Made in RO, un muzeu temporar de publicitate și branduri româneșt, s-a deschis la Hanul Gabroveni (sediul Arcub București) vineri 8 noiembrie și va putea fi vizitat până la 24 noiembrie 2019.
Inițiat și organizat de Asociația ESCU, muzeul este o oglindă retrovizoare către ultimii 150 de ani, văzuți prin prisma creației publicitare, a obiectelor de larg consum și a antreprenoriatului 100% Made in RO.
Co-finanțat de Primaria Sectorului 3 din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 3. Cu sprijinul și găzduirea Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB
Ce branduri locale de bunuri de larg consum cumpărau românii în urmă cu 150 de ani? Ce am avut și ce am pierdut ca mărci naționale? Ce am câștigat și redescoperit ca branduri și povești de antreprenoriat după anii ’90? Care sunt primele agenții de publicitate și cine sunt oamenii nevăzuți ai reclamelor?
Vă propunem o incursiune ilustrată în istoria intimă mai puțin obișnuită a societății noastre, prin reclame sau „sufletul comerţului“, cum mai sunt denumite, care vorbesc despre mărcile naționale emblematice, de cele mai puțin cunoscute, dar și de cele care au dispărut în negura timpului sau fragmente pline de picanterii din mentalul colectiv al vremurilor.
Scurt video deschiderea expoziției Made in RO:
Ambiția expoziției Made in RO este să expună o radiografie onestă mărcilor autohtone și a publicității românești cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV cu reclame sau transmise la Radio, studii de caz pe campanii de promovare/agenții de publicitate premiate și antreprenori români.
Toate acestea povestesc, în primul rând, despre apariția și dezvoltarea industriilor creative în România, apoi despre evoluția bunurilor de larg consum, despre uzanța cumpărăturilor oamenilor din țară pe parcursul mai multor decenii, despre inovațiile tehnice și industriale, cu schimbările aferente de stil, modă și mentalități.
Aceste însemne publicitare pot fi privite mai ales ca urme antropologice și sociologice lăsate de societatea românească în diverse momente ale sale.
Imaginat ca un puzzle, proiectul-eveniment îşi propune să evidenţieze transformările unui domeniu economic și cultural complex prin creația publicitară a timpurilor.
Citește și: In vizita la Muzeul Theodor Pallady – Casa Melik din Bucuresti
Ambiția proiectului este să surprindă un fir istoric al mărcilor autohtone printr-o retrospectivă ilustrată a publicității românești cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, produse diverse, care pot povesti în primul rând despre apariția și dezvoltarea industriilor creative în România, apoi despre evoluția bunurilor de larg consum, despre uzanța cumpărăturilor oamenilor din țară pe parcursul mai multor decenii, despre inovațiile tehnice și industriale, cu schimbările aferente de stil, modă și mentalități.
Expoziția principală este îmbogățită cu dezbateri și conferințe susținute de invitații – specialiști și pionieri din industriile creative, publicitari, jurnaliști, reprezentanți instituționali, ai societății civile, mediul academic și universitar, artiști, sociologi și antropologi. Programul complet este disponibil aici
Accesul la conferințe este de asemenea liber.
Colecții și colecționari: Florian Ciobanu – Reclame Vechi, Asociatia Muzeul Jucariilor din Bucuresti, Berceni – Cartierul copilariei noastre și Asociatia Suntem Romania + numeroși colecționari privați, prieteni ai Asociației ESCU.
*** Atențiune Made in RO, nu este un proiect exhaustiv sau care are pretenția aceasta, e un demers în lucru continuu, atât la nivel de exponate, cât și la nivel de subiecte de discuții la conferințe sau de documentare, pentru că reprezintă o inițiativă pe care și-a asumat-o un ONG cultural, din pasiune pentru acest subiect. Sperăm să vă bucurați de proiect!
- Carti de afaceri recomandate fotografilor: Cum sa iti cresti afacerea - 8 September , 2024
- Vacante Exotice 2025 la super preturi – descopera lumea cu ofete cu zbor inclus - 7 September , 2024
- DJI Neo – evolutia dronelor selfie la pret accesibil - 5 September , 2024
Cate chestii cool se intampla in Bucuresti. Multumesc!