024
- Vacante Exotice 2025 la super preturi – descopera lumea cu ofete cu zbor inclus - 7 September , 2024